Cântecul de la miezul nopţii

Omul climatic

Pshh!

Da, eu iti soptesc.

Vezi ca las si eu poezia asta aici. Dar sa nu mai zici la nimeni de ea!

Acum eu trebuie sa plec. Tu citeste poezia sunt sigur ca ne-om mai revedea. :)

Lectura placuta!

-----------------------------------------------------------------------------------

Omul climatic

Își tușise sufletul.

Strângând durerea-n pumn, omul

Scuipa nisip și sânge

Pe o masă de morgă, fără a plânge.

Își văzu funebru viitorul.

Se ducea în parcul nostalgiei, să prindă apusul,

În fiecare zi, pe o bancă lângă un tufiș de ferige,

Trăgând din ultima țigară, înțepându-l în laringe.

Pe papucii rupți i se urcau urechelnițe,

Iar prin găurile de la haină, frigul îi dădea mereu de veste.

În peisajul de sepie, privea copii cu zâmbet de trestie

Cum colorează cu creta pe asfalt vise și emoție.

În miez de nopte se întoarcea pe aleea casei.

Omul era victima legii rezonanței.

De aceea era așa de singur! Ca acei

Artizani fanatici de propria distopie.

Din miile de nopți petrecute-n propria companie,

Învățase din inamic să-și devină cel mai bun tovarăș.

Avea mucegai de dulceață pe pleoape și pe nas,

Și-n gât țurțuri de gheață, cu buzele frânte de un vânt toporaș,

Vocea mecanică, astupantă, cu praf de pe înaltele creste,

Vorbind când se topesc fulgii de pe casă, prin simboluri și versete.

Omul era foarte bolnav, nezicând la nimeni.

Avea toleranța mare la pastile.

Își mai găsea alinarea doar cu penița tremurând pe file.

Șovăi ca pasta lui nu mai atinge suflete sensibile.

Înțelegea că fiecare suflet în parte, se vindecă diferit,

Iar lupta fiecăruia este să găsească armonia, cum s-ar cuveni.

Omul suferea de frisoane tumultoase, ce îl dojeni

Cu emoții si stări ce-i faceau cortexul bucăți de troieni.

În demersul său amețior spre vindecare,

Refăcu pergamente și texte, ascunse de inchizițiile vaticane.

Tușea cu mâna-n piept și tălpile înghețate, negăsind ameliorare,

Cu ochii bulbucați și fruntea plină de sudoare,

Continuându-și nebunesc munca magistrală cu ardoare,

Neștiind ce altceva să facă sau dacă o poate numi chemare.

Omul de prea mult timp era răcit de vremea netrecatoare.

--------------------------------------------------------------

Pssh!

Tot eu sunt.

Am vrut sa iti zic ca un comentariu de la tine, tot sunt curios sa citesc. Zic si eu... :p

Oh, cat e ceasul! Trebuie sa fug dar...

Nu uita ca...

Ne revedem curaaaaand!

Iti multumesc ca ai citit!