Atinși de flăcări: Scântei (I)

Scântei: Jocul nebuniei

Vârful degetului meu făcea cerculețe în palma lui. Scaunul pe care stăteam era destul de putred şi la fiecare mișcare scârțâia, la fel ca întregul conac. Îmi amorţiseră picioarele după seara pe care o petrecusem stând în șezută, lângă patul în care reuşisem să-l aduc pe Hades, într-o cameră de la parterul conacului. Loana m-a ajutat să găsesc nişte așternuturi vechi cu care l-am acoperit şi a stat cu mine pe parcursul serii, când aproape muream de frică datorită sunetelor ce răsunau în întunericul din conac. În timp ce Hades dormea ostenit, încercasem să găsesc semnal pentru telefon. Nu ştiam dacă Kit reuşise şi el să treacă prin portal cum, de altfel, nu ştiam dacă Cabalul aflase ce s-a întâmplat. Era totul o decalare de câteva minute sau ore până când aveau să ajungă la noi, să afle ce a făcut Hades şi să hotărască ce avea să se întâmple cu noi. Dar asta nu mai conta acum, nu când Hades reușise să înlăture amenințarea adevărată. Nici nu-mi păsa ce făcuse cu Radon atâta vreme cât el era bine și nimic nu avea să-l mai rănească.

—Ai stat aici toată noaptea.

Am tresărit, aproape scăpând mâna lui Hades din strânsoarea degetelor mele. Am privit înapoi, spre ușa din capătul celălalt al camerei, apoi mi-am întors capul spre pat, la marginea căruia stătea acum Loana. Ochii ei negrii erau ațintiți direct spre mine, sfredelindu-mă pe toate părțile. Întreaga seară fusese tăcută. Mai mult vorbisem eu, și asta ca să-nlătur sentimentul de neliniște pe care acea casă mi-l dădea. Era ceva în neregulă acolo, și nu se lega deloc de ceea ce Hades făcuse, sau de prezența neașteptată a Loanei, care nu avea ce căuta acolo. Asupra ei nu pusese nimeni un blestem. Hades nu-mi povestise niciodată despre conacul Syracuse, de faptul că Radon a denumit orașul în care trăiam după numele femeii pe care o iubise, de locul în care el și-a petrecut copilăria, de circumstanțele reale în care mama sa murise. De fapt, Hades mințise în legătură cu jumătate dintre lucrurile pe care mi le spusese și care avuseseră legătură cu el și trecutul său. Nu avusese un tată necromant, iar el știa asta de la bun început, așa cum îmi spusese și în ziua de după prima confruntare cu Radon. Mai pornise odată desenul, ceea ce însemna că reușise cumva să-l oprească, însă acum ce trebuia să facă cu el? Ce urma să hotărască Cabalul?

—Nu am unde să plec, am răspuns cu jumătate de gură în cele din urmă; ochii Loanei deveniră iscoditori, ca și cum spusesem ceva rău.

—Nu vrei să pleci, mă corectă ea, cu un glas acuzator. Cel puțin, nu vrei să pleci fără Hades, așa-i? Și tu vrei să-l iei de lângă mine!

Vocea ei crescuse îngrozitor de mult în intensitate. M-am păstrat pasivă, lăsând ușurel brațul lui Hades pe suprafața canapelei vechi. Mi-am frecat palmele de coapse și, urmărind cum furia crispează chipul frumos al stafiei din fața mea, mi-am trecut de două ori cuvintele prin filtrul gândirii, neștiind ce se petrecea mai exact cu Loana. Îmi ceruse să-i opresc pe Radon și Hades, îmi spusese că numai eu îi puteam salva fiul, iar acum mă acuza că-mi doream să-l iau de lângă ea?

—Hades nu poate rămâne aici, am spus ferm, deși simțeam cum îmi tremură glasul.

Loana făcu un gest zeflemitor din mână, stând dreaptă de partea cealaltă a patului.

—Bazaconii, se răsti apoi. Aici a fost locul lui din totdeauna! Hades e al meu.

Mi-am strâns buzele cu putere. Ceva era cu adevărat în neregulă. Fără să clipesc măcar, m-am ridicat cu precauție de pe scaun, ca să-mi dezmorțesc picioarele. Mă dureau gleznele și am făcut un pas înapoi ca să-mi găsesc echilibrul. Loana își întoarse ușurel privirea spre Hades, apoi blândețea din ochii ei se transformă în nebunie pură. Am mai făcut un pas înapoi când stafia dispăru și se plasă în fața mea, la câțiva centimetrii distanță de fața mea. Era mai înaltă decât mine și sentimentul rece pe care mi-l dăruia Hades cu o lună în urmă îmi săpă iar în pântece. Femeia își lăsă capul într-o parte, robotic, ca și cum îi pocneau oasele. Imaginea era una înfiorătoare, cum nu mai văzusem. Inima a început să-mi bată cu putere iar respirația mi-a devenit greoaie. Am înaintat retragerea, privind odată la ea, apoi la Hades.