- De ce vrei să fumezi? întreabă brusc, privindu-mă în ochi.
- Fiindcă e o iluzie care funcționează pe moment. Îți păcălește creierul și te face să uiți pe pentru câteva clipe de toți și de toate. Iar eu... bănuiesc că am nevoie de asta în momentu...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Zâmbesc ușor nedumerită în timp ce-mi înfășor părul în prosopul oferit de brunet și îmbrac halatul mov, auzind pașii apăsați a lui Dima răsunând pe holul gol. Mă trântesc pe pat și deschid o carte fix în momentul în care clanța ușii se mișcă, iar Dima întră în cameră.
— Ha! Ai venit la fix! zâmbesc, lăsând cartea la o parte. Te-a sunat mama. Vrea să vorbească cu tine. Deci, trebuie să o suni în maxim 10 minute, îi explic grăbită, încercând să mă comport cât se poate de firesc.
— Ok. Ți-a spus cumva de ce vrea să vorbească cu mine? butonează telefonul nepăsător.
— Au probleme cu mașina și s-ar putea să înnopteze la mătușa Lidia. Cu condiția ca tu să stai în seara asta acasă și să mă dădăcești. Nu vrea să mă lase singură, în cazul în care am coșmaruri din nou, îmi strâng buzele într-o linie dreaptă, dându-mi ochii peste cap.
— Mhm, am înțeles. O sun eu, nu e problemă. Rămân acasă. Și așa nu aveam de gând să mai plec nicăieri, face o pauză, ridicându-și capul pentru a mă privi. Ai fost cumva la petrecerea de lângă? Mi s-a părut că te-am văzut plecând cu Enzo, se încruntă gânditor.
— Nu. Cred că ai halucinații! chicotesc, privindu-l ca și cum ar fi un extraterestru. După ce ai plecat am mai vorbit cu Olivia, am făcut un duș și apoi m-am apucat de citit. Nici nu știu când a trecut timpul. Apropo, cine-i Enzo? întreb nedumerită, arcuindu-mi sprâncenele întrebătoare.
— Ăă? Oh! Enzo e vecinul. Cel cu care eram azi afară. El e autorul petrecerii.
— Drăguț, dar neinteresant, răsfoiesc cartea plictisită.
— Auzi?! Ce ar fi să-ți găsești altă cameră în noaptea asta? pufnește în râs, privind undeva în spatele meu.
— Ce? întreb nedumerită și-i urmăresc privirea. Oh! exclam înțelegătoare când privesc peste umăr.
Camera brunetului este vag iluminată, dându-mi posibilitatea de a o recunoaște pe cea din brațele sale pe care o sărută cu tandrețe. Este roșcata cu care vorbea acum câteva minute la piscină. Schițez un gest de dezgust, întorcându-mi atenția asupra lui Dima. Fără a spune nimic iese pe balcon, sare peste bara de fier și bate în ușa de cristal, atrăgându-i atenția lui Enzo. Schimbă câteva vorbe, iar brunetul mă privește o secundă amuzat.
— Ce i-ai zis?! îl privesc neîncrezătoare pe Dima în timp ce Enzo trage draperiile pe ușile de cristal.
— Că ești minoră și că preferi să te uiți la desene animate, îmi face cu ochiul, apropiindu-se de ușă.
— Câteodată stau și mă gândesc cum se face că suntem frați! Mă jur!!! exclam și arunc cu o pernă după el, dar nimeresc ușa întredeschisă.
— Eu mă întreb asta de 18 ani și tot nu am aflat răspunsul!
— Nu uita să o suni pe mama să-i spui că mă dădăcești. Altfel știi că nu o să se lase și o să vină și pe jos acasă! E în stare de asta! strig când acesta închide ușa.
