Found by an Alpha✓

Capitolul 34

^Play media

      Ceva rece și umed se mișca de-a lungul frunții mele. Am tresărit la usturimea provocată, dându-mi seama de rănile pe care le aveam.  Mă simțeam ca după o lovitură din partea unui tren. Fiecare respirație se simțea de parcă cineva încerca să-mi scoată plămânii afară. Am început să tușesc pentru a masca icnetul de durere.

  — Avery? bucata de cârpă s-a oprit brusc, iar o mână caldă mi-a mângâiat obrazul.

    Am suspinat în încercarea de a-mi deschide ochii, pentru a o vedea pe Lana. Capul i s-a ivit deasupra mea.

  — Oh, Dumnezeule, începeam să mă îngrijorez.

    I-am îndepărtat mâna, încercând să mă ridic. Un scâncet de durere a făcut ecou în încăpere când am încercat să-mi îmbrățișez corpul cu brațele. Durerea era aproape insuportabilă și am realizat faptul că unul dintre brațe nu răspundea la comandă.

  — Cred că este rupt, a spus Lana, citindu-mi gândurile, când mi-am strâns mâna la piept.

  — Unde suntem? vocea mea era sugrumată.

    Am dat o raită cu ochii prin cameră. De fapt, nici nu putea fi numită cameră. Era ca o celulă. Pereții de ciment ne înconjurau, cu excepția unor bare de fier. Pe jos erau două saltele, pe una aflându-se o Nora inconștientă. In colțul cel mai îndepărtat al celulei era o toaletă care abia avea jumătate de perete care să-ți ofere intimitate.

  — M-am trezit aici. Am curățat-o pe Nora și am reușit să o trag pe o saltea. N-am putut găsi nimic să-ți dau să te acoperi, a gesticulat ea.

   M-am uitat în jos, terifiată prima dată de rănile însângerate din piele. Abia apoi am realizat despre ce vorbea, încă eram doar în sutien. Era ultimul lucru de care mi-aș fi făcut griji. Și faptul că a ajutat-o pe Nora, însemna că a iertat-o, într-un fel, și încă ținea la ea.

  — Mulțumesc, Lana. Nu știam dacă conta ceea ce am spus, dar voiam să știe că o apreciam.

    Și-a cuprins genunchii cu brațele, uitându-se la mine cu o privire tristă. Știam ce gândește, chiar dacă nu voia să recunoască. Era speriată, la fel eram și eu. Încă o dată, m-am găsit în postura de a vrea să o asigur că totul va fi bine, dar ce i-aș fi putut spune?

    Nu știam dacă aveam să fim bine. La naiba. Nu-i puteam spune faptul că eram îngrozită că Ezra va câștiga.

    I-am subestimat cruzimea. Mi-a spus că nu avea să mă rănească, cel puțin, nu atunci. Dar l-am enervat și am plătit pentru asta. In adâncul meu știam, Colton avea să mă salveze. Dar dacă era prea târziu?

  — Ești în regulă? m-am uitat la ea, dar nu părea că are vreo rană.

    A încuviințat ușor, vina citindu-i-se în ochi, deși nu înțelegeam de ce.

  — Da. Îmi pare atât de rău, Avery! a suspinat ea, punându-și capul între genunchi, umerii ei zvâcnind din cauza plânsului.

  — De ce? Pentru ce? M-am deplasat ușor mai aproape de ea, sprijinindu-mă de perete.

    Cu fiecare mișcare, un alt suspin de durere îmi lua aerul. N-am băgat de seamă durerea, chiar dacă lacrimile îmi curgeau șiroaie pe obraji.

  — N-nu m-au at-tins, dar tu și Nora s-sunteți atât de rău b-bătute și ați fost inconștiente, a dat ea drumul suspinelor, încercând să vorbească printre ele.

    M-am uitat înspre Nora, trecând cu privirea peste fiecare rană și tăietură proaspătă care-i acoperea corpul. Cu siguranță fusese „cadoul” de bun venit din partea oamenilor lui Ezra, sau poate pentru că fugise, în prim plan. Inima mi s-a rupt cand m-am gândit prin ce a trecut tot timpul ăsta, înainte să vină la noi. Oamenii ăștia erau mai răi decât niște monștrii.

    Mi-am sprijinit spatele de peretele rece. Era dureros și revigorant în același timp, mi-am închis ochii.

  — Ascultă-mă cu atenție. Niciodată să nu-ți mai ceri scuze pentru faptul că nu ai fost bătută! Aș lua o sută de lovituri dacă asta ar însemna siguranța ta, sau al altui membru al haitei.

    Trebuia să înțeleagă că nu mințeam. Faptul că stătea aici, în condiție perfectă, era îndeajuns pentru mine, parcă suportam mai bine durerea.

    Liniștea ne-a învăluit. Singurele sunete care se auzeau erau respirațiile mele, și câteodată gemete de durere, mai mult din partea mea. Lana își ținea în continuare capul pe genunchi iar eu aveam capul sprijinit de perete, urmărindu-le pe amândouă printre gene.

  — Deschide celula! a strigat un bărbat, fugind de-a lungul holului, spre noi.

    Lana s-a uitat rapid la mine, în timp ce cheile s-au învârtit în încuietoare, ușa deschizându-se în scurt timp, cu un scârțâit prelung. Ezra stătea acolo, având o expresie nerăbdătoare. Părul îi era deranjat iar tricoul era sfâșiat în unele locuri, dar ochii lui păreau amuzați.

  — Este timpul. Inima mi s-a strâns când am auzit acele cuvinte.

    A venit și m-a apucat de braț, un geamăt de durere părăsindu-mi buzele, durerea era insuportabilă. Și-a pus mâna peste gura mea într-un mod brutal, iar în liniștea care s-a lăsat, am auzit ceva ce mi-a făcut inima să sară.

    Un mârâit.

    Nu, nu un mârâit. Sunetul era mult mai puternic și mai feroce. Avalanșa de emoții mi-a cuprins tot corpul, știam exact cine era. Ochii mei s-au întâlnit cu ai Lanei, știam că și ea și-a dat seama. Îi puteam vedea speranța în ochi, mică, dar era.

  — Amintește-ți, oferă-i un show bun, a șoptit Ezra, apoi m-a tras afară din celulă de mâna cea bună, ușa celulei trântindu-se după mine.

    M-am împiedicat dureros în urma lui, nu se oprea din mers. Respirația mi s-a oprit în gât când am văzut scena desfășurată în afara celulei.

    Lupi. Atât de mulți lupi alergând și luptându-se unii cu alții. Când un lup câștiga, se muta la altă victimă. Unul după altul, se loveau unii de alții, într-o luptă strânsă de sânge și blană.

    Ezra evită câteva lupte, mergând printre ei de parcă n-ar fi fost altceva decât niște jucării aruncate pe jos. Am privit cu oroare cum și mai mulți lupi au căzut la pământ, dându-și ultima suflare.

    Nu știam dacă erau lupii mei sau ai lui, dar nu conta. Era o viață pierdută în van.

    Ezra m-a tras spre o cameră cu uși duble, intrând într-o cameră care avea o bară de dans. A mers repede spre o masă, de unde a luat niște cătușe. Mi-a luat mâna sănătoasă și mi-a securizat-o cu cătușele de bară.

  — Oprește toată chestia asta, am răsuflat. Chiar nu însemnau nimic toate acele vieți pierdute de afară?

    Și-a rupt tricoul de pe el, sărind de pe un picior pe altul, și rotindu-și mâinile, ca și cum și-ar fi făcut încălzirea. Rânjetul superior era din nou plantat pe față, iar privirea lui era și mai neagră decât o văzusem.

    S-a îndreptat spre mine, apucând o baretă a sutienului și trăgând de ea până a rupt-o. Din fericire, cealaltă baretă îmi ținea sutienul pe loc.

  — Strigă-l, a spus calm, rotindu-și umerii și gâtul.

    M-am holbat la el cu ochii mari, dar înainte să pot spune ceva, mi-a rupt sutienul cu totul. Am icnit, acoperindu-mi pieptul cu mâna bună, trăgându-mă mai aproape de bară.

  — Strigă-l, sau va ieșii urât, a spus, cu vocea groasă. De data asta nu am mai stat să aflu ce voia să spună.

  — COLTON!