Cântecul de la miezul nopţii

Calul de lupta

Buna dragi prieteni! 

Voi stiti povestea cu calu'?

Nu, nu? 

Paai, cand o sa va intrebe cineva data viitoare asta, siguuur o sa stiti! 

Ps: nu uitati sa porniti melodia inainte de a citi versurile!

---------------------------------------------------------------------------

Calul de luptă

Am avut un vis,

În care zburam peste-o mare nemarginită

Iar seva lacrimilor ce umpluse apa era pângărită

De sângele scribilor, cu peniţa ruginită.

Eram așa aproape de marea agonisită,

Stropii ei ca spinii, îmi lăsau pielea găurită.

Valuri cenușii se ridicau, temător,

Urlând pe un glas impunător, de tenor.

Era spre dimineață, iar eu am încercat ca un dresor,

Să le liniștesc, vorbind ca un signor.

Ele mi-au răspuns, ca unui agresor,

Ridicându-se pe două copite, amenințător.

Luând forma unui cal de luptă, protector,

Cu mască de fier și pene pe creastă - biruitor,

Trăgând după el carele de luptă ale egiptenilor.

Fioros, îmi spuse să-l ascult

Că el o să-mi spuna povestea lui, într-un tumult.

Icni, iar un fulger aduse ziua dintr-un întunecat colț.

Că așa-i apuse gloria, oricât fu de zvelt – fulgerător,

Când o sageată ascuțită i se înfipse în picior.

Se prăbuși, iar în gura-i năvăli sarea nisipurilor.

În zbuciumul terorii, fu călcat pe spinare și-un fior

Îl înlemni în mijlocul bătăliei, lăsându-l cu un ochi chior.

Roise mult timp în jurul său sunetul sulițelor.

Ura, înrobirea, speranța, scânteia metalelor

Și ultimul strigăt, cu gura căscată ce-i ducea pe aleea morților.

Când liniștea se întinse ca o plasă,

Calul se ridică din marea de sânge.

Speriat, se strecură printre leșuri, fără a le atinge.

Privi trist cum viața îți poate smulge

Familia și ce ai sădit. Dar ce spun stăpânii, e lege.

Frigul nopții se lăsă. Îndepărtându-se de câmpul de luptă

Reveni încet la ale lui. Căci durerea ce-o avea nu putea fi ignorată.

Rana de la coapsă îl secera, secatuindu-l de forță.

Prin nisipul fără sfârșit, crezu ca va piere odată