- De ce vrei să fumezi? întreabă brusc, privindu-mă în ochi.
- Fiindcă e o iluzie care funcționează pe moment. Îți păcălește creierul și te face să uiți pe pentru câteva clipe de toți și de toate. Iar eu... bănuiesc că am nevoie de asta în momentu...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Îmi mușc buzele cu putere, încercând să mă calmez, dar îmi este imposibil. Autobuzul ăsta nenorocit de abia se mișcă și știu că dacă nu se oprește mai repede o să mi se oprească mie inima-n loc. Intuiția îmi spune că ceva nu este în regulă, iar asta mă terifiază.
Aproape că sar din autobuz când ușile se deschid. Mă grăbesc să parcurg cei câțiva metri până la colțul străzii mele, iar inima mi se oprește-n loc când privirea-mi cade asupra unei mașini de teren ce pleacă în grabă de pe aleea casei lui Enzo. Măresc pasul, privind speriată ușa deschisă a garajului.
Mă apropii cu pași mici de garaj, tresărind când aud un zgomot puternic care-mi face inima să bată cu putere. Zgomotul se repetă, mai intens de această dată.
— Enzo?! îi strig numele speriată, luând-o aproape la fugă.
Intru în casă fără să mă gândesc, urmărind zgomotul care este din ce în ce mai puternic. Mă opresc când ajung în living, încremenind. Peste tot sunt aruncate bucăți de mobilă, cioburi și sute de hârtii. Tresar și scap ghiozdanul jos când un scaun de lemn se face țăndări la contactul cu peretele din fața mea.
— Enzo! țip îngrozită, privind șocată dezastrul din jurul meu.
Își încleștează maxilarul, întorcându-și capul în stânga pentru a mă privi scurt peste umăr. Are pumnii încleștați, iar din pumnul stâng i se preling dâre de sânge întunecat ce cad ritmic pe parchetul negru.
— Pleacă! îmi ordonă pe un ton aspru.
— Ce s-a întâmplat? întreb cu sufletul la gură și fac un pas înspre el.
— Ți-am zis să pleci, Aiyana! Pleacă! îmi pot da seama că își stăpânește cu greu calmul.
— Ce naiba e cu tine? mă duc în fața lui, căutându-i privirea, dar acesta își întoarce capul într-o parte.
— Aiyana, pentru numele Lui Dumnezeu! Pleacă înainte să fac ceva necugetat! Nu e un moment prielnic să fii în preajma mea. Am probleme cu controlul, te rog să pleci! îmi șoptește pe un ton rece, evitându-mi privirea.
— Nu plec nicăieri! Uită-te la mine! exclam și-i cuprind chipul în palme, forțându-l să mă privească. Ce e cu tine? Ce s-a întâmplat?
Închide ochii și expiră zgomotos, relaxându-și mușchii sub atingerea mea. Îi mângâi maxilarul ușor, încercând să-l calmez. Își lasă capul ușor în palma mea dreaptă, înghițind în sec. Deschide leneș ochii și oftează. Mă privește câteva clipe în ochi și-mi sărută interiorul palmei, făcându-mă să mă înfiorez. Își ridică capul cu grijă, analizându-mi chipul. Încep să respir lent și profund, neștiind la ce să mă aștept, sau cum să reacționez. Fără să spună nimic mă cuprinde gentil cu brațul drept într-o îmbrățișare, iar eu îmi las capul pe pieptul său, simțindu-i fiecare bătaie a inimii. Îmi strecor brațele pe lângă trunchiul său, relaxându-mi palmele pe spatele său încordat. Începe să-mi maseze ușor gâtul în timp ce-și sprijină bărbia de capul meu.
