8

126 19 0
                                    


Capitolul 8
Faptul ca strada era atat de intunecata il ajuta intr-un procent prea mic. Dar putin ii pasa. Pasii sai lungi alunecau pe asfaltul umed fara a crea nici cel mai mic sunet. Il urmarea de ceva timp, si destinatia finala parea sa ramana inca sub semnul intrebarii. Continua sa mearga, la fel de tacut, asemenea unei feline prin savana. Nu cunostea aceasta parte a orasului, dar faptul ca Dean se afla la doar cativa metri in fata lui ii era suficient sa se orienteze fara nici cea mai mica problema.
  Trase adanc aer in  piept si il dadu inapoi afara cu mare grija, astfel incat sa poata ramane receptiv la sunetele din jurul sau. De fapt, la lipsa acestora. Era o strada intunecata, fara nicio sursa de iluminare, iar ploaia marunta care continua sa cada peste oras nu ii era de prea mare folos.
  Isi trase mai bine gluga neagra peste cap, si isi micsora ochii, incercand sa prinda sunetul pasilor lui Dean. Cand il vazuse prima data iesind din apartament, cu mai bine de o ora in urma, Jace stiuse din prima ca ceva avea sa se intample. Il banuia pe ticalos inca din prima zi, cand aflase despre caz. Era ceva la fata lui care pur si simplu nu ii placea. Iar in ultimele zile, cat il pandise, si o pazise atent si pe Alexandra, suspiciunea i se marise. Nemernicul asta planuia ceva! Dar ce?
  Aflase de la Max, care aflase de la Becky, ca Dean nu avea de gand sa mai plece la Londra in urmatoarea saptamana. Asta putea sa fie atat un lucru bun, cat si unul rau.
  Putea sa fie un lucru bun pentru ca asa il putea avea sub ochii lui, si un lucru rau, pentru ca nu avea sansa sa se apropie de Alexandra. Tacut, rosti o injuratura care ar fi traznit turla vreunei biserici, daca s-ar fi aflat vreuna prin apropiere. Din acea noapte, cand ii spusese Alexandrei ca suspectul lui numarul unu este Dean, ea il evitase cu o sfidare dechisa. Evitase sa se mai duca la Max, ii spusese lui Becky ca nu are cheful necesar pentru a iesi in oras, si refuzase orice iesire in grup.
  In ciuda vremii reci de afara, Jace surase. Alexandra, Alexandra. Cata placere si cata suferinta ii aducea in acelasi timp. Ochii sai negri se aprinsera dintr-o data, atunci cand se gandi la ea. Rase iar in gandul sau, la descrierea pe care el insusi i-o atribuise in prima zi cand o intalnise. Ei bine, filozofa el, daca trupul ii era asemenea unui arac, personalitatea avea cu siguranta multe damburi si vai. Era frumoasa, isteata, plina de verva si te provoca doar din priviri.
  Brusc, se opri, dandu-si seama ca si cel pe care il urmarise facuse intocmai. Linistit, se ascunse dupa coltul unei cladiri vechi, si isi ascuti  toate simturile. Auzea voci, dar nu putea distinge clar ceea ce spuneau. Era prea departe, si dupa ce arunca o privire rapida, isi dadu seama ca era imposibil sa se duca mai aproape.
Ceea ce era complet clar, era faptul ca Dean se intalnise cu un barbat. Dar cine mama dracului putea sa fie? Dupa inflexiunile vocii, Jace putu sa isi dea seama ca este un barbat mult mai in varsta decat ei doi. Avea o voce joasa, ragusita si ingrosata de la atata tutun si alcool, gandi Jace.
  Incerca sa asculte, dar intelese decat franturi. Isi dadea seama ca era vorba de o amenintare la mijloc. Nu un santaj, o amenintare. Iar Dean nu parea sa fie de acord.
Strangand puternic din maxilar, Jace mai propovadui o injuratura, frustrat ca nu putea ajunge mai aproape. La scurt timp, auzi din nou pasi, care se indreptau spre el. Cautand un loc unde sa se ascunda, se adanci si mai mult in peretele rupt si fara tencuiala  a ceea ce mai ramasese din cladire, si isi tinu respiratia cand Dean se opri la o periculos de mica distanta de el.
Si abia dupa ceea ce paru sa fie o vesnicie pasii se auzira iarasi, tot mai incet, pana se pierdura in noapte, si tocmai cand plamanii ii ardeau, Jace isi permise sa traga din nou lacom aer in piept, si sa porneasca spre casa, pe un alt drum. Intuia ca Dean isi incheiase afacerile pentru noaptea asta.
Dar pana ajunse si el acasa, se luminase demult, si ploaia il udase pana la piele.
   Sorbind din cana mare de cafea, Alexandra se rezema ganditoare de geamul din bucatarie. Incerca sa isi puna o oarecare ordine in ganduri, desi parea anormal de greu sa faca asta. Cu fiecare zi care trecea, ea cauta un fel de a-l scoate din ecuatie pe Dean, o modalitate de a-l face pe Jace sa nu ii mai caute atat de tare nod in papura. Dar nu gasea nimic. Nimic care sa il invinovateasca sau sa il dezvinovateasca pe Dean. Observase un singur lucru, totusi. Dean devenise usor mai agitat, mai irascibil, si parea sa fie nemultumit cam de orice.
  Sau poate i se paruse ei, fiindca nu facuse altceva decat sa cada victima ideilor lui Jace. Dar inca o data, daca avea dreptate? Daca Dean era cu adevarat implicat in toata tevatura asta cu familia ei? Daca era adevarat, gandi ea ingustandu-si ochii, atunci nu avea sa i-o ierte niciodata. Si va gasi o cale de a se razbuna pe el, indiferent cat ar costa-o asta. Si chiar daca… gandurile ii fura intrerupte de o imagine cel putin ciudata. Puse cana de cafea pe masa, fara sa isi ia ochii vreo clipa de la fereastra.
  Era Jace! Iar ea nu stia daca sa zambeasca sau sa se ingrijoreze. Arata atat de fioros, si putea sa vada de aici cat de inclestat ii era maxilarul. Ploaia continua sa cada peste el, udandu-i si mai mult hainele deja imbibate cu apa. Parul ii statea lipit de frunte, iar mainile pe care le avea adanc afundate in buzunarele pantalonilor, il facea cumva vulnerabil in ochii ei.
Fara sa se mai gandeasca, Alexandra cobori la parter si deschise larg usa, uitand ca nu era in altceva decat un tricou subtire si o pereche de pantaloni. Chiar atunci, in dreptul ei se opri Jace, care nu conteni sa o onoreze cu o expresie cel putin iritata.
-Ce mama dracu vrei? Izbucni el, lasand in final toata frustrarea sa il ajunga din urma. Era inghetat, si ud pana la piele. Si chiar dincolo de aceasta, gandi el infuriindu-se si mai rau.
  Primul impuls al Alexandrei fuse sa se retraga un pas in spate, dar privindu-l cu o umbra de atentie mai mult, ea vazu care era de fapt motivul lui de a fi asa furios. Nu il vazuse niciodata atat de marcat de nervi si iritare, si cumva, asta o sperie putin, dar isi reveni imediat.
-Esti bine? Intreba ea pe un ton bland si ingrijorat, inainte sa isi dea seama cat de prosteasca fusese intrebarea.
Jace nu ii raspunse, dar ii arunca o privire care spunea clar cat de bine e.
-Vroiai ceva anume? Intreba Jace la randul sau, privind-o cu subinteles pe Alexandra.
-De unde vii? Ii intoarse ea intrebarea. De ce nu ai luat masina daca…?
-Vrei sa stii si ce chiloti am pe mine? O repezi el, din ce in ce mai nerabdator. Expresia nu i se schimbase mai deloc, dar Alexandra intelese instinctiv ca undeva in adancul lui fierbea un bulgare de manie care ameninta sa rasara la suprafata intr-un fel deloc delicat.
Insa, in loc sa il invredniceasca cu o privire blanda, ea ii raspunse cu aceeasi moneda:
-Bine, catar ce esti! Te-am intrebat doar pentru ca…
-Pentru ca? O intrerupse el pe un ton periculos de calm.
  „Pentru ca m-am ingrijorat pentru tine.” Gandi ea, dar desigur, nu ii spuse asta.
-Pentru ca mi-am dat seama ca nu vi de la alergat, si cum nu ai luat nici masina… bravo Alexandra, fa-te din nou de ras.
Fuse nevoita din nou sa taca, pentru ca pasul pe care il facu Jace spre ea nu ii dadu deloc liniste. Se parea ca uitase cu totul de ploaia care cadea peste el, continuand sa il ude neincetat.  Cu un glas dulce, si o privire pe masura, Jace isi aduse chipul la un singur deget de al ei, si o intreba:
-M-ai urmarit, papusa?
  Puse bataile inimii pe seama cafelei pe care nu o terminase de baut, in clipa in care Jace o tintui cu acei ochi ai sai. Incepuse sa ii cunoasca. Sa ii cunoasca fiecare semn, fiecare gest, fie ca vroia sa accepte asta, sau nu.
-Bineinteles ca nu, raspunse ea rezistand cu greu impulsului de a se da un pas in spate. Statea chiar in pragul usii, cu degetele goale ale picioarelor pe lemnul rece de jos, si putea simti racoarea diminetii  incolacindu-i-se pe picioare, facandu-i pielea de gaina. Cu toate astea, rezista. Rezista si atunci cand din parul lui Jace cursera cateva picaturi reci pe tricoul ei, udandu-l, si facand-o altfel sa simta pe propria-i piele raceala ploii. Cred ca e mai bine sa urci sus, zise ea cu rasuflarea taiata, in parte datorita frigului, in parte datorita apropierii de Jace.
-Unde sus? Taragana el neluandu-si privirea de la ea. Cu un suras dulce, care nu prevestea nimic bun, ea se apleca milimetric de el, si sopti:
-Sus la tine, evident. Ii facu cu ochiul, apoi ii inchise usa, asteptand ca Jace sa treaca prin ea in orice moment.
In schimb, ramase complet nemiscata cand auzi rasul lui puternic, atat de puternic si de voios, fata de atitudinea lui pana atunci. Zambi si ea dulce, poate chiar un pic visatoare, dar cand se intoarse, zambetul i se stinse brusc, si inghiti cu mare greutate. Dean statea pe ultima scara de sus, privind-o cu un aer feroce, pus parca pe lucruri diavolesti.

Spre mirarea lui Jace, cand ajunse sus, il gasi pe Max treaz, ceea ce il si surprinse. Dar fiindca starea lui nu era una deloc potrivita pentru glume sau bancuri, intra direct in baie, pentru un dus fierbinte, dupa care se imbraca intr-o pereche de pantaloni sport, si ramase asa.
Ganditor, se duse la masuta pentru bauturi, isi turna un pahar de whisky pe care il goli imediat, isi mai turna unul, si se aseza langa Max, pe canapea, asezandu-si glezna unui picior peste genunchiul celuilalt. De frustrare si nervi, isi incorda maxilarul atat de tare, incat Max se astepta sa auda in orice clipa sunetul unor masele trosnind.
-Ce dracu ai? Il intreba in cele din urma. De cand ai venit aici, ai inceput sa bei mai rau ca de obicei. Stii ca trebuie sa te concentrezi asupra cazului, nu?
-Da, stiu, zise el pe un ton care nu implica placerea de a conversa.
-Am vorbit cu Ross, il informa Max, stingand televizorul si mutandu-si intreaga atentie asupra prietenului sau cel mai bun. Zambi, vazand ca acum avea intreaga  atentie a lui Jace concentrata pe el.
-Si? Intreba cel din urma nerabdator.
-Mi-a spus ca nu e asa sigur ca Dean e cel vinovat.
-Nici eu nu cred ca Dean trage sforile, la fel cum nu cred ca cel de la firma parintilor Alexandrei este o simpla coincidenta cu iesirea mea de azi noapte.
-Apropo, zise Max amintindu-si de intrebarea pe care vroia sa i-o puna. Unde dracu ai disparut? Am venit la tine de dimineata, si nu erai in masina. Prima data am crezut ca ai venit mai devreme in casa.
Jace ii arunca o privire care spunea clar ca asa ceva nici nu se punea in discutie, si isi intoarse atentia asupra paharului sau.
-L-am vazut pe Dean iesind din casa, azi-noapte, il informa Jace ingustandu-si privirea. L-am urmarit pe jos, pana la iesirea din nord-vest a orasului. S-a intalnit cu cineva acolo, dar nu am putut sa vad cine e. Era prea intuneric, dar cu toate astea nu am putut sa ma apropii.
-Unde naiba in nord-vest? Intreba Max.
-In cartierul ala marginas, unde mergeam noi inainte. Ma rog, ceva mai departe de acolo. Printre niste tarabe.
-Am inteles, raspunse Max. Ei, ia-o altfel, continua acesta, asezandu-se din nou pe canapea, cu fata spre fereastra.  Diseara suntem invitati la familia Eremia, fiind Ajunul si toate astea.Ai ocazia sa afli mai multe despre Dean si sa vorbesti cu el.
-Presupun ca da, raspunse Jace dand pe gat si ultima inghititura din lichidul arzator. Se ridica, isi duse paharul la bucatarie, acolo unde ramase pana isi facu o cafea.
Trecea prin sita propriei minti fel si fel de ganduri, planuri si idei de a-l prinde pe Dean la inghesuiala. Dar cum?

  Raspunsul ii veni aproape imediat, din pacate, fiindca in mai putin de un minut, in intreg cartierul se auzi o explozie atat de puternica incat le lua tiuitul, atat lui cat si lui Max, iar intreaga cladire se cutremura sub ei, de parca ar fi fost un cutremur de sapte grade, facand ca odata cu ea, usile sa tresara in tatani, geamurile sa tremure ingrozitor, iar toata sticlaria mai delicata din casa sa explodeze la randul ei.
  Atunci, din pur instinct, o frica cum nu mai simtise pana atunci, in intreaga lui viata, se incolaci in sufletul sau, infigand adanc ghearele in inima sa.
   Din reflex, se prinse de masa pe care isi avea pusa cana de cafea, si isi clatina capul de cateva ori, pentru ca auzul sau sa reapara. Curand si Max aparu ingrijorat in cadrul usii, respirand greu si cu o panica de nedescris in priviri, facand ca orice cuvant spus sa fie in plus, si fara nici un sens.
   Ochii tanarului barbat spuneau tot. Reperase deja locul acelei ingrozitoare explozii: apartamentul Alexandrei

Agentia - joaca de-a identitateaWhere stories live. Discover now