Agentia - joaca de-a identitatea

19

Privirea lui Jace ii spunea tot ce trebuia sa stie, Alexandrei.
Era evident, din incruntatura si felul cum piciorul ii tresarea din nou in acel tic atat de specific lui, ca era complet nemultumit de cum decurgeau lucrurile.
Din toate lucrurile posibile, nu asa isi imaginase el ca avea sa se incheie totul. Era nemultumit, iritat, si furios peste masura. Toate planurile pe care si le facuse, toata acea munca asidua, dusese la nimic.
Absolut nimic. Vid. Gol.  Atata framantare, idei, zile pierdute in van. Nu servisera la nimic.
Dean plecase, de parca totul, toata acea framantare, acel joc nebun, nu folosise la nimic. Fusese in zadar. Jace era mai incordat ca niciodata. Abia vorbise, abia mancase. Fuma si iar fuma, de parca acele tigari ar fi fost raspunsul la intrebarile sale. Avea maxilarul incordat, si pistolul nu ii scapase nici o clipa din priviri.
Alexandra nu credea in acest moment ca mai era necesar ca  cineva sa mai vina cu vreun argument care sa ateste starea de nervozitate a lui Jace. Ei ii erau mai mult decat suficiente cele pe care le avea in fata.
Cu toate acestea insa, nu putea sa nu observe ca in cele cateva dati cand ea ii pusese vreo intrebare, el ii raspunsese extrem de calm si bland, si cel mai important, avusese o rabdare infinita cu ea, cand ii spusese ca citise gresit  GPS-ul, si ca ar trebui sa mearga inapoi aproximativ zece mile pentru a fi din nou pe drumul cel bun.
Si pe deasupra, tot el se asigurase atunci ca ei sa  nu ii fie foame, sete sau somn. Iar acum, cand Jace hotarase ca e timpul sa opreasca pentru o masa rapida, Alexandra continua sa se minuneze de cat  de incordat si in garda putea sa fie. La fiecare minut facea un rotund al restaurantului, cu privirea, iar parcarea o analiza cu de doua ori mai multa atentie. Pentru un timp, Alexandra reusi sa manance in liniste, desi abia de ciugulea cate un cartof pai din portia ei. In schimb, Jace mancase deja doua portii identice cu ale ei, si continua sa isi bea hotarat cafeaua.
Il urmari cum isi aprinde o tigara, si isi ingusteaza ochii spre un punct anume din parcare. Ea ii urmari privirea, pana ce observa o masina neagra, de teren, cum tocmai parcheaza, si din ea coboara un barbat inalt, cu o sapca in cap, si ochelari de soare, in ciuda faptului ca afara era mai mult innorat. Privirea lui Jace nu parasi nici o clipa barbatul, si il observa cu atentie cum acesta face la randul lui imprejurul parcarii, in timp ce isi alimenta masina la una din pompele din benzinarie.
Alexandra stia ca avusesera noroc atunci cand gasisera masa la care stateau acum, fiindca era cea mai indepartata si ferita, si in caz de pericol, era si aproape de holul ce ducea spre toalete.
Jace ii spusese deja ca daca se intampla sa apara ceva ce nu pare in regula, el ii va face semn si ea trebuie sa dispara in baie si sa iasa pe geam. La prima vedere parea un scenariu rupt din “Barbati in negru” sau “James Bond”, dar Alexandra stia cat de multa dreptate avea Jace. Si mai stia de asemenea ca si daca ea va fugi ca o lasa, el va ramane in urma. Ideea lui o infuria mai mult decat credea ca e posibil, si i-ar fi dat chiar una dupa ceafa pentru decizia care o luase, dar stia ca e pentru binele ei, si cand el ii spusese exact ceea ce are in cap, privirea lui patrunsese si cele mai intunecate colturi ale sufletului ei.
Asa ca nu ii ramasese decat sa accepte. Spera totusi ca daca va exista un motiv cat de mic pentru care sa se ingrijoreze, ii va cere lui Jace sa plece cat mai repede.
Dupa alte cateva minute, Jace isi conecta privirea cu a ei, si o intreba daca e pregatita sa plece:
-Mai mult ca niciodata, recunoscu ea, cu un zambet slab.
Jace baga mana in buzunar, scoase cateva bancnote, le arunca pe masa si ii facu semn sa se ridice.
-Ce s-a intamplat cu tipul ala? Se interesa ea, incercand sa vada daca masina respectivului mai e in apropiere.
-A plecat dupa ce a platit, raspunse Jace in timp ce isi faceau loc printre clientii care veneau si plecau.
Mersera in tacere pana la masina, iar cu o ultima privire peste intreaga parcare, urcara si plecara. Conduceau deja de patru ore, iar daca nu cumva Alexandra se insela, condusesera in cerc. Daca ar fi aproximat distanta, ar fi zis ca nu s-ar fi aflat la mai mult de doua ore distanta de Londra.
Linistea din masina ii toca nervii Alexandrei, si din cand in cand, ii arunca priviri ascunse lui Jace. Ii vedea concentrarea, maxilarul incordat, si stia ca acum ar fi fost cel mai prost moment in care ea ar fi putut sa inceapa sa poarte o discutie cu el, doar de dragul de a nu se plictisti. Asa ca isi musca buza si tacu, in continuare.  Jace era tot timpul atent ca vreo masina sa nu ii urmareasca, si daca nu ar fi stiut motivul adevarat, Alexandra ar fi crezut ca e beat crita. Mergea cand tare cand incet, cand pe o banda, cand pe alta, iar ceva mai tarziu, cand il auzi vorbind pentru prima data dupa ce plecasera de la restaurant, aproape ca nu ii veni sa creada ce spune:
-Vom innopta aici. Ploaia asta poate fi periculoasa daca ne ia cineva urma. E un motel la vreo doi kilometri mai in fata, si vom ramane acolo.
Alexandra aproba scurt, apoi privi pe geam. Daca ar fi calculat cu aproximatie, si nu ar fi luat in seama patura groasa de nori ce acoperea intregul cer, ar fi zis ca se apropie de ora ceaiului.
Si cum nu era nici o sansa ca ploaia sa inceteze curand, ea se pregati de coborare. Cand ajunsera, Jace ii ceru sa ramana in masina cu usile inchise, in timp ce el avea sa inchirieze o camera.
Cand se intoarse, ea deschise usile, il lasa sa urce, si impreuna pornira spre aripa cladirii in care aveau sa gaseasca camera lor. Toate cele trei laturi ale cladirii erau, sau mai bine zis, fusesera vopsite intr-un gri care acum parea murdar, prin perdeaua fina a ploii. Poate contribuia si o alta perdea, mult mai groasa, cea a norilor, care aducea acea senzatie de greutate, de apasare, asupra Alexandrei. Era obosita, isi simtea corpul reactionand dureros la fiecare pas facut, ochii o usturau, din cauza lipsei de somn, si capul incepuse sa dea semne clare de instalare a unei migrene.