- De ce vrei să fumezi? întreabă brusc, privindu-mă în ochi.
- Fiindcă e o iluzie care funcționează pe moment. Îți păcălește creierul și te face să uiți pe pentru câteva clipe de toți și de toate. Iar eu... bănuiesc că am nevoie de asta în momentu...
Ups! Gambar ini tidak mengikuti Pedoman Konten kami. Untuk melanjutkan publikasi, hapuslah gambar ini atau unggah gambar lain.
Îmi strâng cardiganul mai bine pe lângă corp, frământându-mi buzele fără stare. Orice aș face nu-mi pot scoate din minte ce s-a întâmplat în această dimineață. De fiecare dată când închid ochii îi văd chipul.
Privesc miile de stele de pe cerul de abanos, dorindu-mi să mă ascund printre ele. Oare privește și el stelele acum? Oare se gândește la mine? Vântul adie ușor și mi se pare că aud o șoaptă adusă de vânt, un răspuns la întrebările mele. E la câțiva zeci de metri de mine, pe plaja aglomerată, iar eu sunt ascunsă cu gândurile mele în întuneric.
— Nu aș fi crezut că-ți place singurătatea, o voce din întuneric mă aduce cu picioarele pe pământ.
— Uneori îmi place, șoptesc, ridicându-mi privirea.
Aria-mi zâmbește, așezându-se lângă mine. Îmi analizează chipul câteva secunde, iar zâmbetul îi dispare treptat de pe chip.
— Vrei să vorbim? Despre tine și Enzo... în vocea sa pot simți o urmă de îngrijorare.
Îmi strâng buzele într-o linie dreaptă, ridicând ușor din umeri, după care-mi mișc capul în semn de negație.
— Nu avem ce să vorbim despre mine și Enzo. Deși o să sune clișeic, ceea ce ai văzut azi dimineață nu e ceea ce pare. Nu m-am culcat cu el și nici nu am făcut duș împreună. Ceea ce ai văzut a fost scos din context. Enzo ieșise de la duș, iar hainele sale erau pe fotoliul din spatele meu. Nu s-a întâmplat nimic altceva, îi explic lent, deși știu că nu sunt obligată să o fac.
— Ok, a intrat peste voi într-un moment prost și am interpretat totul greșit. Dar seara trecută? Nu cred că am interpretat greșit și faptul că ai oprit o luptă înainte de a începe și că Enzo a fost de acord să plece și să-i lase în pace pe idioții ăia.
— Ziua de naștere a Sierrei a fost un eșec, iar eu nu voiam ca seara să fie un dezastru total. Enzo-mi era dator, așa că am profitat de asta, o privesc o secundă, zâmbind slab.
— Ai grijă Aiyana, Enzo e imprevizibil. Știu cum e la început. Băieții răi par a fi cea mai bună variantă. Îți dorești să te iubească doar pe tine, să se schimbe pentru tine. Acest sentiment îmi este al naibii de cunoscut. Te simți ca într-o poveste minunată de iubire, iar lumea este roz, la fel ca în cărți, dar realitatea este alta. Nu-i poți schimba, nu se vor schimba pentru tine și nu te vor iubi... șoptește cu glas frânt.
Îmi întorc privirea asupra ei, moment în care realizez că pe chip i se preling lacrimi amare. Simt că mi se rupe inima în două când schițează un zâmbet strâmb. Îmi deschid brațele și o cuprind, mângâind-o împăciuitor pe păr. Începe să plângă ușor, tresărind din când în când. Simt cum mi se umezesc ochii, empatizând cu ea.
— Îmi pare rău, Aria...
— Nu-mi călca pe urme, Aiyana, nu iubi un om care-ți poate oferi doar durere. Trebuie să ai grijă. Te rog, nu-l lăsa să te schimbe, nu-l lăsa să-ți fure inocența.
