Agentia - joaca de-a identitatea

17

Pentru prima data in viata ei, Alexandra ramase tacuta. Ochii i se umplura subit de lacrimi, si isi musca buza, pe interior, pentru a nu se face de ras in fata lui, atunci cand degetele sale lungi trecura prin parul ei, intr-un gest mangaietor. Continua sa il priveasca, cu ochii inca inlacrimati, si cu un zambet care se incapatana sa i se lateasca pe chip. Jace isi stranse mainile in jurul chipului ei, si cu o privire fixa, se apleca si isi puse buzele peste ale ei. Isi ridica din nou capul, si o privi serios si impasibil. In ochi nu i se putea citi nimic. Nici un muschi al fetei nu i se misca, dar Alexandra nu se mai satura sa il priveasca. Mainile lui mari  ramasera in jurul chipului ei mic, si veni si mai aproape de ea.
-Nu stiu ce o sa se intample cu noi, Alex. O mangaie incet, aproape cu adoratie, iar ochii urmara  traseul degetelor. Nu vreau sa iti promit ca voi fi aici cand se va termina totul, pentru ca nu pot sti ce imi rezerva ziua de maine. Sau ce iti rezerva tie. Nu stiu unde voi fi peste un an, sau chiar peste o saptamana.  Iti spun doar atat: voi face totul pentru ca Dean si tatal lui sa fie prinsi. Vreau sa plateasca pentru orice iti face tie si familiei tale. Pentru fiecare clipa in care tu suferi, vreau ca ei sa sufere inzecit. Vreau sa poti merge din nou pe strada fara sa te gandesti ca cineva te poate ataca. Vreau sa pot sa fac asta pentru tine. Vreau sa te simti din nou in siguranta, si viata ta sa fie din nou asa cum era. Mai mult nu vreau.
Expresia fetei  nu i se schimbase nici macar o clipita, dar Alexandra stia, din siguranta, calmul si hotararea ce razbatea din vocea lui, ca vorbise serios. Atitudinea lui solemna era de necontestat. Invatase atata despre el, de cand il cunoscuse. Isi puse mainile peste ale lui, le stranse usor, si simtindu-se ceva mai sigura pe sine, le lua de acolo, si le saruta, pe fiecare in parte, apoi isi duse din nou privirea increzatoare catre a lui.
-Stiu, Jace. Am incredere deplina in tine. Am incredere ca poti face ceea ce mi-ai spus, am incredere ca vei face ca lucrurile sa iasa asa cum vrei tu, si cum stiu ca deja le ai in minte, stivuite atent. Dar nu mai vreau ca viata mea sa fie ca inainte. Vreau sa invat sa traiesc altfel, sa simt altfel, asa cum o fac deja. Asa cum tu m-ai invatat sa o fac.
Jace surase, un gest usor arogant, dar nu zise nimic. Si iti multumesc, mai zise ea, emotionata.  cand lucrurile se vor termina, vom vedea ce e de facut. Bine? Intreba Alexandra, stiind cat de putin probabil era ca ea si Jace sa aiba sansa la o relatie adevarata, un viitor impreuna. Nu se baza pe vise roz, si sperante care stia din start ca erau desarte. O confesiune a sentimentelor lor nu insemna nimic. Jace avea viata si cariera deja stabilite, la Agentie, iar ea avea de terminat Scoala de Arte. De asemenea nu se astepta ca Jace sa renunte la tot pentru ea. . Iar o relatie la distanta iesea din discutie, din motive lesne de inteles.
Nu cand el dusese mereu o viata de burlac, si cand avea dreptul sa se bucure de viata, de unul singur
-Bine. Fu  el de acord, si o saruta usor pe frunte., apoi o stranse in brate.
Pierduta din nou in bratele lui, Alexandra se lasa invaluita de caldura si parfumul lui. Dar aproape imediat, isi aminti un amanunt deloc placut, dar pe care stia ca trebuie sa il discute, indiferent ce s-ar intampla. Se indeparta usor de el, si isi facu de lucru cu un pahar gol.
-Jace?
-Hmm? Murmura el, asezandu-se pe unul din scaunele din bucatarie. O trase si pe ea in poala lui, isi puse mana libera in jurul taliei ei, si scoase o tigara din pachet. Te superi? Intreba.
-Nu, poti sa fumezi. Auzi, stii ceva? Intreba ea, punandu-si o mana in jurul gatului sau. Jace isi aprinse tigara cu mana libera, trase un fum, il elibera incet, si zise:
-Daca imi zici, stiu, glumi el. O privi, si ii observa incruntatura. Ce s-a intamplat? Deveni usor alarmat, si incerca sa isi dea seama ce se intampla cu ea. Alex? O intreba incet, inclinandu-si capul sa o vada mai bine.
-Jace, stiu ca pare o prostie, dar ai lasat pe cineva insarcinata? Intreba ea, desi stia ca vocea ii paruse nesigura, si intrebarea parea si mai prosteasca.
Sprancenele lui Jace tresarira, in completa consternare, dar asta doar pentru cateva secunde, fiindca apoi, se incruntara periculos.
-Cine naiba te-a mintit?
-L-am auzit pe Max zicand ceva de asta.
-Max?! intreba el, si mai uimit ca inainte. Ce dracu se petrecea? Se intreba, curios.
-Da, zise ea, privindu-si degetele si jucandu-se cu ele. Asa a spus cand ai plecat brusc de aici, mai devreme.
Dintr-o data, Jace pufni in ras, si o privi atent,  nevenindu-i sa creada ce vedea si auzea.
-Alex, o striga el incet, nevenindu-i sa creada cat de naiva putuse sa fie. Uita-te la mine. Lasand tigara la o parte, o stranse mai tare langa el, si o facu sa il priveasca, ridicandu-i barbia cu degetul aratator. Nu am lasat nici o femeie insarcinata, jur! Insista el, zambind  larg, in asa fel incat Alexandra abia se abtinu sa nu il sarute din nou.
-Te cred. Zise ea, simtindu-se ca o netoata, fiindca se gandise macar ca Jace ar fi putut sa faca asa ceva. Iarta-ma, zise ea, pufnind intr-un ras nervos, nesigur. Nu stiu ce m-a apucat.
Amuzat peste masura de reactia ei, si dorind sa o binedispuna si mai mult, Jace zise:
-Si ai fi fost putin geloasa?
Alexandra deveni brusc serioasa, apoi rosi ca racul, si ii evita privirea.
-Bineinteles ca nu, minti, facandu-si de lucru din nou cu propriile degete. Jace isi puse mana peste ele, si o opri, apoi o facu din nou sa se uite la el.
-Nu as face asta niciodata unei femei. Nu as lasa-o insarcinata si apoi as pleca. Niciodata! Mai zise, privind-o insistent in ochi. Max a fost un idiot fiindca a zis asta, dar imi imaginez ca trebuia sa salveze cumva situatia.
Alexandra nu intelese exact la ce se referea, si ii ceru o explicatie.
-Cand am intrat si te-am vazut la Dean in brate, am luat foc. Nu stiu cum sa iti explic. Cred ca cel mai simplu ar fi sa spun ca mi-as fi dorit sa am puterea sa ii rup fiecare os in parte, pana ce iti cere iertare pentru absolut fiecare clipa in parte de tristete pe care ti-a pricinuit-o pana acum.
-Si apoi l-ai fi lasat in pace? Se interesa Alexandra, incercata de un sentiment de adoratie, si chiar mai multa iubire. Isi duse mana la gatul lui, si incepu sa isi treaca unghiile usor peste pielea lui usor bronzata. Isi urca apoi degetele pana se pierdura in parul lui negru, si se delecta cu acea senzatie din plin, zambind cand vazu cum isi inclestase maxilarul. 
-Apoi l-as fi impuscat intre ochi, zise el, tragand un alt fum.
-Foarte dragut, il tachina ea, observand apoi  arma de la betelia pantalonilor lui. De ce o porti la vedere?
Jace ii urmari privirea, si cand ajunse la locul cu pricina, raspunse:
-Pentru ca atata timp cat el spune ca e plecat, orice se poate intampla, si am nevoie sa fiu pregatit.
Pe Alexandra o trecu un fior de teama, si se trase mai langa el. Jace o saruta usor pe gat, si apoi pe buze. O fixa cu privirea, pana ce privirea ei se ciocni de a lui, apoi spuse:
-Nu stiu cand vom mai avea timp sa mai stam impreuna, Alex, dar vreau sa ai grija. Sa ai mare grija, ii ceru el, privind-o din nou serios. Tot amuzamentul disparuse din ochii lui, si Alexandra stiu ca trebuia sa fie la fel. Promite-mi!
-Promit! Accentua ea cuvantul, pe un ton la fel de solemn ca expresia lui.
Telefonul lui Jace suna, si el isi dadu ochii peste cap, privind iritat apelantul.
-E Max, o informa el, in timp ce ea se ridica din poala lui. Se ridica, si se duse ceva mai departe pentru a raspunde.
Intre timp, Alexandra isi facu de lucru cu pachetul lui de tigari, incercand sa nu traga prea tare cu urechea la ce spunea Jace.
Cand il auzi revenind in bucatarie, isi ridica privirea spre el, zicand:
-Stii, tigarile te vor... dar se intrerupse, fiindca expresia lui era din nou una crancena.  Ce s-a intamplat? Il intreba ea, ingrijorata. Jace ramase in picioare si stinse restul de tigara, apoi se uita catre ea.
-Baietii care pazesc intrarea in oras au vazut o masina suspecta intrand in oras. Trebuie sa ma duc acasa, sa aflu mai multe, dar daca se intoarce Dean, promite-mi ca ai grija. Si daca e ceva... scoase din buzunar un dispozitiv asemanator cu o bratara, impletita dintr-un material textil. I-o puse cu mare grija la incheietura, se uita la ea si ii spuse: Sa ai mare grija cum o manuiesti. Are undeva in ea ascuns un microcip care atunci cand exista o probabilitate cat de mica sa se rupa, se activeaza si trimite un semnal catre telefonul meu. Iar eu voi fi mereu atent, deci ai mare grija cum umbli cu ea, si daca apare Dean si exista chiar si cea mai mica sansa sa iti faca ceva, trage usor de bratara, si eu vin imediat. Se asigura ca e inchisa bine, si apoi o privi, tinandu-i inca bland incheietura mica si fragila in mana sa mare. Ne-am inteles?
Alexandra zambi larg, incalzita de un sentiment extraordinar de tandrete si iubire pentru el, si grija ce i-o purta.
-Ne-am inteles! Raspunse, apropiindu-se si sarutandu-l usor. Dar Jace nu se multumi cu atat. Isi incolaci bratul in jurul ei, si o trase mai aproape de el, adancind sarutul. Se indeparta apoi usor, iar mana care ii tinea incheietura o duse la linia maxilarului Alexandrei, cu degetul mare ii trasa conturul buzei, fixandu-si privirea pe acelasi loc, dorindu-si mult mai mult decat simple saruturi din partea ei. Din partea amandurora. Alexandra inchise ochii, inundata de placerea momentului. Citind clar expresia ei, Jace nu se mai impotrivi noului val de dorinta care il strabatu, si isi apleca din nou capul peste al ei, lasand toata dragostea si admiratia care le simtea pentru ea sa se oglindeasca in acel sarut. Cand simti buzele lui pe ale ei, mii de artificii explodara in pieptul ei Alexandrei.Se simtea libera, capabila de orice, simtea ca zboara, ca lumea e a ei. Si cel mai important, simtea ca el era al ei.
Mult prea devreme pentru amandoi, Jace incepu sa isi regaseasca stapanirea de sine, si se retrase, nu inainte de a o mai saruta inca o data pe frunte. O privi iarasi in ochi, si zise:
-Trebuie sa plec acum, Alex. Fii atenta si daca se intampla ceva, sa tragi de  bratara. Dadu sa plece, dar cand ajunse in capul scarilor, se intoarse. Ezita o secunda, dar in cele din urma zise: Si, Alex?
-Da? Intreba Alexandra, cu respiratia taiata. Ochii inca ii straluceau de pasiune, si inima inca statea sa ii sara din piept. Isi umezi buzele, si cand vazu privirea lui Jace cazand pe acel loc, inima i se opri complet.
-Fara atingeri sau pozitii apropiate.
-Poftim? Avea nevoie de putin timp, macar doua secunde in plus, pana ce ceata pasiunii sa se ridice din jurul capului ei.
-Intre tine si...
Alexandra se chinui sa nu isi afiseze zambetul care ameninta sa ii ridice colturile gurii, si abia reusi, dar doar pentru ca stia ca Jace devenise foarte posesiv si grijuliu cand venea vorba de ea.
-Promit! Acum fugi! Il indemna! Vine iubitul si ne prinde in fapt.
-Alex...! Marai Jace, nici o urma de umor in ochii lui.
-Iarta-ma, ii ceru ea, ridicandu-se pe varfuri si sarutandu-i inca o data buzele.
Cu greu, si un geamat care reflecta exact starea lui din acel moment, Jace se indeparta si cobori scarile, iar la scurt timp, Alexandra auzi usa deschizandu-se si inchizandu-se. Ramasa singura, Alexandrei nu ii ramase decat sa astepte. Ce, sau pe cine, nici ea nu stia. Timpul avea sa le rezolve pe toate. Se duse in dormitor, cauta o carte de citit, isi facu un ceai, si se afunda intr-un fotoliu. Se foi pe o parte, apoi pe alta. Mai dadu o pagina. Lua o gura de ceai, si isi schimba pozitia din nou. Isi intoarse privirea spre fereastra din spatele ei, si observa ca afara era intuneric complet, iar singura lumina venea de la stalpii de electricitate.  Se intoarse din nou, incercand sa isi gaseasca o pozitie confortabila, si scoase ceva vorbe deloc potrivite pentru o fata, cand cateva picaturi fierbinti din ceai ii cazura pe pantaloni. Isi dadu cu mana in locul respectiv, si puse cana deoparte. Privi ceasul si ora o facu sa suspine. Cumva, trecuse si peste ziua de astazi, dar noaptea era abia la inceput.
Avea Dean sa se mai intoarca? Si daca da, cum ii va face fata? Trebuia sa faca asta. Nu avea incotro. Dar cum? Devenise, mai mult sau mai putin, dependenta de Jace, de siguranta pe care el i-o putea oferea, de bratele si privirea lui, de el.
Isi ridica incheietura, si se uita la bratara. Sa o faca? Sa nu o faca? Un dracusor ii dansa pe un umar, si un ingeras pe celalalt. hmm... s-ar fi suparat Jace pe ea daca ar fi tras de bratara? Ar fi spus ca ar fi agatat-o undeva, nu? Da, ar fi putut deveni un motiv plauzibil. Problema era ca nu prea putea sa minta. Cel putin nu pe el. Isi musca buza, iar ochii ei mari si verzi scrutara camera, in incercarea de a-si gasi o ocupatie.
***
-Jur ca nu am intalnit dobitoc mai mare ca tine! rabufni Jace, urcand grabit scarile. Cum Dumnezeu se gandise Max tocmai la acea minciuna, Jace nu gasise explicatia nici acum. Isi trase geaca de pe el, o arunca fara prea mare ceremonie pe un scaun, si se posta apoi in fata televizorului, cu mainile bine ancorate in solduri, si picioarele usor indepartate. Acela era semnul, pozitia clara care descria si avertiza ultima data ca Jace nu avea chef de mistouri. Si acum nu era o exceptie. Max! Ma auzi?
Max isi inclina capul si se incrunta, incercand sa vada cat mai bine imaginile afisate pe ecranul televizorului, evitandu-l complet pe prietenul sau.
-Max!
-Ai zis ceva? Intreba el, concentrat asupra femeii blonde din  interiorul ecranului care descria cu mare eleganta stilul de viata al unui trib african. Si stinge lumina aia! Continua, punandu-si antebratul peste ochi, cand razele puternice ale becului il scoasera din ambianta perfecta pe care si-o crease pana acum.
Jace nu il asculta, si continua si in loc de a-l asculta, se rasuci pe calcaie, si se duse in spatele televizorului. Privi atent in spatele masutei pe care era asezat televizorul, si scoase prelungitorul din priza.
Max ramase traznit o vreme, apoi ridica o mana, ca pentru a cere explicatii. Cand Jace nu schita nici un gest, plesni iritat din buze, si arunca telecomanda din mana. Il privi scurt, se ridica in fund, si ridica sprancenele in asteptare.
-Ce dracu ai aberat mai devreme? Intreba Jace lasand firul sa cada undeva la picioarele sale.
-Cine? Eu?
-Nu! Vanzatoarea din colt. Logic ca tu, idiotule! Cine altcineva?
-Ce am zis?  Se interesa Max, plictisit si confuz.
Calmul lui Max il agita si mai mult pe Jace, dar incerca pe cat de mult putu, sa nu se dea de gol.
-Ai zis ca am lasat o femeie insarcinata.
-Aah, aia...
-Da, aia! Ce-a fost in capul tau?
In ciuda personalitatii sale, a calmului si sangelui rece de care da dovada de fiecare data, Max izbucni in ras.
-Probleme in paradis?
-Nu fii idiot! De ce dracu ai zis lucrurile alea?
-Ei hai acum, mi s-a parut hilar pe moment. Si ce voiai sa fac? Era o chestiune la care trebuia sa vin cu un raspuns logic si rapid. Ii arunca o privire gen: nu multi ar fi reusit asta, apoi se aseza mai bine in canapea, ca pe un scaun intr-o sala de cinema. Si astepta ca Jace sa conecteze din nou televizorul. Iar cand acesta din urma il ignora din nou, isi dadu ochii peste cap, exaperat de nevoia de detalii a lui prietenului sau.
-Ce vrei sa mai stii?
-Vreau sa stiu de ce a trebuit sa spui tocmai lucrul asta. Putea sa fie orice altceva.
-Si sa aiba si o baza anume? Nu si cand vine vorba de tine, ii replica Max.
-Cum vine si-asta?
Max ii arunca o privire care spunea clar ce credea despre intrebarile prietenului sau,  ofta, si se oferi sa explice, stiind ca alta scapare nu are:
-Cand te-ai ridicat asa brusc si ai plecat fara sa te uiti inapoi sau sa dai vreo explicatie, am fost nevoit sa dau eu una in locul tau. Si cand pricajitii aia doi ma fixau cu expresiile alea infumurate, Alexandra era pur si simplu socata de plecarea ta si nu stia ce sa creada, trebuia sa vin cu ceva, nu? Acum vrei te rog sa conectezi din nou televizorul? Eram chiar curios.
-Si ea ce-a spus cand a auzit?
Max ofta, se ridica de pe canapea, si se ocupa singur de televizor.
-Ce sa zica...  se albise la fata, si evident ca a crezut.
-Tu esti chiar idiot, Max, jur! Dintre toate lucrurile posibile, tu ai ales tocmai asta?
-Hei! Cel putin ti-am salvat fundul, nu? Trecu pe langa el, ii arunca o alta privire care spunea ca isi simte efortul neapreciat, se arunca in canapea si readuse aparatul la viata printr-o apasare a butonului telecomenzii.
-Daca mai trec prin vreo situatie ca asta am sa-mi scot peri albi, pe toti dracii!
-Ei hai acum, omule, las-o balta. Mare chestie. O minciuna amarata, nimic mai mult. De ce te agiti asa?
-Pentru ca s-a intamplat ca in urma cu ceva vreme sa ii spun Alexandrei ca inainte cu o zi sa o intalnesc pe ea, am fugit de o femeie, de-aia!
Max fluiera usor, abia acum intelegand cu adevarat problema prietenului sau.
-Si acum ce a zis? Adevarul era ca era cam palida cand am plecat, dar Becky era acolo cu ea, marturisi el.
-M-a crezut, evident, dar iti dai seama ca nu i-a picat bine.
-A fost geloasa? Il tachina Max, desi ii parea rau pentru Alexandra. Era, la urma urmei, vecina si prietena lui de atata timp.
-Asta conteaza mai putin, i-o intoarse Jace asezandu-se si el, in cele din urma, pe canapea.
-Aaaa! Deci a fost! Max se ridica din nou in sezut, si se indrepta spre Jace, privindu-l cu un zambet strengar pe chip.
-Ti-am zis ca nu e treaba ta. Si pana la urma de ce te iei de mine? Tu cum ai facut cu Maleah?
Max se dezumfla considerabil, si expresia i se schimba brusc, in una intunecata. Ochii nu ii mai sclipeau, iar chipul sau reflecta pentru o scurta secunda o furie si o tristete amara, dar pe care le masca imediat sub aspectul nepasarii. Se intoarse cu tot corpul din nou spre televizor, si incepu sa butoneze telecomanda, semn clar ca isi pierduse tot interesul pentru documentarul redat.
-Ce s-a intamplat intre mine si Maleah a fost demult, si nu are rost sa mai aduci asta in discutie, zise el.
Jace ofta, obosit din cauza zilei care trecuse, a argumentelor, si a faptului ca lucrurile mergeau prost in legatura cu ancheta. Nimic nu se lega, si pana nu o stia pe  Alexandra in siguranta, ferita de orice pericol, nu avea sa-si gaseasca linistea. Ce mult se schimbase...
-Bine omule, uite, imi cer scuze, doar ca m-am pierdut cu firea. Toata treaba e ca nu ma asteptam ca Alexandra sa fie atat de afectata de minciuna asta.
-Stiu, ai dreptate, si imi pare rau ca am spus asta, doar ca eram sub tensiune, ii explica Max, incercand fara speranta sa scape de amintirile ce ii revenira in minte, cand se gandi la singura fata pe care o iubise. Atatea dimineti petrecute unul in bratele celuilalt, atatea seri transformate in nopti albe, pline de pasiune...
Indesa amintirile undeva intr-un sertar vechi de-al sufletului sau, si clatina usor capul, pentru a scapa complet si de senzatiile si junghiul de dorinta pe care acestea i le provocasera.
-Vrei o bere, sau ceva mai tare? Intreba Jace,  pregatit sa se ridice de pe canapea.
-Fa-l mai bine un pahar de tarie.
-Tarie sa fie! Fu si el de acord. Se ridica si se indrepta spre raftul cu bauturi, unde turna cate un pahar pentru amandoi, veni catre Max, ii inmana unul, il ridica pe al sau in semn de salut, apoi il dadu pe gat, dintr-o singura inghititura.
Acum ca neintelegerile fusesera rezolvate, si lucrurile pareau sa intre cat de cat pe un fagas normal, cei doi prieteni erau pregatiti sa uite tot, asa cum faceau de obicei, si sa faca fata viitorului, asigurandu-si spatele ca de fiecare data.
-Ce ai aflat despre masina de mai devreme?
-Alarma falsa, il informa Max, sprijinindu-si capul de spatarul canapelei.
Jace ofta, si copie gestul prietenului sau.
Drace, cata nevoie avea de putina odihna! Dar acum nu era momentul. Se ridica de pe canapea, si se duse langa laptopul pe care era transmisa intreaga operatiune. Tasta cateva minute, cauta rezultate, orice lucru  care il putea ajuta, dar nu gasi nimic.
Gandul ii zbura la Alexandra, din nou. Cum avea sa o tina in siguranta? Cum va reusi sa faca asta in timp ce va trebui sa il prinda pe Dean? Cum prinzi vanatorul in lat cand tu trebuie sa joci rolul de vanat?
Trebuia sa faca ceva, cumva, sa o duca de aici, dar nu avea unde. Si nici un plan elaborat. Se uita la ceas. Era miezul noptii. Oare Dean se intorsese? Era Alexandra acum cu el? Gandul asta il facu sa i se faca rau, si sa vada rosu in fata ochilor. Doar gandul ca Dean avea sa o atinga, sa o sarute asa cum o facuse mai devreme, si sa isi puna labele lui murdare pe ea, il scoasera din sarite! Furia il invada, si pana ce nu puse un plan de atac la punct, nu se linisti.

Pierduta demult in lumea viselor, Alexandra nici macar nu se clinti, cand usa de la intrare se auzi deschizandu-se, si apoi inchizandu-se.
Toate usile, pana la cea de la dormitorul ei erau inchise, intunericul o invaluia in bratele lui intime, iar ea se lasa desfatata, in dulcele somn si primitoarea caldura a asternuturilor. O alta usa se auzi, dar nici clinchetul acesteia nu o facura sa se miste sau cel putin sa scoata un geamat de nemultumire. Somnul ei era prea adanc, desi umbrit de un vis ciudat, infricosator. Se misca sub patura calduroasa, dar nu din cauza pasilor care se auzira acum in camera alaturata. Intunericul continua sa fie la el acasa, si nici macar cel care intrase nu dorea sa il alunge.
Alexandra incepu sa tremure, dar nu de frig. Un fior rece o strabatu, si chiar in somn, il simti in plin. Alerga. Era urmarita de umbre, de barbati fara chip, corpuri goale, strabatute de ura si dorinta de distrugere. Copacii o impiedicau, crengile lor erau reci, joase, si umede. Se lovi de una, si cazu. O lacrima ii aluneca pe chip, si ea scanci. Barbatii se apropiau. Erau mai multi, si veneau mai repede. Din toate partile. Un zgomot surd, si alti pasi, pe care ii auzi acum, dar nu descifra de unde veneau. Intoarse capul in toate partile, dar nu recunoscu nimic. Ii era frig. Rochia alba de pe ea era facuta franjuri, coatele si bratele ii erau zgariate, iar genunchii juliti. Un sunet prelung, ca un geamat se auzi, si pasii se accentuara. Scruta iar cu privirea prin intunericul combinat cu ceata, si atunci distinse un trup aplecandu-se peste ea. Un alt fior de teama o strabatu, si chiar cu o clipa inainte ca barbatul fara chip sa o atinga, deschise ochii, si ceea ce vazu in fata lor, acum cand era treaza, o infricosa pana in adancul sufletului si o facu sa ii strige numele, sub forma unui planset speriat, ingrozit.
-Dean?!