Agentia - joaca de-a identitatea

7

Capitolul 7
   Sa aiba incredere in el? Asta da intrebare. Cum poti sa ai incredere intr-un strain? Intr-un barbat care apare in viata ta de pe o zi pe alta,  care vine si iti da complet viata peste cap?
   Raspunsul e simplu. Nu poti. Dar trebuie. Pentru ca stii ca aceeasi viata pe care el insusi a dat-o peste cap, sta in mainile lui. E a lui, sa o protejeze.
  Cu mainile inca pe umerii ei, Jace ii citea atent fiecare expresie a chipului. Se vedea clar lupta din ea, si felul cum evita sa il priveasca in ochi. Nu degeaba invatase atatia ani despre comportamentul psihologic al persoanelor. Invatase sa le citeasca gesturile, sa le observe ticurile si sa analizeze privirea. De aceea, isi dadu seama de fiecare traire in parte a Alexandrei:
  -Stiu ca nu e asa usor sa ai incredere in mine Alexandra, nu sunt prost. Dar nici tu nu trebuie sa fi, si sa iti dai seama ca e cat se poate de serioasa chestia asta.
Alexandra tresari cand isi auzi numele rostit pentru prima data de el, si  nici macar  nu lua in seama faptul ca facuse o aluzie la inteligenta ei. Incerca sa analizeze cum suna numele ei, rostit de el, pentru prima data, de cand se intalnisera. Suna ciudat, dar frumos. Sune chiar bine, gandi ea privindu-l in ochi. Si se parea ca si el isi dadea seama de asta, pentru ca nu i se mai citea acea expresie de pradator in acei ochi negri ca smoala, ci o adevarata descumpanire.
   -Nu lua asta ca pe un semn de slabiciune, papusa! O tachina el, iarasi, pentru a pune punct acelui moment de slabiciune dintre ei.  Cum spuneam, suntem bagati in asta amandoi, pana  aflu cine este respectivul care va vrea pe tine si pe familia ta la cativa metri sub pamant sau cersind pe la colturile Londrei... Se stramba putin, dezaproband o asemenea imagine. 
   -Ai un umor foarte ciudat, domnule agent, zise ea dupa ce se calma putin.
   Gandul ca familia ei ar putea ajunge asa de jos, o facuse sa paleasca, si durerea sfasietoare pe care o simtise atunci cand o imagine ciudata cu ea si restul familiei sale ii dadu o forta nebanuinta, si mai presus de toate, o furie necontestabila.
     La fel ca si inainte, Jace o citi foarte usor, si un ciudat sentiment al mandriei ii exploda in piept, asemenea unor artificii. Era, de felul lui, foarte sexist. Intotdeauna pusese asta inainte, ca o usa rezistenta la gloante, pentru a se proteja pe sine insusi de orice relatie mai serioasa.
     Dar cumva, cu Alexandra, acea usa se deschise, si ii permise lui sa o priveasca in toata splendoarea ei, atunci cand o expresie crancena  de hotarare i se zugravise pe chipul acela extraordinar de adorabil. Isi lua intr-un final, si cu mare regret, mainile de pe umerii ei, si se indeparta de ea cativa pasi. Se rezema de una dintre chiuvetele baii, si isi incrucisa bratele peste piept, intr-o maniera inselator de  relaxanta, si totusi extrem de atent la ceea ce se intampla in jur. In special, extrem de atent la Alexandra.
   -Cred ca ar trebui sa facem un plan, conchise el. E momentul potrivit.
   -Acum? Intreba ea privind in jur. Nu cred ca sunt tocmai circumstantele corecte, nu crezi?
   -Ai dreptate, zise el. Nu e nici timpul nici locul potrivit pentru asta. Vino la mine, dupa ce plecam de aici.
   -La tine, adica la Max? intreba ea uimita.
   -Da, raspunse el ridicand nevinovat din umeri.
   -Cred ca esti complet nebun, rabufni ea cu ochii mari. Cum Dumnezeu sa vin acolo, cand iubitul meu e acasa? Cu mine in pat?
    Cumva, imaginea asta nu ii facea deloc placere lui  Jace, si incerca din greu sa nu si-o imagineze pe Alexandra in bratele nataraului aluia. Gandul asta pur si simplu ii starnea pofta de a bate crunt pe cineva. Si nu ii trebuia asa mult sa se decida pe cine.
   Tocmai cand se hotari sa se apropie de ea, o bataie se auzi in usa baii restaurantului.
    -Alex, iubito esti bine? Esti plecata de mult timp.
     Vocea lui Dean ajunse pana la ei, si Alexandra tresari vinovata. Daca intra aici, peste ei, si ii surprindea singuri in baie? Cum avea sa ii explice? Ce avea sa inteleaga el cand va deschide usa si…  usa. Usa era inchisa. Il privi pe Jace, asteptand explicatia.
    -Doar nu credeai ca ma voi intalni cu o tanara asa frumoasa fara sa iau masuri de protectie, nu? O tachina el zambind draceste.  Du-te si deschide-i, si ne reintalnim la masa. Nimic nu s-a intamplat, ii zise el cand vazu panica din ochii ei. Hai, fugi si deschide-i iubitelului tau, si sa nu uiti ca te astept diseara la mine.
     -Si daca nu vin? Intreba ea, intorcandu-se spre el, cu un umor dracesc in privire, in ciuda situatiei in care se aflau.
     -Atunci am sa vin eu, raspunse Jace senin. Si nu cred ca iubitul tau se va bucura prea mult cand isi va  gasi iubita in brate la mine.
     -Nu ai avea tupeu, ii zise ea inciudata.
     -Pune-ma la incercare, o forta el, apropiindu-se la un pas de ea. Diseara, nu mai tarziu de miezul noptii. Se facu incetisor ca ii depune un sarut pe buze, apoi zambi larg si se indeparta din nou.
      -Si ce Dumnezeu motiv am sa gasesc eu?
      -Nu stiu, esti fata desteapta, gasesti tu ceva.
      -Alex, scumpo, esti acolo? Dean incerca sa deschida usa, dar cum Jace o incuiase pe dinauntru, Alexandra se vazu nevoita sa ii faca semn lui Jace sa dispara de acolo cumva.
      Ceea ce el facu. Dupa ce ii facu complice cu ochiul, mai intai.
      Exasperata, isi dadu ochii peste cap si il urmari amuzata pe Jace care disparea dupa una dintre usile batante, intr-una din toaletele asezate in rand.
    Recompunandu-si atenta tinuta, inspira adanc, isi lua geanta si se duse catre usa, zambind. Se chinui putin sa traga zavorul, care era putin prea sus pentru ea, dar in final reusi, si deschise usa. 
   -Imi cer scuze daca te-am facut sa astepti, zise ea lui Dean, care se daduse inapoi imediat, dupa ce ea aparuse in cadru.
   -Esti bine? Dori el sa se asigure. M-am speriat cand am vazut ca iti ia asa mult. Te simti rau, cumva?
   -Nu, sunt bine, pe cuvant, il asigura ea, ducandu-si o palma la obrazaul sau si mangaindu-l. Am pierdut notiunea timpului cat am stat acolo, atata tot.
  Drept raspuns, Dean ii zambi la fel de tandru, si se apleca, sarutand-o incet, tinand cont de faptul ca erau intr-un local plin de oameni.
   Cand se asezara din nou la masa, si discutia reincepu, ea fura cateva priviri in directia lui Dean. Era atat de norocoasa ca il avea, gandi ea, zambind visatoare. Avea un motiv sa se asigure ca e in regula, isi zise. Dean. Il iubea atat de mult, si era atat de norocoasa ca il intalnise, incat se temea ca nu cumva totul sa fie un basm, un vis, o himera. Ii era teama ca nu cumva sa se uite la o stea demult stinsa, atunci cand se uita la ei. In ziua de astazi, era extrem de dificil sa gasesti o relatie asa cum o aveau ei pe a lor.
    Zambi si se apropie mai mult de el, cand Dean isi inlantui un brat dupa talia ei. Da, il iubea, nici vorba. E drept, relatia lor avea multe colturi intunecate, dar cine nu avea?
   Cand Jace veni si el, si se aseza langa ea, Alexandra decise sa il ignore complet.
   Astfel ca intreaga seara, intreaga discutie curse pe langa ei. Asta nu insemna insa ca nu ii simtea coapsa atingand-o pe a ei, sau ca nu ii simtea parfumul acela subtil si unic al sau. Sau ca nu isi simtea inima batand periculos de cateva ori, atunci cand el se intindea dupa un servet, sau un pahar, ce se intampla sa fie chiar langa ea.
   
  
   Cand ajunsera acasa, Alexandra era inca la fel de nervoasa, si agitata din punct de vedere emotional. Fusese un adevarat exercitiu psihic sa nu il ia in seama pe Jace. Daca ar fi auzit-o cineva, cu siguranta i-ar fi spus ca e o scena rupta din cartile cu domnisoare naive si crai pe cai albi.
   Dar constientizase, candva in decursul acestei seri, ca era adevarat tot ce se intampla in acele carti. Ca da, inima iti bate mai tare cand intalnesti un anumit barbat, da, e adevarat ca abia iti poti tine privirea departe de el, da, e adevarat si faptul ca palmele te mananca sa il atingi.
   Si cel mai adevarat dintre toate aceste lucruri, este faptul ca iti doresti dureros de mult sa ii captivezi cumva atentia. Dar nu stii cum. E imposibil. Sau cel putin ea nu stia cum. Nu invatase arta de a captiva toate simturile cuiva.
  Dar de ce sa tii atat de mult sa faci asta cand ai deja alt iubit? Se intreba ea, simtindu-se dintr-o data vinovata, pentru ca Dean era la doar cativa metri de ea, dornic sa doarma din  nou in bratele lui.
    Inspira adanc, si isi dadu jos hainele care le avusese pe ea ceva mai devreme. Isi puse o pijama subtire, se spala pe dinti si isi perie parul, incercand sa amane cat mai mult momentul in care va trebui sa se intoarca in pat, si sa il minta pe Dean in legatura cu faptul ca trebuia sa se duca la Jace. Cum sa ii spuna? Ce sa ii spuna?
    Cand iesi din baie, dadu nas in nas cu Dean, care o prinse de brate si o saruta pe frunte.
   -Sigur esti bine? Intreba el, ingrijorat. Toata seara te-ai comportat ciudat.
   -Sunt bine, promise ea, zambind larg, desi fals. Mergem in pat? Sunt obosita, si simt nevoia sa ma intind.
   -Sunt de acord cu tine, zise el. Calatoria asta m-a surescitat al naibii de mult.
   -Ce zici de un masaj? Intreba ea mergand inaintea lui.
   -Hmm.. suna perfect, zise el ajungand-o din urma si punandu-si un brat in jurul taliei sale.
   Zambind, Alexandra se intoarse spre el, si il astepta sa se intinda in pat. In fuga, se uita la ceasul de pe noptiera. Unsprezece treizeci.
   Inghiti cu greutate. Ce avea sa ii spuna, cand avea sa plece?
   Raspunsul nu intarzie sa apara, cand telefonul incepu sa ii sune. Lua genunchiul de pe marginea patului, unde il pusese acolo cand dorise sa se aseze deasupra lui Dean, si se apropie de telefon. Ciudat, gandi ea incruntata. O suna Becky. Apoi o izbi. Desigur! Jace.
-Da? Intreba ea, desi stia sigur ce avea sa i se spuna.
-Vrei te rog sa vii pana la mine? Am nevoie de putin ajutor.
-Acum?
-Maxim douazeci de minute, zise Becky mai incet, reamintindu-i  de trecerea timpului.
-Vin acum, ii transmise prietenei  sale, despre care stia sigur ca avea sa ii transmita, la randul ei, mesajul mai departe lui Jace.
-Perfect, raspunse Becky, dintr-o data mai vesela.