Capitolul 2

9.8K 570 6
                                    

    M-am  îndreptat spre centrul scenei, fumul se împrăștia în încăpere ca o ceață, lăsând să se vadă doar conturul bărbaților din jurul scenei. 

    Dangerous Woman cântată de Arianna Grande se auzea în difuzoare, iar eu am început să mă încolăcesc pe bara din fața mea. 

    Mi-am rotit gâtul, azvârlindu-mi părul în sus într-un mod seducător care a provocat câteva fluierături.

    Am desfăcut topul albastru care făcea parte din costumul ce conținea și bikinii, și l-am lăsat să cadă ușor, dezvelindu-mi pieptul gol audienței. 

    M-am târât de-a lungul scenei într-un mod în care știam că-i face pe bărbați să înnebunească, oferindu-le un rânjet sexy și o priveliște îndeaproape a fundului meu abia acoperit. Câțiva bărbați mi-au aruncat sume frumușele de bani. 

    Întotdeauna îmi repetam în minte faptul că niciodată nu ar trebui să fac contact vizual cu ei, când sunt atât de aproape. Mă făcea să mă simt ciudat și conștientă de ceea ce făceam, de fapt. 

    M-am întors înapoi la bară, unduindu-mi corpul, când ceva ce seamăna cu un mârâit s-a auzit,acoperind muzica din încăpere pentru câteva secunde. M-am împiedicat puțin din cauza acestei întreruperi, dar nu îmi puteam permite să iasă ceva rău în seara asta. Chiria trebuia plătită în câteva zile. 

    Am continuat să dansez până când muzica s-a oprit. Am mai făcut o dată turul scenei, înainte de a-mi lua topul de pe jos și a mă îndrepta în culise. 

    M-am holbat la reflexia mea din oglindă. Ochii nu trădau nici o expresie, dar aceasta nu era ceva nou atunci când îi  dădeam controlul lui Roxy.  

    După ce dansul meu s-a terminat, trebuia să interacționez cu publicul. 

    Câteodată era ușor, bărbaţii doar se  uitau. Alteori, plăteau bani în plus pentru un dans în poală, iar atunci trebuia să-mi pun emoțiile deoparte și doar s-o fac. 

    M-am îndreptat spre bar și am observat faptul că în acea seară, clubul era destul de aglomerat. 

    Mi-am plimbat încet mâna, atingând ușor umerii bărbaților și le zâmbeam dulce, făcându-le cu ochiul atunci când se uitau la mine. 

    Mulți dintre ei vorbeau cu alte dansatoare sau între ei, cu excepția a trei bărbați care stăteau pe o canapea mai retrasă. 

    Lumina din club este prea slabă pentru a-mi da seama de trăsăturile fețelor lor. Tot ce puteam vedea era că doi dintre ei se uită la masa din fața lor de parcă ar fi cel mai interesant lucru pe care îl văzuseră până atunci, în timp ce al treilea vorbea cu Desmond, deținătorul clubului. 

    Era ciudat faptul că nu se uitau la Saphire care dansa pe scenă. Nici nu vorbeau cu celelalte fete. 

    Atenția mi-a fost atrasă de clientul din fața mea care vorbea, și era clar că  voia să mă atingă, dar regulile clubului îi interziceau. 

    Am  simţit o mână pe cotul meu și-am fost întoarsă blând, pentru a da cu  ochii de Desmond. 

  — Hei, Roxy. Dans în privat. Camera 3. Am luat o gură mare de aer înainte de  a mă îndrepta spre micul hol ce duce spre camerele private.

    Mi-am scuturat părul, strângându-mi buzele pentru a le da mai multă culoare. 

    Holul era pictat într-o nuanță oribilă de verde, iar pe pereți atârnau poze cu diferite fete. Am tras aer în plămâni și am intrat. Toate camerele private arătau la fel. O mică scenă cu o bară era așezată în mijlocul camerei, iar doua canapele de câte o persoană lângă perete. 

Found by an Alpha✓Nơi câu chuyện tồn tại. Hãy khám phá bây giờ