Atinși de flăcări: Scântei (I)

Scântei: Potop de schimbări

Îmi ţiuiau urechile din vina presiunii ce făcea aerul irespirabil. Privirea mea nu părăsea chipul bărbatului ce ne rânjea în faţa ochilor. Numai culoarea strălucitoare, rece şi albastră a irişilor lui îmi ridica părul pe ceafă. Dacă nu aş fi ştiut cine este cu adevărat aş fi putut spune că era un bărbat frumos, deşi maxilarul puternic, forma şi liniile aspre ale feţei nu-l făceau să semene deloc cu Hades, care avea o eleganță aparte în fizionomia chipului său de marmură. Singura asemănare era părul negru și des şi înălţimea de peste un metru optzeci. Pe moment am fost copleşită de prezenţa lui. Apăruse de nicăieri, aşa cum o făcea şi Hades înainte, deşi ştia că are pe urmele sale Cabalul şi Consulatul. Îi sfida cu zâmbetul pe buze, făcându-mă să înţeleg câtă putere avea. M-am înfiorat la acest gând, încercând să dau de Hades. Presiunea din pieptul meu dispăruse, ca şi cum el reuşise să se calmeze complet. Când am privit în dreapta mea am avut marea uimire să-l văd la o distanță considerabilă, fără să-mi acorde atenţie în vreun fel. Eu eram fix în dreptul lui Radon, fără ajutor dacă el ar fi făcut ceva ca să-mi facă rău.

—Cred că ar ieşi ceva minunat dacă am renova conacul, vorbi Radon, iar vocea lui avea pentru mine acelaşi efect ca zgâriatul unei farfurii cu furculița.

—Serios? Eu mă gândeam să-l dărâm, răspunse Hades în zeflemea şi l-am privit uimită, martoră fiind la o revedere din care urmau să iasă scântei mai devreme sau mai târziu.

—Ai dreptate, râse Radon fără vreo urmă de deranj după comentariului primit. Am uitat că mereu ţi-a plăcut să distrugi.

Am simţit acuzarea din vorbele lui şi mi s-a strâns stomacul. Inima îmi bubuia între coaste şi abia puteam respira. Hades a tăcut câteva clipe, apoi şi-a dres glasul, de data aceasta sunând grav şi serios.

—Am avut de la cine să învăţ.

Radon a rânjit cu indiferență, iar privirea întunecată a lui Hades a rămas pe el chiar şi atunci când bărbatul şi-a axat atenţia pe mine. Ochii lui albaştrii, inuman de strălucitori, i-au fixat pe ai mei şi m-am simţit ca o carte deschisă la prima pagină, ca şi cum el ar fi fost în stare să citească tot ce aveam în minte. I s-au îngustat ochii după o clipă, apoi a păşit spre mine şi m-am văzut făcând un pas în spate.

—Joy Caitlin Dalton, îmi pronunţă el numele, cu o tonalitate joasă, înfiorător de blândă. Curajoasă fată, aşa-i, Hades? Cum ai reuşit să o convingi să te ajute?

—Nu-i treaba ta, mârâi Hades şi pentru o secundă privirile ni s-au intersectat.

—Ba sigur că este treaba mea, îl apostrofă Radon cu glas revoltat. Ia spune, mi se adresă mie apoi. Te-a fermecat cu exteriorul frumos sau te-a înspăimântat cu interiorul întunecat?

—M-a convins cu tot ce a moştenit frumos de la Loana, adică întreaga lui ființă, am vorbit pentru prima dată, savurând cu plăcere modul în care maxilarul i s-a încordat la auzul numelui mamei lui Hades.

Hades a tresărit la rândul său şi m-am văzut umplându-mă de energie. Bărbatul din faţa mea distrusese un suflet iar acum repulsia ardea cu flăcări stacojii la mine în inimă. Radon avusese suficient curaj să-şi facă apariția, iar noi trebuia să avem suficient curaj să-l înfruntăm.

—Necromanta ştie multe, vorbi în cele din urmă Radon, cu o expresie gânditoare. Jumătate de punct pentru tine, Hades. Nu mă aşteptam la asta.

—Ea nu are nicio treabă, îi replică în cele din urmă Hades. Îi omoram prietenul dacă nu mă ajuta, deci uite-mă, prietenul ei e bine iar eu sunt din nou viu.

—Oh! exclamă Radon cu plăcere şi rânji din nou. Semidemonul din tine loveşte din nou.

Mi s-au încordat toţi muşchii din trup. Uitasem de asta. Uitasem de faptul că Hades putea atinge lucruri când avea formă de spirit. Spusese că o făcea din vina blestemului, dar Kit îmi zisese că Radon nu dorea să-i facă existenţa uşoară, dorea să-l distrugă; să-l chinuie. Trebuia să omoare ca să îşi păstreze forma, ceea ce însemna că Radon nu-i dăduse posibilitatea de a atinge lucruri; Hades deja o avea. Pentru că era un semidemon, aşa cum crezusem la început. Pe moment am văzut negru în faţa ochilor, apoi privirea lui Hades a acaparat-o pe a mea. Mă mai privise aşa, în noaptea când mă scăpase de jurământ şi în momentul când zăceam aproape moartă în braţele lui după vraja făcută de Cabal. Era disperat să nu fac vreo scenă, să nu schimb tot ceea ce simțeam pentru el. Ne-am privit unul pe altul o clipă scurtă, apoi mi-am întors expresia fermă spre Radon, care urmărise până atunci schimbul nostru de priviri, bucurându-se de orice sentiment negativ ce ne trecea din vina lui.