- De ce vrei să fumezi? întreabă brusc, privindu-mă în ochi.
- Fiindcă e o iluzie care funcționează pe moment. Îți păcălește creierul și te face să uiți pe pentru câteva clipe de toți și de toate. Iar eu... bănuiesc că am nevoie de asta în momentu...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Trag aer în piept, privind cutia cu pastile de pe blatul de bucătărie. Apuc paharul cu apă și-l duc la buze, închizând ochii. Inima-mi bate de trei ori mai repede. Mi-am jurat că nu o să mai pun mâna pe pastile. Mi-am jurat că voi renunța la ele pentru totdeauna. Urăsc efectul pe care-l au asupra mea. Urăsc că nu pot judeca limpede și că devin docilă brusc, dar iubesc faptul că mintea mi se eliberează. Iubesc faptul că pentru câteva ore pot uita de tot.
Deschid ochii brusc și pun paharul jos, aruncând pastila pe care o țin în mâna dreaptă. Nu pot să o fac. Oricât de mult îmi doresc să-l uit și să uit tot ce are legătură cu el, nu pot să o fac. Îmi cuprind chipul în palme, simțind cum lacrimile mi se adună în colțurile ochilor.
Mereu mi-am dorit să am o viață normală, să fiu normală, și pentru prima dată, după mult timp am avut speranță. Speranța că în Spania voi începe o nouă viață, o viață normală. Mi-am dorit să las trecutul în spate și să privesc spre viitor cu zâmbetul pe buze. Dar cum pot face asta când fantomele trecutului încă mă bântuie?
— Aiyana? glasul mamei mă determină să deschid ochii.
Îmi șterg grăbită lacrimile și mă îndrept de spate, schițând un zâmbet de milioane în timp ce mă întorc pe călcâi, cu fața la mama.
— Hei! Ai ajuns mai devreme astăzi! Credeam că o să te duci la cumpărături! exclam entuziasmată, grăbindu-mă să o îmbrățișez.
— Da, l-am lăsat pe tatăl tău să se ocupe... schițează un zâmbet firav, ațintindu-și privirea asupra flaconului cu pastile. Totul e bine? De ce ai plâns? îmi cercetează chipul atentă.
— Sunt bine, am găsit pastilele și mi-am adus aminte, de asta... o mint cu zâmbetul pe buze, privind-o fix pentru a fi credibilă.
Încuviințează din cap, lăsându-și poșeta pe unul dintre scaune, după care se duce țintă lângă blatul de bucătărie. Ia flaconul cu pastile și-l privește câteva secunde bune, căzând pe gânduri. Deschide un sertar și-l aruncă nepăsătoare, luându-și gândul de la el. Se întoarce brusc cu fața la mine, privindu-mă întrebătoare.
— Bine. O să fac cina într-o oră, mă anunță în timp ce mă îndepărtez.
Aprob mecanic din cap în timp ce-mi îndrept pașii către scări. Privirea-mi cade asupra holului de la etaj. Mă întorc pe călcâi și privesc ușa, aducându-mi aminte de seara în care am plecat de la casa de pe plajă.
— Mamă, cred că o să ies cu Aria în seara asta. E ok? îmi privesc mama întrebătoare.
— Bineînțeles! Mă bucur că ți-ai făcut prieteni atât de repede. Când vii înapoi vreau să-mi povestești ce ați făcut aseară, mama mă privește cu un zâmbet perfect întipărit pe chip.
