La Morgă (ManxMan)

Vești proaste și alte vești proaste

Respirația mi se opri în gât. Ce avea Jaydon să-mi spună? Ce făcuse Matthew? Am încercat să-mi controlez frica și am inspirat adânc, privindu-l în ochi și implorând să nu văd în ei ceva ce chiar nu voiam să văd.

Detectivul își linse buzele și își trase scaunul mai în față, făcându-l să scoată un sunet deranjant.

- Nu știu cum să încep mai întâi... murmură el, parcă pentru sine, privind la paharul de apă minerală din dreapta lui.

- Cum crezi tu că ar fi mai bine, am spus eu, încercând să-mi fac vocea să pară una curajoasă, însă tremurul ușor îmi dezvălui minciuna.

- După ce ți-ai depus plângerea, începu el, am mai făcut câteva cercetări cu privire la Matthew Pye. A mai fost acuzat de agresiuni de acel gen, însă plângerile ori nu aveau dovezi, ori se părea că toate dovezile dispăruseră ca prin magie.

Luă o gură de apă din paharul lui și îl așeză înapoi pe masă. L-am privit cu ochii cât cepele.

- Iar din acele cauze, plângerile nu au ajuns niciodată în sala de judecată. Dosarele erau așa de bine ascunse încât nici nu le-aș fi găsit dacă nu știam ce caut. Auzisem cu câteva zile în urmă ceva despre un Matthew Pye șantajându-l pe unul dintre superiorii mei, iar chestia asta era cam curioasă.

Mi-am ridicat propriul pahar și am luat câteva guri, încercând să-mi umezesc gura uscată de emoție.

- Însă nu îți fie frică, rosti el plin de convingere. Nu am procesat plângerea ta, nimeni înafară de mine și ofițerul de la recepție nu știe că ai depus-o. Ești în siguranță.

Am dat încet din cap, exprirând îngândurat.

- Ce e de făcut?

- În timp ce tu erai dispărut, te-a sunat o singură dată pe mobil. Colegii mei l-au informat despre dispariția ta, însă nu și despre circumstanțele ei, inspiră adânc. Presa a aflat însă foarte repede, toată populația care privește știrile sau ascultă radio în mașină știe despre cazul Brak.

L-am privit șocat. Apărusem la TV? Ce fusese spus despre mine, ce credeau toți? Aveam să fiu nevoit să vorbesc în fața presei? Chiar nu voiam asta, nu voiam să fiu implicat în nimic din ceea ce ține de presă și știri și televiziune. Doar gândul că toată țara ar putea afla despre ceea ce mi s-a întâmplat mie mă făcea să mă simt rău la stomac.

- Cole, ești în regulă? întrebă Jaydon, cu îngrijorare în glas. La ce te gândești?

- Nu vreau să am de aface cu presa, am șoptit eu, privind spre masă.

- Nici nu va trebui, mă liniști el, căutându-mi privirea. Nu trebuie să faci nimic din ceea ce nu vrei. Nici să dai declarație la tribunal nu ești obligat, însă ne-ar ajuta extrem de mult, știi asta.

Am dat din cap în semn afirmativ.

- O să ne ocupăm și de Matthew Pye, îți promit. Nu trebuie să-ți mai faci griji pentru el. Atâta timp cât ești cu mine, îți garantez că ești în siguranță.

I-am oferit un zâmbet slab în semn de mulțumesc și el mi-l returnă, oftând ușor.

-Sper că nu ți-ai pierdut pofta de mâncare, spuse bărbatul cu o urmă de amuzament trist în expresie.

Adevărul era că ba da, nu prea mai aveam apetit după ce aflasem toate acele lucruri, dar am clătinat din cap râzând emoționat, nevrând să irosesc supa preparată de el. Probabil nu l-am prea convins pe detectiv, pentru că mă privi cu sprâncenele puțin ridicate într-o expresie suspicioasă. Din fericire, alegerea lui fu să nu zică nimic altceva înafară de ,,poftă bună".