Found by an Alpha✓

Capitolul 14

Play media^

    Într-o secundă, totul a început să se miște în slow motion. Îmi părea că timpul s-a oprit iar eu stăteam cu gura căscată și încercam să înțeleg ceea ce era în fața mea.

    Un lup maro imens alerga în jurul casei, dar cine îl urmărea, m-a făcut să icnesc.

    Liam.

    O expresie plină de fericire pură i-a acaparat trăsăturile în timp ce alerga în zig-zag încărcând să prindă lupul. Nu am mai văzut expresia aia de când am fost cu părinții noștri cu corturile și tata a improvizat o funie pentru a sări în apă.

    Am ieșit ușor din mașină pentru a nu-i distrage atenția.

    Ochii mei au dat de Colton, care stătea aproape de intrarea în pădure, purtând doar o pereche de pantaloni scurți. Pieptul și abdomenul lui erau exact la fel de criminale pe cât mi-am imaginat.

    Liam a alergat la Colton în brațe, începând să alerge împreună după lup. Arătau atât de natural împreună. De parcă ar fi făcut asta de o viață, nu de câteva ore.

   Nu am realizat faptul că aveam gura deschisă, până când Lana mi-a atins bărbia.

  — Salivezi puțin, scumpete, mi-a făcut cu ochiul, eu returnând un zâmbet nevinovat.

    Un sunet ascuțit mi-a zgâriat urechile, în același timp, toate cele trei capete întorcându-se spre noi.

  — Ben! Lupul și-a scos limba afară.

    Am privit la el atotștiutoare, în timp ce Colton l-a așezat pe Liam pe umerii lui, încordându-și câțiva mușchi, apoi s-a îndreptat spre noi.

  — Ți-am adus ceva, Benny, a spus Lana mușcându-si buza în timp ce s-a îndreptat spre mașină.

  — Pentru că ai răpit-o pe Avery. De două ori. Asigură-te că aduci asta în casă, altfel vei dormi afară, a aruncat ea cușca de câini la picioarele lui, apoi s-a îndepărtat făcându-mi cu mâna.

    Colton și-a mascat hohotele de râs cu un tușit, în timp ce eu stăteam și mă uitam, nesigură de ce ar fi trebuit să fac. Sărmanul Ben arăta ca un cățeluș pierdut, dar a început să meargă pe urma Lanei.

  — Bănuiesc că Ben va dormi afară. A uitat să ia cușca, a chicotit Colton, dându-l pe Liam jos.

  — Aves, Vino să vezi ce am cumpărat! a alergat Liam spre mine, prinzându-mă de mână.

    Înainte să realizez, am fost trasă spre casă de micul copil, iar Colton venea în urma noastră cu cușca în mână, încă râzând.

  — Am mers în cele mai mișto magazine. Și ghici ce? Mi-am luat un nou pat!

    Îmi plăcea să-l văd atât de fericit. Mă făcea să mă simt mai bine.

    Era aceea inocența unui copil care nu știa ceea ce se petrecea în jurul lui? Mai conta?

    Adică, ok, răpirea nu era modalitatea de a se rezolva problemele. Dar Colton a fost foarte bun cu noi.

    Bineînțeles că a fost, doar crede că ești sufletul lui pereche, intervine conștiința.

    Și erau cuvintele alea, suflete pereche. Pot doi oameni să fie de fapt destinați unul pentru celălalt? Niciodată nu am crezut în basme. Dar din nou, nu am crezut nici în vârcolaci, până la proba contrarie.

  — Uite! Uite! Lego! vocea lui Liam m-a scos din gândurile mele, grăbindu-se să deschidă ușa camerei sale.

    Bineînțeles, erau piese de lego peste tot.