18

94 11 0
                                    


Avea sa moara! Avea sa moara, si Jace nu era aici sa o salveze.
Cand barbatul de deasupra ei se repezi fulgerator spre ea, si ii acoperi gura cu mana, Alexandra ramase fara aer si fara sansa de  a striga dupa ajutor. Incerca sa faca asta totusi, sa se zvarcoleasca, mai tare, mai salbatic, dar in zadar. Era ca si cum s-ar fi luptat cu un munte.
Ochii ei se marira de teama, si incepu sa se lupte pentru propria-i viata, dar chiar si asa, el era prea puternic, prea vanjos pentru ea. Isi puse ambele maini peste a lui, incercand sa i-o indeparteze, dar incercarile ei nu facura decat sa ii aduca si mai multe lacrimi in ochi, si sa il faca pe atacatorul ei sa aiba si mai mult putere asupra ei.

Apasa prea tare, iar  faptul ca inca se afla sub patura, si aceasta i se incolacise in jurul picioarelor si mijlocului nu o ajuta deloc. Era singura cu el intr-o mare de  intuneric, iar sansele de a scapa erau infirme.
Inghetata de frica, incerca sa strige, sa loveasca sau sa scape intr-un fel sau altul, dar loviturile palmelor ei nu egalau forta mainii lui. Lacrimi de teroare se formara in ochii ei, si in curand alunecara pe obraji, in jos, pana se pierdura in parul lasat liber. Inima statea sa ii sparga pieptul, si respira din ce in ce mai greu. Groaza pusese stapanire pe ea, si era sigura ca ramasese fara scapare. Cosmarul ei se transformase in realitate. Fusese alergata si prinsa. 
Teama incepu sa lase loc furiei si neputinta lasa loc ratiunii. Incepu sa simta, sa devina constienta de lucruri familiare. De parfumul pielii lui, de cicatricea de la incheietura pe care o capatase in urma unui accident, de o pereche de scantei ce iluminara doi ochi bolnavi de furie, in intuneric... de el, in toata puterea cuvantului. Simtind ca are o sansa cat de mica sa scape, zvacni si mai puternic, sub apasarea lui. Nici un rezultat insa. Dar asta nu a oprit-o nici o clipa. Era ea sau Dean. Viata ei sau a lui. Incerca sa impinga si mai tare mana care o apasa, dar apoi, in mai putin de doua secunde, trei lucruri se intamplara: un declic rasuna in intuneric, stransoarea atacatorului slabi, si o voce rece, impersonala, care cerea si impunea autoritate rasuna in camera:
-Pleaca de langa ea!

Jace!

Jace venise! Chiar venise la timp! Un alt val de lacrimi o inunda, de data asta de usurare.Pentru o  fractiune de secunda mana care ii acoperea gura forta si mai mult, pentru ca mai apoi sa se desprinda complet, si intreaga umbra care staruise pana acum asupra patului ei disparu, chiar inainte ca un sunet infundat sa ajunga la urechile ei.

Speriata, sari din pat, si fugi spre intrerupatorul de la perete. Printr-o apasare a degetelor, inunda camera cu lumina, si ceea ce vazu in fata ochilor o lasa pentru o clipa muta de uimire.
Dean se afla intins pe jos, pe burta, cu mainile unite deasupra capului, iar Jace isi tinea genunchiul intre omoplatii lui, si pistolul la ceafa acestuia.
-Ti-am cerut frumos sa pleci de langa ea si nu m-ai ascultat, ii zise el, calm, de parca ar fi explicat procesul de imperechere unui copil. Acum, am o intrebare: De ce nu ai renuntat cand a fost momentul?

Inainte ca Dean sa raspunda, Alexandra auzi pasi, si la scurt timp, Max aparu in cadrul usii, urmat de doi civili care se repezira la barbatul intins pe jos, si ii prinsera o pereche de catuse de incheieturi.
-Luati-l de aici si duceti-l direct la Agentie. Aveti grija sa nu va scape! Ordona Jace, cand se asigura ca Dean era incatusat si nu mai constituia nici un pericol. Stai putin! Striga inainte ca cei trei sa iasa din camera.
Se apropie de ei, si dupa ce se incrunta putin, ridica hanoracul lui Dean, si de acolo scoase un pistol de calibru mic.
-Ce-avem noi aici? Se interesa el, cu un zambet ironic. Pustiulica a invatat  cum sa foloseasca pistoale? Aah, si inca un lucru, anunta el ironic. Asta e din partea Alexandrei. Bine, zise apoi. A amandurora. Inainte ca cineva sa isi dea seama ce se intampla sau ce are de gand sa faca, Jace isi indoi mana si ii trase un pumn drept in nas, care prin forta acestuia, capul lui Dean se smuci violent spre spate, inainte de a-si reveni la forma initiala. Si tot continua sa taca.
Sangele incepu imediat sa curga, dar spre lauda sa, Dean nu schita vreun gest care sa dea de gol durerea prin care trecea. Jace plesni din limba, neimpresionat si totodata amuzat de gestul barbatului din fata sa.
-Nici nu ai sa sti ce te-a lovit, il informa apoi, privind spre barbatul din fata lui, care la randul sau o fixa pe Alexandra cu toata ura si furia de care era inecat in acele momente.
Faptul ca Dean tacea nu il insela pe Jace si nici nu il misca prea mult, desi trebuia sa recunoasca in sinea lui ca privirea satenului nu mai era deloc sanatoasa, si ura care razbatea de acolo si se indrepta spre Alexandra nu era deloc de ignorat sau luat in ras.
Tipul o ura din tot sufletul! Si abia acum iesisera la suprafata adevaratele lui sentimente pentru ea. Cu toate astea, Jace se intreba daca Dean  tinuse vreodata la Alexandra, cat de putin. Nu daca o iubise, daca simtise cel putin vreun soi de afectiune pentru ea. Pentru ca al dracului sa fie, el fusese fascinat de ea din prima clipa in care pusese ochii pe ea.
-Luati-l de aici! Ordona din nou,  de data asta fara sa ii mai opreasca.
Max, care pana acum statuse protector langa Alexandra, pentru a se asigura ca nu mai are loc nici un incident, se duse langa Jace si privi arma din mana prietenului sau.
-Te gandesti si tu la ce ma gandesc si eu? Murmura el intrebarea, atent ca Alexandra sa nu auda.
-Daca mai intarziam un minut Alexandra era moarta, raspunse Jace la fel de incet, privind spre usa prin care tocmai iesise Dean.
-Ma duc cu ei la Londra. Tu ai grija de Alexandra, si de parintii ei. Lua arma din mana lui Jace, si o manui cu grija, apoi se indrepta spre iesire.
-Max...
Max se intoarse in loc, si se uita din nou spre prietenul sau.
-Daca Ross...
-Nu-ti fa probleme. Am eu grija de tot.
Jace dadu sa mai spuna ceva, dar se stapani in ultima clipa, si se rezuma doar la un gest al capului, care avea rolul de a spune “multumesc”.
Max zambi asigurator, si apoi isi duse privirea catre Alexandra, care privea fara sa vada cu adevarat. Jace intelese imediat ceea ce Max dorise sa spuna, si il asigura pe acesta ca avea sa aiba grija de ea. Chiar si cu viata lui, daca era nevoie.

Agentia - joaca de-a identitateaUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum