La Morgă (ManxMan)

Un picnic dezastruos

Trigger Warning: Tentativă de suicid, mențiuni de abuz sexual în copilărie.
Disclaimer: Mi-am folosit unele dintre propriile amintiri de abuz ca să creez acea scenă, deci vă rog fiți serioși față de ea. Am schimbat unele detalii.

Nu știam de cât timp stăteam întins în pat. Lacrimile mi se uscaseră pe obraji și aveam senzația că nu mai puteam să plâng, ceea ce era bine. Am făcut tot posibilul să-mi distrag atenția de la amintirile care mă bântuiau. Am ascultat muzică, am început să mă uit la un nou serial, chiar și să desenez am încercat, însă mintea mi se tot întorcea la acele imagini și sunete.

Cum mai puteam să trăiesc după toate lucrurile prin care trecusem? Cum puteam să supraviețuiesc cu toate acele amintiri oribile care mi se învârteau constant în minte? Stomacul îmi era strâns într-o minge în timp ce simțeam mirosul metalic al sângelui din amintirile mele. Ar fi fost mult mai ușor să îmi iau pur și simplu viața, fiindcă recuperarea era o idee atât de îndepărtată și extrem de dificilă. Însă... eu nu voiam să mor, voiam doar să mă simt mai bine.

O bătaie la ușa deschisă mă scoase din gânduri. Jaydon îmi zâmbi și intră în cameră, ținând în mână un bol cu struguri.

- O gustare, se apropie de mine și mi-l întinse, abia apoi observând cât de răvășit arătam. Te simți bine?

- Mulțumesc, i-am răspuns eu. Nu... nu prea.

Expresia lui deveni îngrijorată.

- Vrei să vorbești despre asta?

Am inspirat sacadat, ridicându-mă în șezut și privind către ușă. Jaydon se așeză lângă mine pe pat.

- E pur și simplu dureros să știi că există asemenea oameni oribili în lumea asta, vocea îmi tremura. Nu mă simt deloc în siguranță și mă simt vinovat, furios și rănit.

- Ai tot dreptul să te simți așa, încuviință el. E normal să nu te simți în siguranță, însă vreau să știi, aici ești complet în siguranță și nimeni nu o să-ți facă rău atâta timp cât eu sunt aici, îți promit.

Mâna bărbatului se așeză peste mâna mea dreaptă și o strânse blând, încurajator.

- Vrei să ieșim undeva, să-ți mai iei gândul de la ce s-a întâmplat?

Am ridicat din umeri ca mai apoi să încuviințez din cap.

- Am putea să mergem în parcul natural al orașului, să ne uităm la rațe și să facem un picnic.

Mi-am forțat un zâmbet și am răspuns:

- Sună bine.

Jaydon plecă, lăsându-mă singur să mă pregătesc și în timp ce îmi căutam în dulap, am dat peste cutia pe jumătate terminată de alprazolam. Aproape fără să gândesc, am început să rup fiecare pastilă din staniolul care o ținea captivă și să le beg pe rând în gură. Am înghițit mai mult de douăzeci de pastile care mi-au lăsat un gust amar în gură, ca mai apoi să mă întind în pat. Am privit tavanul, și pentru prima dată în mai multe luni-sau ani-, capul mi-a fost gol de gânduri.

Fără abuzul verbal din partea lui Matthew creând un ecou, fără critici negative care mă făceau să mă simt rușinat, fără acele voci constante care creau un haos în mintea mea. Liniște completă, de parcă eram deja mort. Inima însă, îmi bătea sălbatic în piept iar aerul îmi intra cu greutate în plămâni. Adrenalină de cea mai mare puritate îmi curgea prin vene.

Nici cinsprezece minute nu trecură, că am început să simt o amețeală acută și acea ceață printre gânduri, de obicei efect secundar al benzodiazepinelor. Tavanul începea să dispară și să reapară din cauza pierderilor de memorie. În curând, totul deveni o adunătură strâmtă de sunete și senzații pe care nu le puteam deloc înțelege.