Agentia - joaca de-a identitatea

9

Capitolul 9
Dintr-o data, lumea lui Jace, asa cum o stia inainte, si asa cum o vazuse acum, s-a prabusit in jurul lui, lasandu-l golit de orice sentimente, ratiuni si ganduri practice. Inima i s-a strans cat un graunte de nisip, disparand parca undeva in gol, sufletul a fost inghitit de furie, iar mintea incetosata de razbunare. Era un singur om care putea sa faca asta: Dean. Iar el, pe toti dracii din Iad, avea sa il prinda si sa il omoare. Asta daca nu cumva era mort.
Iar daca Alexandra era… nu nu vroia sa se gandeasca la asta. Era imposibil!
Fara sa mai tina cont de faptul ca de la  brau in sus nu avea nimic pe el, iar afara temperatura era cu mult sub zero, Jace a trecut vajaind pe langa Max, care l-a urmarit indeaproape, sarind amandoi scarile cate trei o data. Pieptul lui Jace tresarea de atata nervozitate si anticipare, iar cand a ajuns la usa de la iesire, s-a oprit atat de brusc, incat Max aproape ca s-ar fi lovit de el, daca nu ar fi avut la randul sau reflexe atat de bune.
Cu inima ridicata in gat, si un nod cat pumnul in stomac, Jace privea socat la imaginea din fata lui, fara sa ii vina sa creada ca aceea era tanara de care devenise atat de dependent.  Nici macar nu mai simtea frigul, nu mai simtea picaturile reci de ploaie, sau vantul care sufla usor printre cele doua cladiri ce erau asezate fata in fata.
El era constient, dureros de constient de prezenta Alexandrei, care zacea inconstienta pe burta, cu fata in jos pe asfaltul ud din fata apartamentului sau, iar parul formand in jurul chipului o perdea care nu ii permitea lui Jace sa vada mai nimic. Nu putea sa vada  decat vanataile survenite in urma contactului violent cu solul, sau zgarieturile de pe partea de sus a palmelor.
Desi nu trecuse mai mult de cateva secunde de cand se uita la ea, Jace simtise ca timpul statuse cu adevarat in loc. Apoi, inecat de aceeasi ura si blandete, in acelasi timp, Jace se repezi spre corpul inert al Alexandrei, si se arunca in genunchi langa ea, inlaturandu-i atent suvitele murdare si umede de par. Ploaia cernuta care cadea acum peste ei, incerca parca sa ii spele chipul fetei, incerca sa ii arate lui Jace ca totul arata mult mai grav decat este cu adevarat. Dar el nu lua aminte la nimic din toate astea. Privea innebunit vena de la gatul tinerei, fiindu-i parca prea frica sa creada cu adevarat ceea ce ochii ii transmiteau. Ca pulsul era inca acolo, ca inima trimitea pulsatii pline de viata in tot corpul, si ca Alexandra era doar inconstienta, nu moarta. In cele din urma, inmarmurit de neincredere si teama, Jace isi duse doua degete la gatul firav al fetei, si ii atinse cu mare delicatete vena ce i se zbatea acolo, aplicand suficienta forta cat sa simta pulsatia aducatoare de speranta, si destul de incet cat sa nu ii provoace si alte dureri.
Multimea se adunase demult in jurul lor, privind innebuniti, la randul lor de frica, unii rugandu-se pentru viata Alexandrei, altii plangand pur si simplu, femei in varsta, care o cunoscusera bine pe fata, si fete de varsta ei, care ii erau cunostinte apropiate. Cu totii se rugau ca Alexandra sa nu piara, nu atat de repede. Nu acum, cand inca era atat de tanara, si avea o viata intreaga in fata ei. Aerul trosnea de tensiunea, iar fiecare dintre ei priveau inghetati, de fric si de spaima, asteptand cu nerabdare un raspuns.  Iar cand Jace ridica privirea spre ei, pentru a-i asigura ca Alexandra era inca in viata, toti rasuflara usurati.
   Cand Max se aseza la randul sau langa Jace si Alexandra, si isi privi prietenul in ochi, ii confirma ceea ce Jace banuise inca de la bun inceput: Nu era nici urma de Dean.
-Am sunat deja politia, si alti cativa colegi de-ai nostri de la motelul aflat la iesirea din oras, il informa Max.
Iar pentru a-i confirma parca spusele, in curand se auzira sirenele politiei si a catorva ambulante. Jace o ridica in brate pe Alexandra, cu foarte mare grija, punandu-i un brat sub genunchi, celalalt dupa gat, si o cara pana la prima ambulanta care sosise si isi deschidea larg usile acum. O tinea strans pe tanara langa el, vrand sa ii dea parca toata caldura corpului sau, si sa ii insufle toata viata din el. O stranse inca o data pe fata, ii saruta chipul plin de mici zgarieturi, si o aseza cu grija pe targa adusa de paramedici, apoi ii transmise scurt lui Max ca avea sa plece cu Alexandra la spital, si pe drum avea sa ii anunte parintii.
   -Jace, stai putin, striga Max in urma lui. Pune-ti asta pe tine. Ii inmana un tricou, si abia atunci realiza Jace pentru prima data ca nu purta nimic pe el, in afara de pantalonii deja uzi. Eu am sa raman aici si sa ma ocup de inceperea anchetei. Nu iti fa nici o problema, ii ceru Max. Iti jur ca vom afla tot, si il vom prinde pe ticalosul ala cat mai repede.
Jace ii multumi prietenului sau dand tacut din cap, si ii arunca o privire urata asistentului de pe ambulanta, care pana acum se opusese ca Jace sa ii insoteasca.
-Domnule, imi pare rau, dar trebuie sa intelegeti ca…
-Nu dau doi bani pe legea si obiceiurile voatre, racni Jace. Daca Alexandra pateste ceva, va jur pe ce am mai sfant ca infundati puscaria. Amandoi! Insista el, mutandu-si turbat privirea intre cei doi barbati. Porniti dracu masina odata si grabiti-va!
  In mai putin de treizeci de secunde, cei doi paramedici se indreptau spre spital, unul dintre ei avand grija de starea precara a Alexandrei. Cand ii facu toate examenele pe care i le putea face in masina, barbatul ii spuse lui Jace, care o tinea inca strans de mana pe Alexandra.
-Tanara pare sa fie in afara oricarui pericol, domnule…
-Miller, mormai Jace fara sa isi ia vreo secunda privirea de la Alexandra, care continua sa zaca fara vreun semn ca si-ar reveni curand. Are dureri? Intreba el incruntat.
-Nu. Trebuie sa intelegeti ca nu e atat de grav pe cat pare, incerca sa il linisteasca barbatul, continuand sa o analizeze. Nu are hemoragii prea puternice, decat cateva zgarieturi, si sunt sigur ca motivul principal pentru care si-a pierdut cunostinta a fost socul exploziei. Nu a fost lovita puternic, are mai multe lovituri si vanatai de cand s-a lovit de asfalt, decat de la explozia propriu-zisa. E o tanara femeie foarte norocoasa, concluziona barbatul, privindu-l pe Jace. Apoi, cu un ton autoritar care nu era acolo in urma cu cateva minute, il instiinta pe Jace:  In mai putin de un minut vom intra pe usile spitalului, domnule, si as fi recunoscator daca ne-ati lasa sa ne facem treaba asa cum am fost instruiti.
Abia acum, cand Jace simti cum masina ia o curba, isi permise sa se linisteasca sa auda pentru prima data sirena acesteia, si sa simta denivelarile solului. Ii  dadu drumul Alexandrei, desi cu mare jind, isi trase tricoul pe el, si inspira adanc, facandu-i semn asistentului ca e pregatit. Printr-un acord tacit, asistentul deschise usile larg, si il mai privi inca o data scurt pe Jace, inainte de a cobori rapid si a trage si targa pe roti a  Alexandrei, pe care statuse pana acum.
Jace cobori si el, si il privi ca si cand ar fi fost dupa gratii pe barbatul care il asigurase de starea Alexandrei, in timp ce acesta dadea la randul sau instructiuni, si ii punea la curent cu starea Alexandrei, si reactiile care le avusese de la corpul ei, cand o examinase. Cuvintele barbatului se pierdura in aer, in timp ce el intra pe holul de la urgente, cu o intreaga armata de oameni pe langa el.
Jace intra in holul spitalului, mult mai linistit acum, stiind ca Alexandra avea sa fie bine. Cu toata linistea lui insa, Jace nu isi putea domoli furia fata de Dean nici macar un strop. Ceva mai tarziu, dupa ce le telefonase parintilor Alexandrei si lui Will, se duse in sala de asteptare, si in loc sa se aseze pe un scaun, se puse pe gresia rece, si se rezema de faianta si mai rece. Isi trecu mainile prin parul ce incepea sa i se usuce, dupa ce fusese udat de ploaie, si puse la cale un plan. Ah drace, cata nevoie avea de o tigara.
   Trebuia sa o scoata pe Alexandra din ecuatie, dar cum? Trebuia sa aiba grija de ea, si sa o tina cat mai departe de Dean. Era in stare sa isi puna viata la bataie ca Dean era in spatele  acestei sarade, dar cum avea sa o demonstreze? Erau prea multe lucruri de facut, iar el nu avea decat doua maini. Il avea pe Max alaturi, ce-i drept, si ajutorul Agentiei, dar din clipa in care pusese ochii pe Alexandra, lupta devenise una personala. Si al dracului sa fie daca avea  sa o scape pe fata vreo secunda din ochi, de acum inainte. Avea sa faca si dus impreuna cu ea, daca era necesar!
Cand intreaga familie a Alexandrei navali in sala de asteptare, ca un roi de albine la inceput de primavara, nerabdatori si panicati, Jace se desprinse de gresia rece, si se ridica sa ii intampine. Cand ii vazura prima data expresia de pe chipul obosit, cei trei se asteptau la ce e mai rau.
-Cat e de rau? Intreba Will pe un ton fara inflexiuni. Se astepta la ce e mai rau, si nimeni nu il putea invinovati sau acuza de ceva. La urma urmei, Alexandra fusese victima unei explozii.
-Medicii spun ca va fi bine, ii asigura Jace privindu-i in ochi. Deocamdata nu se stie nimic concret. Le explica intreaga situatie, despre cum a auzit explozia,  a iesit imediat afara, si a vazut-o pe Aleandra intinsa pe asfalt.
-Oh, Dumnezeule, gemu mama Alexandrei, pierduta in bratele sotului sau, in timp ce lacrimi amare i se formau in ochi. Paul, ce ne facem? Cine e in spatele a toata mizeria asta? Isi privea sotul cu un amestec de speranta si teama, iar acesta facu o grimasa, apoi isi stranse sotia mai bine in brate.
-Nu stiu Lydia, marturisi el, sarutandu-i cu o dragoste nemarginita crestetul. Dar am sa aflu! Pe cuvantul meu ca am sa-l prind pe nenorocitul care a facut asta, si am sa-l omor cu propriile mele maini! Jura Paul inversunat, si cu ochii plini de furie.
-Cred ca va trebui sa stai la rand, il informa Jace cu o expresie feroce pe chip, privind in gol, innebunit de furie. Era calm, si totusi, acel calm era periculos, era linistea dinaintea furtunii, cugeta Will, printre alte ganduri care ii alergau prin minte atunci. Daca surioara lui ar fi patit ceva, o parte din el ar fi murit. De fapt, daca statea bine sa se gandeasca, o parte din el era deja amortita, acum cand Alexandra fusese la un pas de moarte.
-Unde e Dean? Intreba el dintr-o data.
-A disparut, raspunse Jace simplu.
-Atunci ne avem vinovatul, zise Will.
-Ma tem ca trebuie sa va dezamagesc, interveni Max, care ajunsese si el in urma cu doar cateva secunde. Am martori care spun ca Dean a plecat imediat dupa ce ai inchis tu usa, Jace.
Cand  Jace se uita intrebator la prietenul sau, acesta il lamuri:
-Au fost oameni care au vazut mica altercatie, zise el accentuand ultimul cuvant, dintre tine si Alexandra, si la doar cateva minute, l-au vazut pe Dean iesind perfect calm din casa.
-Atunci cum a avut loc explozia? Intreba Will, incercand sa puna cap la cap lucrurile. Era de asemenea sigur, ca asta se intrebau si toti ceilalti. Au avut loc scurgeri de gaze? Daca da, atunci cum de Alexandra a fost gasita pe asfalt, si nu in casa? Si cum de locul nu a luat foc?
-Nitroglicerina! Raspunse Jace inaintea ca Max sa poata da chiar el raspunsul pe care il aflase de la cei cativa agenti speciali care si ei se ocupau de caz, si statusera intotdeauna in apropiere de micutul oras. Nenorocitul a  plantat nitroglicerina in casa, si apoi a plecat, ca un las ce este.
-Atunci cum de Alexandra a fost gasita pe asfalt? Intreba mama ei.
-Au fost gasite urme pe tocul usii, raspunse Max. Se stie ca nitroglicerina explodeaza la cel mai mic contact, si probabil Alexandra a lovit ceva mai tare usa cand a inchis-o.
-Avea de gand sa plece undeva, cugeta Jace.
-Da, la sora mea, raspunse Max. Becky era plecata in oras, si cand am sunat-o sa ii spun de Alexandra, mi-a spus ca o astepta la un restaurant din centru. Alexandra o sunase sa se intalneasca, fiindca avusese o cearta cu Dean.
-Din cauza mea, mormai Jace. Am avut o mica ciondaneala cu ea, si Dean ne-a vazut. Era in capatul scarilor cand am plecat eu din usa Alexandrei, marturisi el, simtind ca vena de la tampla avea sa ii plesneasca, cat de curand, de la atata tensiune.
-Nu aveai de unde stii, ii zise Lydia, venind spre el si luandu-i mainile intr-ale ei, intr-un gest matern, privindu-l cu o disperare clara.  Suntem norocosi ca Alexandra e in viata, ii zise ea, privind in ochii aceia, mai intunecati ca niciodata. Trebuie sa admitem cat de norocosi suntem, insista ea.
-Norocosi vom fi abia atunci cand vom scapa de toata situatia asta, zise Jace privind peste crestetul femeii, spre ceilalti barbati din camera.
Cand ceilalti dadura din cap, in semn de intelegere, se stabili un acord comun: nimeni nu va avea absolut nici o clipa de liniste pana nu il vor gasi pe Dean si pe cei cu care lucra.
Jace rase in sinea lui. Cat de ironica trebuia sa fie viata, pentru el? Cu doar cateva saptamani in urma, era la fel de sigur ca nu avea sa ii pese de nimeni altcineva, decat de el insusi, asa cum era sigur ca soarele rasare la est si apune la vest. Acum nu avea ce sa mai faca decat sa astepte, gandi el, asezandu-se pe unul din scaunele rosii, de plastic. Si cu prima ocazie care i se va oferi, o va scoate pe Alex de acolo, si o va duce departe, in siguranta. Auzind zgomote si agitatie pe holul ce facea legatura intre sala de asteptare si casa scarilor, Jace isi ridica privirea, si ii repera pe cei din familia Wright, alaturi de inca un barbat necunoscut. Se ridica imediat, si lua o atitudine ofensiva, analizandu-l atent pe barbatul care privea usor stanjenit in jurul sau.
Becky se duse direct la Max, il imbratisa strans, apoi cu lacrimi in ochi se apropie de Jace.
-Va fi bine? Ingaima ea, privindu-l cu ochii aceia blanzi ai ei. Zi-mi te rog ca va fi bine, il ruga ea.
Drept raspuns, Jace o imbratisa, si ii murmura un raspuns afirmativ, apoi se indeparta si o privi zambind.
-Alex va fi bine, Becky, o asigura el. Sti doar cat poate fi de incapatanata.
-Dar cand va afla de Dean? Intreba ea incetisor.
Jace isi ridica privirea pe deasupra capului ei, si privi la agitatia din sala in care nu era nimeni altcineva, decat cele doua familii si barbatul strain, care acum vorbea cu Paul, in timp ce ceilalti erau stransi intr-un grup langa fereastra, imbarbatandu-se unul pe celalalt. Isi intoarse din nou privirea spre Becky, si o privi fix:
-Nu am nici cea mai mica idee cum va reactiona, admise el.
-Va fi daramata, ii zise Becky intristata. Stiu cat de mult va suferi, ii zise ea, clatinand din cap, si privindu-si ghetele. L-a iubit mult pe Dean, desi aveau destule altercatii. 
-Poate acum, da, admise si Jace, simtindu-se ciudat de tulburat la gandul ca Alexandra va suferi dupa un ticalos criminal ca Dean. Isi infrana insa sentimentele, spunandu-si ca trairile sale nu erau deloc profesioniste, si ca daca vrea sa o tina pe Alexandra in siguranta, va trebui ca astfel de lucruri sa le mentina marginalizate. Ultima data cand isi daduse frau liber sentimentelor, Alexandra fusese catapultata prin aer asemenea unui fulg. Iar asta il nelinistea mult mai rau decat gandurile posesive de mai devreme.
Cand dupa mult timp, doctorul sosi in sala de asteptare, si vazu multimea nerabdatoare, se multumi doar sa le spuna clar si raspicat ca Alexandra e in afara oricarui pericol, si ca vor putea sa o viziteze pentru cateva minute, apoi astepta rabdator ca persoana care se decide sa vina prima, sa il urmeze.
Iar cand toti ochii se mutara asupra lui Jace, care isi tinea pumnii stransi pe langa corp, in ciuda usoarei pojghite de liniste care se asezase peste el, acesta ii privi intrebator, si neincrezator. Cu un gest tacit, Will si Paul ii facura semn din cap, in acelasi timp, iar el le multumi in acelasi mod, scurt, apoi il urma pe doctorul zambitor. Daca vreunul dintre ei fusese capabil sa citeasca ceva pe fata lui Jace, atunci acela era cu siguranta nerabdarea lui de a fi langa Alexandra.
Ramasi in urma lor, cele doua familii il privira pe Jace mergand cu pasi nerabdatori dupa medic, corpul lui tradand intreaga tensiune care se stransese in el, de la inceputul acestui caz. Apoi, facura un schimb de priviri intre ei, punandu-se de acord asupra unui lucru: Jace va fi pentru totdeauna, daca nu era deja, o parte vie si activa, din familia lor.
Dupa ce parcusersera un hol ingust, pe peretii caruia erau lipise diferite afise informationale, cei doi ajunsera in fata unei usi din plastic, iar doctorul ii facu semn ca dupa acea usa se afla Alexandra.

Cu ochii aceia negri ai sai, Jace se intoarse catre doctor si ii murmura in „multumesc” ragusit, apoi deschise incet usa, pregatindu-se pentru ce era mai rau.