3

167 28 4
                                    

  Desi nu era prima data cand venea sau ramanea aici, Jace avusese o noapte alba. Era obosit peste masura, cu o pereche de ochi rosii, si o ciudata durere de cap, datorata probabil stresului acumulat pe drumul dinspre Londra.
  Dar ce nu intelegea el, era de ce nu putuse sa doarma mai mult de cateva ore, cand intreg corpul, fiecare muschi din el striga dupa odihna si somn. Avea nevoie sa isi incarce bateriile. 

Si repede.

  Dar cumva, asta parea imposibil printr-o repriza buna de somn. Se intoarse, se rasuci, vreme de cateva ore, pana ce se lumina destul cat sa se ridice din pat. Banuia ca Max dormea, fiindca acesta rareori pierdea vreo ocazie de a dormi sau a-si odihni corpul.
Uitandu-se la ceasul de pe noptiera, Jace vazu ca era abia sapte dimineata. Isi trecu o mana peste fata, incercand sa isi alunge oboseala, dar privirea inca ii era incetosata. La dracu!
Se ridica mai mult nervos decat adormit de pe pat, si se indrepta spre fereastra. Pentru o zi asa mohorata, era totusi acceptabila temperatura. Burnita usor, dar era o vreme complet banala, pentru Anglia.  O zi ploioasa insemna o zi insorita la tropice. Nimic iesit din comun.
Se decise pe loc. Avea sa alerge. Cel putin asa avea sa doarma dupa amiaza. Isi trase un hanorac gros peste cap, o pereche de pantaloni sport, incalta niste adidasi vechi, si iesi pe usa, fara sa il ia in seama pe Max care inca dormea, cu usa deschisa la dormitorul sau.
Ii multumi lui Dumnezeu ca de fiecare data cand fusese aici in oras, il vazuse si il cercetase in lung si in lat alaturi de Max, astfel ca acum stia aproape la perfectie fiecare straduta si infundatura.
Alerga cativa kilometri buni, apoi se inapoie acasa, dornic de o cafea tare si cateva tigari.
                                                                 ***
Inca adormita, dupa o noapte in care dormise ca un bebelus, Alexandra iesi din dormitor si se indrepta direct spre balcon. Avea o pofta nebuna de ceva fierbinte, o ciocolata calda, o cafea, orice. Si cand vazu ca desi plouase, probabil pana in urma cu foarte putin timp, Alexandra vazu totusi urmele unui soare timid.
Zambi larg, si se pregati pentru a da o fuga pana la magazinul din colt. Era, de asemenea, vremea sa o gaseasca si pe Becky, fiindca hotarasera cu o seara in urma sa iasa ceva mai tarziu la o mica plimbare, daca vremea le permitea.
Iesind din casa cu un usor zambet pe buze, la promisiunea zilei ce avea sa vina, Alexandra inspira adanc aerul curat, de dupa ploaie.
Fiind cumplit de frig, ea mari pasul, dornica sa se intoarca cat mai repede in casa, la caldura.
Ocoli cu atentie cateva persoane si grupuri de baieti si fete, pana ce ajunse aproape de magazin. Locuiau intr-o zona destul de populata, si astfel de intalniri erau la ordinea zilei.
Dar cand ridica privirea din nou, ingheta! Si nu din cauza frigului.
Aflat pe treptele magazinului non-stop, un barbat tanar cobora spre ea, tintuind-o cu privirea. Nu stia daca mergea sau daca ramasese pe loc, fixata de ceva invizibil, era constienta doar de prezenta lui, si de nimeni altcineva. Apoi il privi mai bine, poate prea bine pentru scurta perioada in care privirile li se intalnira: avea cei mai negri ochi pe care ii intalnise vreodata la cineva, si, constata ea cu un scurt imbold de amuzament copilaresc, o gura stransa in asa fel incat il facea sa para bosumflat. Aceasta se intredeschise insa aproape imediat, si incepu sa respire usor sacadat, parand sa isi regaseasca cu greu un echilibru.
Privirea ii cazu apoi pe aburul respiratiei lui grabite, si pret de o clipa, reusi sa isi dea seama cat de frig era cu adevarat afara. Fiindca Dumnezeu sa o ajute, uitase si de frig si de tot.
Apoi, isi mai dadu seama de un lucru. Continuase sa mearga, desi mai incet, la fel cum facuse si el. Si o privise tot timpul in ochi, asa cum nu mai facuse nimeni niciodata. Se intamplase desigur, sa mearga pe strada si sa mai vada un tip sau doi ca intorc privirile dupa ea, ca asta le statea in natura, dar aroganta si tupeul tipului astuia erau  de nemasurat.
Incerca sa inlature si acele sunete de toba ce ii rasunau in urechi, dar pana nu isi dadu seama ca erau de fapt propriile ei batai de inima, nu reusi sa le calmeze.
In cele din urma, cu fiecare pas, brunetul se apropie extraordinar de mult de ea, si apoi, cu o ultima privire directa, si cu o usoara dara de sudoare si aer rece lasate in urma, el o ocoli si merse mai departe.
Cu greu isi infranse ea imboldul de a se uita dupa el, sa vada in ce directie mergea, si sa ii observe acel mers leganat pe care il surprinsese in scurtele momente, dar isi musca buza de jos, un semn clar al frustrarii, si puse un picior in fata celuilalt, pana ajunse pe trepte, si de acolo intra in magazin.

Pe toti dracii! Jace trebui sa clipeasca de cateva ori, si sa astepte sa treaca ceva timp pana sa isi stearga zambetul ala lenes de motan de pe chipul lui. Era adevarat, cand o vazuse prima data pe tipa aceea, parca intrase in plin, intr-un zid invizibil, dar acum, ca isi revenise de pe urma socului, incepu sa digere acea intamplare cu adevarat. Era subtire ca un arac, dar cu adevarat frumoasa! Si perfecta pentru... el.
Dupa ce venise de la alergat si era pregatit pentru un asalt al unei cafele fierbinti, Jace uitase si de tigarea pe care planuia sa si-o aprinda cat mai repede.
Inca zambea cand deschise usa de la apartamentul lui Max, si intra inauntru. Iad insangerat! Cum de nu ii spusese Max de fauna din micul orasel? Pana acum, de fiecare data cand iesisera in vreun bar local, nu gasise nimic asa incantator ca pustoaica de mai devreme. Era mai mica decat el, cu siguranta, putea sa vada asta in ochii ei senini, de un verde crud, dar la cum le stia pe englezoaice, erau cu adevarat inclinate spre distractii de o seara, fara nici un resentiment.
Urca scarile, asadar, cu nerabdare, tanjind dupa un dus fierbinte, si apoi sa il intrebe pe Max daca o cunostea pe tipa.
Pana la urma, poate ca ea va reprezenta sarea si piperul acestei scurte vacante.
Placerea si zambetul ii disparura insa, cand il  vazu pe Max alaturi de Becky, pe canapeaua din salon. Nu pentru ca s-ar fi ferit de Becky, fiindca ajunsese sa il cunoasca destul de bine, in putinele perioade cand se intalnisera, dar daca ii auzea gandurile care ii treceau acum prin cap, si ea ar fi luat-o la sanatoasa. Murmura cateva injuraturi, doar de dragul de a o face, apoi se indrepta senin spre cei doi.
-Becky, micuto! De cand nu te-am mai vazut, zise el aplecandu-se si sarutand-o.
-Ce naiba, Jace! I-o taie ea, incercand sa nu rada. O tradau insa gropitele gemene din obraji, cand continua: Fugi la dus, avem musafiri ceva mai tarziu.
-Vin parintii tai? Il intreba pe Max, care isi tinea un brat protector peste umerii surorii sale.
-Nu, raspunse acesta absent. O prietena buna de-a lui Becky si de-a mea. E colega si vecina cu noi.
-Hmm... raspunse Jace frecandu-si ceafa obosit. O sa intru la un dus, atunci.
Cei doi frati isi vazura de treaba, fara sa mai dea atentie ultimelor vorbe ale lui Jace.
                                                   
                                                            ***

Alexandra urca scarile apartamentului sau, tocmai la timp pentru a auzi telefonul sunand.
Cu inima cat un purice, fugi la el, sperand sa fie Dean. Dar, bineinteles, se insela.
Era un singur mesaj, de la Becky, care ii spunea ca Max e nerabdator sa o revada, si sa se .grabeasca.
Pe jumatate trista, pe jumatate nerabdatoare, isi puse geaca la loc si se pregati sa coboare, pentru a nu se lasa asteptata. Daca era ceva ce aprecia cel mai mult la un om, era punctualitatea.
Parcurse scurta alee dintre apartamente, lasand soarele sa o incalzeasca intre timp.
 Alexandrei ii placuse intotdeauna aceasta zona, in care cladirile nu erau ca celelalte, ii placea pentru ca aici apartamentele erau pe doua niveluri, si semanau mai mult a casa, usa de la intrare fiind direct afara, nu ca celelalte apartamente, care se aflau pe aceeasi piloni si asa mai departe.
 Parintii ei locuiau la casa, intr-un cartier select, insa ea nu se putuse hotari niciodata daca sa ramana acasa si sa fie mai departe de liceu, sau sa se mute intr-un apartament.
 Si apoi, gasise acest cartier, in care locuintele aveau designul unei case si marimea unui apartament.
Si era fericita, si putea spune ca era si mai fericita de cand, dupa un an de relatie, Dean se mutase cu ea.
Isi bau cafeaua in liniste, apoi se schimba, pentru ca stia ca Becky o asteapta nerabdatoare,   si multumindu-i cerului ca ei, spre deosebire de alte fete, chiar i se implinise visul si locuia usa langa usa cu cea mai buna prietena a ei.
Odata imbracata, isi lua cheile, cobori, inchise usa repede, si mai mult fugi decat merse prin zapada care deja se depusese in cateva ore. Traversa aleea care facea legatura intre apartamentele lor, si intra direct, obicei pe care il deprinsese inca de acum aproape doi ani, cand il cunoscuse pe Max.
Cu un chitait incantat, Alexandra sari direct in bratele lui Max, care o astepta ranjind ca un pusti aflat la prima dragoste.
-Pustoaico, da' stiu ca te-ai mai implinit ceva, de cand te-am vazut ultima data, afirma Max strangand-o la piept.
Imediat, stransoarea Alexandrei slabi, si se trase usor pe spate, cand auzi tonul plin de tachinare al lui Max.
-Ba pe naiba, nu! I-o intoarse Alexandra. Ti se pare doar!
Auzind o usa in spatele ei, Alexandra se intoarse, dar nu se elibera din stransoarea lui Max, care o tinea bine, la cativa centimetri de dusumea.
Si il vazu, din nou. Si iar ingheta! Sprancenele i se ridicara intr-o confuzie nedisimulata, iar gura i se deschise usor, cand incerca sa zica ceva. Dar era amutita.
Simtind cum pieptul larg al lui Max se cutremura de un ras retinut, Alexandra isi intoarse privirea spre el din nou, si vazu amuzamentul clar din ochii acestuia.
-E ceva de ras?
Max nu zicea nimic, doar se multumi sa o mai stranga cateva clipe in brate, inainte de a o elibera, neluandu-si nici o clipa privirea de la Jace, care parea ca e dornic sa il vaneze asemenea unui leu infometat. Calculat si mortal.
-El e Jace, intrerupse Becky momentul ce parea sa fi inghetat in timp. Se ridica si se indrepta spre acesta, zambind strengar.
Si pentru o clipa, nu stia daca sa se bucure ca il vede din nou, sau sa se intristeze, caci el era aici.
 El continua sa o priveasca la fel de pierdut  cum il privea si ea pe el, si nu putea sa zica nimic, nu putea sa faca altceva decat sa o priveasca. Era atat de frumoasa!!! Si chiar daca prima data cand o vazuse, i se paruse cea mai frumoasa fata, femeie pe care o vazuse in viata lui, la scurt timp dupa aceea devenise nesigur in ceea ce o privea. Poate ca se inselase.
Nici nu stia daca niste ochi pot fi atat de frumosi, daca o gura poate sa fie atat de senzuala, si daca un zambet la fel de larg ca acela care il avea acum pe fata poate sa lumineze viata cuiva in fiecare zi cu atata usurinta. Se uita pierdut la ea, si la zambetul ei. Ramasese traznit in usa, cand o vazuse, si pur si simplu nu se mai putea misca de acolo.
-Imi pare bine, zise, in cele din urma, pe un ton fara inflexiuni, si trecu pe langa ea, aruncandu-se pe canapeaua moale, si intinzand un picior pe masuta de sticla.
Facandu-i semn lui Max sa o lase jos, Alexandra se puse pe un fotoliu, fata in fata cu Jace, si nu isi lua nici o clipa privirea de la prietena sa.


-Spuneati ceva de o cafea? Incerca sa isi mentina tonul cat mai normal, fara sa para ca se sufoca, si se ruga ca nici unul dintre ei sa nu observe asta. Prea tarziu insa, fiindca Jace o vazuse deja, si o tintuia cu aceeasi privire ca de dimineata. O citea, constata ea, aproape infricosata. Doamne Dumnezeule, tipul asta o citea ca pe o carte deschisa.
Si acum nu se insela, fiindca Jace ii vedea, chiar si de la acea distanta pulsul zbatandu-i-se la baza gatului, si il manca palma sa atinga acel loc. Era aproape manat de asta, ca un instinct primar. Stranse din dinti, rosti cateva injuraturi, asemanatoare celor rostite de un marinar beat, si se lasa mai bine pe spate, in canapea.
Putea sa vada prea bine ca tipa il ocolea, ii ocolea privirea. Si era intrigat peste masura. Parea... cum? Timida? Tulburata? Agitata? Al dracului sa fie daca isi dadea seama.
Dar avea sa afle, isi promise asta. Fiindca daca ziua de astazi insemna ceva, in felul cum incepuse si cum continuase, atunci cu siguranta ea era raza lui de speranta, mica lui raza de soare intr-o zi asa de ploioasa cum incepuse aceea.
Pentru ca il trezise dintr-un somn adanc. 

Il intriga!

Agentia - joaca de-a identitateaWhere stories live. Discover now