Agentia - joaca de-a identitatea

4

Capitolul 4
Becky se aseza zambind pe canapea langa Jace, isi studie cu atentie singurul inel de pe mana stanga, si incepu o conversatie usoara, in care se antrenara toti cu placere. Iar cand Becky il intreba pe Jace ce l-a convins sa mai vina din nou pe aici, acesta a dat un raspuns sec, fara nici un detaliu semnificativ, legat de niste evenimente neplacute si ceva de un bilet lipsit de tact. 
Cand Max isi dadu seama ca Jace nu se referea la altceva decat la biletul pe care i-l lasase roscatei cu care acesta isi petrecuse noaptea de dinaintea sosirii lor in New Milton, schimba imediat subiectul, si le puse fetelor cateva intrebari legate de scoala de arte unde studiau.
-Totul merge bine, zise Becky cu un zambet larg, care ii punea in evidenta gropitele sale. Daca Alexandra ar fi ceva mai receptiva la tipii care ii dau tarcoale, ar fi si mai bine, zise ea. 
-Oh te rog! zise Alexandra. Ce sa fac? Cand ies seara in oras cu unul dintre ei, sa ma imbrac in orice altceva decat colanti, de teama ca nu cumva sa ne potrivim la articolele de imbracaminte?
-Atunci ce mai cauta Dean langa tine?
Intrebarea isi lovi tinta cu meticulozitate, si asta o deranja pe Alexandra, dar nu suficient cat sa se supere pe prietena ei. Pentru ca stia ca, in parte are dreptate. Dean nu era mai presus de eroii din filmul Robin Hood-barbati in izmene. Nu isi infruntase niciodata tatal, ca sa fie cu ea, sarise peste zile de nastere, aniversari si alte evenimente, doar pentru ca tatal acestuia nu admitea scuze. Dar pe ea nu o deranja. Sau cel putin incerca sa nu o faca. 
Cand Becky se ridica si se oferi sa faca ea cafeaua, Alexandra se oferi sa o ajute, dar ea ii respinse cu blandete ajutorul, si ii spuse ca nu ii va lua mai mult de cateva minute, ca totul sa fie gata. Astfel ca Alexandra ramase singura cu Max si prietenul acestuia, Jace.

Il evita pe cel din urma cat de mult putu, incercand totusi sa nu para needucata, si incepu sa converseze cu Max. Incerca, de asemenea sa se simta cat mai in largul ei, chiar daca statea in aceeasi incapere cu acest Jace. Prezenta lui o tulbura, si o facea sa se simta ciudat. Si nu ii placea asta. Intotdeauna se considerase o tanara cu capul pe umeri, si picioarele pe pamant cand venea vorba de relatia sa cu Dean. Lumea o considera chiar o adevarata comoara, fiindca Dean fusese singurul baiat din viata ei, de ceva ani incoace. Fiindca toti stiau ca in ziua de astazi, putine fete mai raman fidele partenerului de cuplu. Ei bine, ea era printre acele putine tinere! Si a naibii sa fie daca avea sa calce stramb acum! Nu se punea problema ca i-ar fi picat in plasa daca el ar fi incercat ceva, dar se gandea deja la asta, si era suficient sa se simta vinovata.
Nu ii placea cum o facea sa se simta.  O facea sa ii fie cald, si sa ii bata inima prea repede. Si o intimida.
Iar Dean nu merita una ca asta.
-Si spune-mi, Max, incepu ea zambind larg catre prietenul ei, am inteles ca ati intampinat ceva dificultati pe drum.
-Da, zise Max obosit. A fost al dracului de obositor, dar am ajuns, in cele din urma.
-Ce s-a intamplat, de fapt? Intreba ea curioasa.
-Un accident in care au murit trei persoane. Unul dintre soferi a intrat pe contrasens, si a intrat intr-un camion.
-Oh, Doamne, se ingrozi Alexandra facand ochii mari.
-A fost ingrozitor, intr-adevar, recunoscu Max. Sange peste tot pe asfalt, si fost nevoie de interventia pompierilor sa stinga automobilul care luase foc.
Alexandra inghiti greu, terifiata de imaginea pe care o descria Max.
-Prietenul ala al tau, ce mai face? Intreba Max neinteresat cu adevarat de bunastarea lui Dean. Niciodata nu il placuse. Sau poate ca actiona la fel ca un frate mai mare, si orice baiat nu i se parea destul de bun nici pentru sora lui, nici pentru Alexandra.
-Momentan e plecat la Londra, il informa Alexandra cu o tentativa de zambet.
-Hmm… mormai Max intinzandu-si picioarele lungi pe restul canapelei.
Pe cealalta canapea, Jace schimba canalele televizorului cu o aparenta plictiseala in gesturi, dar pentru Max nu era nevoie sa isi priveasca cel mai bun prieten ca sa stie ca toate simturile lui Jace se ascutisera cand auzisera de iubitul Alexandrei. Rase in sinea lui. Ce nemernic! Vazuse, de asemenea, privirea de pe fata lui Jace cand o vazuse prima data pe Alexandra, si il citise perfect, ca de fiecare data. Ticalosul pur si simplu inghetase, cand o vazuse. Si incruntarea lui de moment nu ii statea deloc in fire. Jace putea fi caracterizat in atatea feluri. Arogant, cinic, incantator, cand o cerea meseria, sau anumite nevoi, glumet, pus pe sotii, si un foarte bun agent, mereu in garda. Dar niciodata nu il vazuse atat de incruntat. Daca se mai incrunta mult, gandi Max amuzat, avea sa i se adanceasca atat de mult cuta dintre sprancene, incat, in curand, i se va vedea peretele din spate.
Cu toate astea insa, si cu tot respectul care il avea pentru el, i-ar dezaxa maxilarul daca ar sti ca incearca ceva cu Alexandra. Era prea afemeiat si cinic pentru ea. Ori Alexandra era o adevarata comoara pentru orice baiat. Cuminte, sincera, stia sa asculte si sa ofere sfaturi, si era inca, la cei douazeci si unu de ani ai sai, destul de naiva cand venea vorba de barbati.
-Si cand se intoarce? Intreba tot el pe Alexandra, dorind sa faca o umbra de conversatie. Nu de-alta, dar altfel l-ar fi bufnit rasul, si cand Jace si-ar fi dat seama de ce rade ca un idiot, s-ar fi hranit cu paiul o luna intreaga.
-Nu a avut bunul simt sa ii spuna cand, raspunse Becky inainte ca Alexandra sa raspunda.
Alexandra ii oferi o privire care spunea clar ca Becky depasise masura de data asta, dar Becky nici ca dadea doi bani pe asta. Isi iubea prietena enorm, si o respecta pentru ceea ce era, si cine era, dar nu inghitea deloc rahatul asta cu afacerile tatalui sau, si cu timpul care i-l ocupa.
-Cafeaua e gata, continua ea netulburata de reactia prietenei sale. A iesit soarele, ceea ce e o adevarata minune pentru perioada asta. Haideti pe balcon sa o bem acolo, ce ziceti?
-Zic ca suna perfect, zise Alexandra, dorind sa schimbe subiectul, inainte ca Max sa mai intrebe ceva.
Cand se instalara in balcon, Jace o evita cu prisosinta pe Alexandra. Cel putin atata cat ii permitea spatiul mic. Se aseza pe un scaun in celalalt capat al mesei, si isi aprinse tacticos o tigara.
Alexandra il privea fara sa isi dea seama ca o face, de fapt. Era prea pierduta in ganduri. De ce naiba nu vorbea? Atat de infumurat era? Se vedea de la o posta ca era plictisit, dar aroganta aproape sa depasea orice limite. Bineinteles, nu se cunosteau, dar putea foarte bine sa faca un efort si sa scoata si el cateva cuvinte. Macar asa de ochii lumii. Dar el, nimic.
Ei bine, hotari ea, aruncandu-i o ultima privire, care ii ramase insa acolo cand creierul refuza sa ii mai functioneze cand il vazu pe Jace , care tragea cu nonsalanta din tigara, de parca ar fi fost ultima de care ar fi avut parte.
Era pur si simplu mortal felul in care tragea din ea, felul cum degetele subtiri si lungi o tineau captiva intre buze, cand inhala, felul cum dadea fumul afara, si cum se incrunta usor cand scotea fumul. Niciodata nu suportase fumul de tigara, si de fumat nici nu se pusese problema, in primul rand, pentru ca era alergica la el, in al doilea rand, pentru ca i se parea o prostie sa arzi, practic niste bani pe care ii poti cheltui pe altceva. Dar el, el facea din fumat o arta, de care se folosea incostient sa atraga o femeie. Era ceva in miscarile lui, o lene, o stare de plictis care te atragea la fel cum o gaura neagra atrage tot ce este in jurul ei. Avea o gratie innascuta de a fi atragator, si periculos in acelasi timp. Periculos pentru orice fata care se afla in preajma lui. 
Isi clatina capul, apoi isi indrepta atentia spre Becky care o privea de parca asistase la cel mai bun spectacol de circ din viata ei. Gropitele i se accentuasera ingrozitor, fapt ce demonstra cat de aproape era de a izbucni in ras.
Cand isi auzi telefonul sunand in camera de zi, Max se ridica si o porni intr-acolo, lasandu-i pe cei trei singuri, dar la  nici zece secunde dupa el, Becky il urma cu scuza ca isi pusese prea putin zahar in cafea. Alexandra nici nu incerca macar sa ii spuna ca s-a dat singura de gol, fiindca Becky prefera cafeaua fara strop de zahar, fiindca stia ca Becky e extrem de incapatanata.
Ramanand singuri pentru prima data, Alexandra isi atinti privirea spre ferestrele balconului, incercand sa nu ia in seama atmosfera plina de penibil dintre ea si Jace, care continua sa traga nonsalant din tigare.
-Si, tu si Max sunteti prieteni de multa vreme? Il intreba ea, intr-un final.
-Mhm.
-Interesant, zise ea incruntata.
Jace surprinse tonul caustic din vocea ei, si intreba:
-De ce?
-Oh, asa… zic si eu.
-Spune direct, papusa, o intepa el. Nu imi place sa ma dau dupa degete.
-Nu cred ca mai conteaza, zise ea incercand sa scape. Curajul era o calitate de-a ei, dar nu in astfel de imprejurari. Nu pentru ca i-ar fi fost cu adevarat teama de el, ci de limba ei intepata. Pe cat de calm era tatal ei, pe atat de intepata era ea cand se lovea de un zid de aroganta. Oh, si al lui era al naibi de gros.
-Hai, papusa, o provoca el indreptandu-si intreaga atentie spre ea, si odata cu ea, si corpul. Isi sprijini coatele de masa dreptunghiulara, isi incrucisa gleznele si in dupa ce trase si ultimul fum din tigare si o stinse in scrumieraisi impleti degetele in chip de ruga si dadu frau liber ticului sau nervos: piciorul stang incepu sa ii faca salturi scurte si rapide, plecate tocmai din glezna, o dovada clara ca era nerabdator, curios si pus pe sotii.
Alexandra i-l observa imediat, datorita vibratiilor pe care acesta le trimitea prin masa, dar fiindca nu stia drept ce sa il ia, asa ca prefera sa il ignore.
Se intoarse si ea, la fel ca el, privindu-l fix in ochi, si ca si cum el i-ar fi zis cu voce tare dupa ce sa se uite in privirea lui, ea ii citi provocarea din ei. Ii vazu scanteia aceea care nu dura mai mult de o secunda, si ii vazu de asemenea coltul gurii care se ridica extrem de incet, dar plin de incredere, cand el isi ridica spanceana, invitand-o parca sa spuna ce are in gand.
-Ei bine, zise ea cu un tupeu pe care nu stia ca il are, si un zambet dulce, care ii facu ochii sa straluceasca de incantare: tu si Max sunteti atat de diferiti, la fel ca noaptea si ziua. El e linistit, e un baiat dulce, serios, care stie ce vrea de la viata, si nu se teme sa arate asta. Iar tu, tu pari genul cinic, musti din sarcasm cu o foame nestavilita doar privind, si esti atat de indecis incat pun pariu ca nici macar nu ai stii pe cine sa alegi sa iti petreci ultimele ore din viata, daca ai stii sigur ca maine vine Apocalipsa.
Jace aproape ca ramase cu gura cascata, aproape. Dar se controla la timp. Cum dracului isi daduse seama fatuca asta ce fel de persoana e el,  doar in cateva ore? De cand fusese mic, muncise din greu sa nu se lase citit de nimeni, sa nu patrunda nimeni in adancul sufletului sau, si sa nu devina dependent, emotional sau nu, de nimeni.
Aproape ca nu ii venea sa creada. De fapt, chiar nu ii venea sa creada. Si ce era culmea, asta nu il enerva catusi de putin. Ba din contra.
Dar creatura asta cu ochii verzi din fata lui, care il privea cu un aer strengaresc, si cu mandria cuiva care stia exact ca a invins, il citise perfect in mai putin de o zi. Cu exceptia unui singur lucru.
-Trebuie sa recunosc ca ai dreptate, papusa, recunoscu el ca un adevarat genteman. Cand vazu sclipirea victorioasa din ochii ei zise, pe un ton plin de tachinare: cu o singura exceptie.
-Care? Intreba ea confuza.
-As sti cu cine si cum sa imi petrec timpul .
Alexandrei nu ii scapa deloc sensul sugestiv al cuvintelor sale, si cu greu se abtinu sa bufneasca in ras. Barbatii...
-Si cine ar fi norocosul?
-Norocoasa, o corecta el. Dupa o clipa de tacere, continua. Tu!
Spre consternarea lui Jace, Alexandra zambi gingas, neintaratata de cuvintele lui.
-Eu cred ca un arici ar fi mai potrivit, il sfatui ea.
-Da? De ce ma rog? O tachina el.
-Ca sa te mai dezumfle putin, i se adresa ea senin. Mi-e teama ca nu cumva sa nu sarim cu totii in sus.
Sah mat! Gandi Jace amuzat. Cand Max se reintoarse, nu ii trebui mult sa isi dea seama ca Jace facuse ceva.
Pai, cum dracu sa nu faca, isi zise el amarat, cand Jace era mai rau ca animalele de prada.
Urmarea tot ce era biped si avea umflatura in punctul nordic al corpului, asa cum obisnuia el sa spuna.
Luand loc intre ei, Max arbora un zambet larg cand vazu ca de fapt, Jace era cel pus la punct, si nu Alexandra. Ei, pe toti dracii, isi zise el. Asta era ceva ce merita privit.
Mai tarziu in acea seara, cand statea tolanit in pat, amintindu-si aproape fiecare secunda din scurta conversatie pe care o avusese cu Alexandra, telefonul lui Jace incepu sa sune. Dar, observa el, nu era cel obisnuit. Era cel dat de Agentie, ale carui convorbiri nu puteau fi interceptate nici de cele mai performante aparate.
-Miller! Raspunse el taios.
-Jason baiatule, zise Ross Beake, indrumatorul lui. Esti bine? Sper ca nu am nimerit intr-un moment mai putin propice.
-Nu, nu iti fa probleme, il asigura Jace ridicandu-se in sezut, pe marginea patului. S-a intamplat ceva?
-Cred ca trebuie sa iti scurtez vacanta, zise Ross.
-La dracu, mormai Jace nemultumit, inclestandu-si maxilarul. Despre ce e vorba? Aproape ca ii fusese teama sa puna aceasta intrebare. Ultima data cand fusese la Agentie, Ross ii spusese despre o eventuala plecare in America de Sud. Si pe toti sfintii, acela era ultimul loc in care ar fi vrut sa mearga acum. Dar stia de asemenea ca nu putea sa refuze un caz atat de important ca acela. Agentia lucra de mult timp cu FBI-ul, si nu putea sa spuna „nu”din cauza unui moment de incapatanare.
-Am un caz pentru tine.
-Cand trebuie sa ma intorc? Intreba Jace incercand sa nu sune lipsit de respect.
-De fapt, nu trebuie sa te intorci. Esti chiar in locul potrivit.
-De unde stii? Il intreba Jace incruntat. Adica, stiu ca ne monitorizati tot timpul, dar, acum sunt in oraselul de unde e Max. Nu vad ce…
-Stiu unde esti fiule, il intrerupse Ross. Am vorbit cu Max astazi, si mi-a confirmat ca vei sta pe acolo o bucata buna de timp.
-Da, asa e, admise Jace nerabdator. Dar despre ce e vorba? De ce nu mi-a spus Max?
-Pentru ca nu i-am dat eu permisiunea sa o faca.
-Inteleg, zise Jace.
-Am primit vizita unui vechi prieten de-al meu. Un avocat, il lamuri Ross. Asta s-a intamplat acum cateva saptamani, cand vroia sa se informeze despre un caz ceva mai dificil.
Jace astepta rabdator, stiind ca seful sau avea sa ajunga in scurt timp la elementele cheie ale cazului.
-Cand l-am intrebat despre ce e vorba, a spus ca unul dintre clientii sai inregistreaza pierderi enorme de la un timp incoace.
-Poate e un prost administrator, sugera Jace in batjocura.
-Lasa toanele astea de copil rasfatat baiete, il dojeni seful sau. E vorba de ceva serios. Tipul asta spune ca pierderile au inceput sa aiba loc la cateva luni dupa angajarea unui tip care, acum ca l-am aflat, a rasarit de nicaieri.
Dintr-o data, Jace se indrepta, simtind cum simturile i se pun in garda, si latura profesionala o inlatura pe cea de zi cu zi.
-Ce vrei sa spui cu asta?
-Tipul asta nu are nimic inregistrat pe numele lui, care sa dateze de mai mult de sase luni. E o fantoma, iti spun!
-Si de ce nu l-au concediat?
-Fiindca ei banuiesc ca nu e singurul raspunzator pentru asta. Mai e cineva in spate, care trage sforile. El e doar o marioneta. Sterge zerouri si adauga acolo unde vrea, de parca ar crea desene la gradinita.
-Ce te face sa crezi ca mai e si altcineva implicat?
-Fiindca acum doua saptamani, fiul tipului asta a avut un accident de masina. I-a fost gaurita conducta pentru lichid de frane. A avut noroc ca impactul nu a fost violent.
Inspirand adanc pentru a se concentra mai bine, Jace intreba.
-Cine sunt astia?
-Familia Eremia.
-Eremia?!
-Da, sunt veniti demult din Romania, dar s-au hotarat sa ramana aici pentru totdeauna. Intreaba-l pe Max. El ii cunoaste mai bine.
Intelegand acum de ce il sunase mai intai pe Max, Jace il asigura ca avea sa obtina cat mai multe informatii, si avea sa i le transmita in cel mai scurt timp.
Dupa ce ii inchise sefului sau, Jace se ridica din pat si se duse direct la Max in dormitor. Fara sa mai bata, intra si sprijinindu-si mainile in talie, isi intreba prietenul fara nici o alta introducere:
-Despre cine e vorba mai exact?
- Alexandra.