Agentia - joaca de-a identitatea

16

Privirea lui Jace cazu din nou pe Alexandra, si vazu rosu in fata ochilor cand Dean o trase pe femeia pe care el o iubea, mai aproape de el. Se forta sa se calmeze, si sa joace in continuare rolul de prieten si cunostinta. Il urmari tacut pe Max, examinand cu atentie scena din fata lui. Cei doi barbati din fata lui erau tensionati, fara indoiala, si el se bucura asemenea unui lup cand mirosea sange, la vederea lor. Dupa ce Max se aseza pe un fotoliu mai mic langa Becky, care ii zambi asigurator, Jace trase un scaun de langa perete, il intoarse, si se aseza pe el, asezandu-si bratele de spatar.
Cand Max incepu sa puna intrebari, Jace mai masura inca o data incaperea. Era incordat ca un arc, si aproape plesni cand vazu mana lui Dean pe piciorul Alexandrei. Dar se calma din nou, fiindca pentru moment, era legat la maini, si nu putea face absolut nimic. Trebuia sa fie atent la gesturile lor, la vorbe si ticuri, la orice ii putea da de gol, si asta era o treaba care cerea concentrare totala si multa rabdare. Din  partea lui.
Piciorul incepu din nou sa ii tresara, in incercarea de a-si suprima nervozitatea, si nu se opri decat atunci cand simti privirea Alexandrei trecand peste corpul lui, ca intr-o binecuvantare, un balsam sufletesc. Iar efectul fu imediat, fiindca el se linisti.
-Si ia spune-ne Jace, cu ce iti omori timpul? Intreba Chris, mutandu-si intreaga atentie asupra barbatului brunet. Jace isi intoarse privirea spre blondul care la exterior, parea sa se simta perfect in largul lui. Agentul din Jace insa nu era asa usor de dus cu zaharelul.
-Cu ce si cine pot, raspunse el ambiguu, afisand un zambet stramb, usor arogant.
-Inteleg, raspunse Chris, privindu-l cu o siretenie nedisimulata si neascunsa. Trebuie sa fie greu, sa duci o viata ca a ta.
-Ca a mea? Intreba Jace, acum amuzat.
-Stii tu, de nomad.
Jace pufni in ras, si se indrepta de spate, nelasand nici o clipa calmul lui Chris sa il insele.
-Viata pe care o duc e tocmai lucrul care imi place cel mai mult la mine, raspunse el. Sunt liber, pot sa plec oricand oriunde, si cu cine vreau. Nu vad care ar fi partea proasta intr-o viata ca asta.
Chris ridica din umeri, si facu semn spre Alexandra, pe care Jace o simti de aici cum se incordeaza.
-Nu ai parte de o viata ca a lui Dean.
-Adica?tonul lui era unul din care razbatea plictiseala in forma cea mai pura.-Adica, un apartament, o femeie frumoasa langa el, statornicie.
Jace isi intoarse privirea spre dreapta lui, acolo unde Alexandra sta pe canapea, lipita de Dean, o masura din  varful talpilor, in sus, spre coapse, talie, sani, si mai apoi spre chip, intr-un fel care ii starni fiori Alexandrei. Isi fixa apoi privirea de a ei, si starui acolo cateva clipe, incercand sa isi gaseasc a din nou calmul pe care ea si numai ea i-l putea oferi. Si din nou, il gasi. Ii vazuse pulsul frenetic de la gat, si privirea usor panicata, dar preferase sa o lase asa. Alexandra avea sa inteleaga, ceva mai tarziu de ce facea el asta, daca nu intelesese deja.
-As tanji dupa asa ceva daca as fi un astfel de om.
-Si  nu esti?
-Nici macar in teorie.
Chris incepu sa rada, dar Jace ramase la fel de serios ca si atunci cand intrase pe acea usa.
Alexandra isi ridica privirea spre a lui Jace, si dintr-data, aerul  capata o aura ireala,  deveni gros si greu, impregnat cu zeci de cuvinte nespuse, atunci cand privirile li se intalnira, si el o fixa cu acei ochi negri, misteriosi, ce ascundeau zeci de lupte interioare.
Ea se intreba daca si el isi amintea de acea noapte ce parea atat de departe in urma, de acel “noapte buna” calduros, afectuos, tandru. De felul cum o tinuse in brate toata noaptea de parca ea ar fi insemnat toata lumea lui. Isi mai amintea el, oare?
Risca sa il priveasca din nou, dar Jace vorbea acum, si era pierdut complet in ceea ce povestea Dean. Ii privi bratele puternice, ascunse de hanorac, picioarele lungi imbracate in blugi, degetele cu care ii mangaise parul... surase intristata, cand il auzi vorbind din nou. Acea voce care candva ii vorbise ei atat de frumos si paruse atata de ingrijorata, era acum rece si impersonala. Isi stranse mainile in pumni, pe langa ea, cand simti cum Dean o trage mai aproape de el, si pentru o fractiune de secunda, ii zambi, dar si zambetul acela schitat si sters se stinse, cand Jace o pironi cu privirea sa, dupa care cobori pana la locul unde Dean isi tinea mana: pe coapsa ei.
Piciorul incepu din nou sa tresara, dar nu se lasa invins. Trebuia sa o faca si pe asta, sa termine intreaga misiune, si sa scape odata de furia care il inconjura acum din toate partile. Era la un pas de a exploda, si de a strica totul, si stia asta, asa ca atunci cand i se dadu ocazia, se prinse in discutie, alaturi de ceilalti, incercand sa ii faca totodata pe cei doi barbati sa cada intr-o capcana, sa spuna ceva gresit, orice.