Să fii medic legist nu e o slujbă pentru toată lumea. Dar pentru Cole, tânărul cu anxietate socială, era cea mai bună cale de a evita interacționarea cu oamenii-cel puțin cei vii.
În nopțile târzii petrecute La Morgă, Cole își dă seama de un luc...
Ochii mi s-au deschis automat și o durere puternică de stomac mă aduse cu picioarele pe pământ. M-am ridicat de unde eram, pe podeaua rece a camerei de internat și am privit buimac în jur. Perdelele de noapte erau aproape complet trase, o singură bucată de fereastră putând să fie văzută. Prin ea puteam observa răsăritul soarelui.
De ce nu murisem?
Eram acoperit în vomă plină de medicamente pe jumătate digerate și cu toate că eram aproape sigur că le eliminasem din organism, mi-am băgat degetele pe gât la baie ca să mă asigur că se terminase.
Mi-am dat jos tricoul și pantalonii murdari și am șters pe jos cu niște prosoape înainte să-mi fac un duș. Pe tot parcursul dușului am stat în șezut, abia reușind să mă curăț ca lumea.
Mă bucuram că John nu venise încă de la petrecerea la care refuzasem să iau parte seara trecută, nu voiam să mă fi văzut așa. Nu voiam să-l îngrijorez mai tare decât era deja.
După ce am ieșit din duș mi-am spălat dinții ca să scap de gustul scârbos din gură iar apoi mi-am luat niște haine curate din dulap și am început să mă îmbrac în cameră.
Chiar în acel moment, ușa s-a deschis de perete și un John puțin beat își făcu apariția.
- Wow, Cole. Trebuia să fii acolo, a fost bombă!
Nu i-am răspuns, am continuat să-mi iau pantalonii pe mine, urmați de șosete. Astăzi aveam cursuri, nu-mi venea să cred că tânărului nu-i păsa deloc de asta. Dar ce să mai zic de mine, care înghițisem un pumn de pastile de durere ca să încerc să mă omor?
Aveam nevoie de niște pastile cu prescripție, vreun antidepresiv sau antipsihotic. Cu alea aș fi putut să-mi fac capătul mai ușor.
- La ce te gândești?
Mi-am dat seama că mă holbam în gol ținând în mână șoseta care urma să ajungă pe piciorul meu stâng.
L-am privit pe John, care mă ochea cu îngrijorare. Tânărul se încruntă.
- Arăți oribil! Ai dormit măcar o oră?
Am dat din cap în semn că da și am încălțat șoseta.
- Am dormit vreo zece. De când ai plecat, de la șapte, i-am răspuns eu.
- Știi că dormitul prea mult nu face bine, nu? E exact ca dormitul prea puțin, doar că simptomele diferă, începu el să explice. Dacă mă întrebi pe mine, dormitul prea mult e mai rău decât prea puțin.
Am dat din nou din cap, încet.
- Înțeleg, am să încerc să-mi reglez orarul.
John îmi aruncă un zâmbet subtil și se întinse pe pat cu mâinile sub ceafă. Am încercat să mă întind și eu în pat și să-mi închid ochii măcar încă vreo câteva minute, dar vocea lui John mă readuse imediat la realitate.
- Dacă vrei să-ți reglezi orarul, ai face bine să aștepți până în seara asta pe la nouă ca să dormi, murmură. Dar dacă chiar nu mai poți, dormi puțin la amiază, dar nu mai mult de o oră.
Am oftat discret și m-am ridicat.
- Mă duc să-mi fac o cafea.
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
