Capitolul 4

8.1K 484 16
                                    

    Lumina mi-a pătruns printre gene, făcându-mă să mă foiesc.

    Ceea ce era amuzant, era faptul că nu-mi aduceam aminte să fi mers acasă, aseară. Și în mod sigur nu-mi aduceam aminte ca patul meu să fie atât de moale și cald, dar nu mă puteam plânge.

    Patul s-a mișcat, și am putut auzi pași zgomotoși prin cameră. Liam era probabil treaz, și pentru a mia oară, chiar mi-aș fi dorit să doarmă și el.

  — Liam, încă cinci minute, te rog, am gemut enervată, sperând să fi înțeles mesajul, sau măcar să se fi jucat în liniște.

    În locul unui răspuns format din cuvinte, un mârâit gros a făcut ecou în cameră, iar ochii mei s-au deschis brusc, în minte apărându-mi toate evenimentele care se întâmplaseră cu o seară în urmă.

    Am fost răpită.

    Am analizat rapid camera în care mă aflam. Peretele din fața patului era rotund, și numai perete nu era, doar sticlă de sus până jos. Perdele sângerii atârnau pe-o parte a geamului, și cineva cu siguranță a uitat să le tragă azi-noapte.

    Restul pereților erau crem, iar așternuturile patului erau o combinație între negru și roșu.

    Erau și câteva fotografii agățate pe pereți, dar nu le-am acordat prea mare importanță.

    În schimb, privirea mea l-a găsit pe Colton, care stătea de cealaltă parte a patului, purtând doar niște pantaloni scurți, care atârnau periculos pe șoldurile lui. Am observat V-ul proeminent, dar mi-am luat repede ochii de acolo, întâlnindu-i privirea. Ochii lui erau negri și înspăimântători.

  — Cine este Liam? Vocea lui era pătrunzătoare și plină de autoritate, în timp ce își ținea pumnii strânși pe lângă corp.

    Nu voiam să mint. Eram speriată. Dar nu i-am spus nici măcar numele meu real, sau alte lucruri personale. Nu voiam ca Liam să fie implicat în asta.

    — Nu e treaba ta, m-am ridicat de pe partea mea de pat, și mă uitam la Colton cu brațele încrucișate la piept.

    Nu credeam ca ar fi putut fi posibil, dar ochii lui au devenit și mai negri. A făcut înconjurul patului cu pași calculați.

    Cu fiecare pas pe care-l făcea către mine, eu mă dădeam cu unul mai în spate, până când spatele meu s-a presat de peretele tare. Respirația mi s-a oprit în gât, din cauza fricii și puterii pe care o emana.

  — Este treaba mea când îi gemi numele. Spune-mi cine este Liam, ACUM! a răcnit, și am putut jura ca geamul gigantic s-a zguduit.

  — Nu. Nu știu dacă a auzit ce am spus, a fost mai încet decât o șoaptă.

    Un mârâit animalic i-a ieșit printre buze, iar corpul a început să-i tremure. S-a întors spre partea mea stângă, și pumnul lui a făcut contact cu peretele.

    Nu mi-am putut abține un țipăt, și eram sigură că fața mea era scăldată în teroare. Puteam simți cum buzele mi s-au depărtat iar corpul a început să-mi tremure ușor.

    S-a întors și a grăbit pasul spre ușă, trântind-o în urma lui. Puteam auzi lucruri care se spărgeau și pași care apăsau nervos podeaua.

    Șiroaie de lacrimi mi-au împânzit privirea, și am alergat spre ușa dormitorului.

    Încuiată.

    M-a încuiat în cameră. M-am uitat disperată prin cameră și am observat că în afara peretelui de sticlă era un balcon. Asta însemna că se putea deschide, cumva.

Found by an Alpha✓Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum