Aleasa (Volumul II)

Capitolul 11

- Esti bine? m-a intrebat Adam pentru a mia oara.

Iarasi am aprobat din cap. Ma aflam in masina lui Adam, pe scaunul pasagerului, dar cu picioarele afara si portiera deschisa, iar el statea in fata mea.

- Sigur? a insistat.

- Da. Mersi! am spus, lasandu-ma pe scaun.

- Opreste-te din tremurat. mi-a zis ferm, dar cu o oarecare duritate, ce nu m-a deranjat.

- Dar nu tremur. am raspuns imediat.

- Asta e parerea ta....

Mi-am ridicat mana in fata si am remarcat ca avea dreptate. Chiar tremuram. Nici macar nu mi-am dat seama.

- Ce ti-a facut, nemernicul? a schimbat subiectul, iar in ochii lui am putut vedea o ura profunda.

Am inspirat si am expirat adanc. Deja stie ce a incercat sa imi faca... A vazut cu ochii lui....

- Nimic. am raspuns scurt.

Si-a strans buzele intr-o linie si s-a incruntat usor, pesemne ca nu ii place sa fie mintit.

- Lunna... De ce incerci sa ii iei apararea?... Crezi ca nu am vazut ceea ce a incercat sa faca?....

- Asta e si toata povestea. Ceea ce ai vazut tu. am zis simplu.

A ridicat o spranceana demonstrativ.

- Si asta numesti tu nimic...

Mi-am lasat capul in jos rusinata. Chiar daca nu a ridicat tonul deloc, e chiar mai rau sa fiu dojenita de Adam decat de propriul tata. Am ridicat privirea de catelus plouat, in speranta ca nu o sa ma mai certe. Si a functionat. A scapat un zambet micut.

- Apropo de el...  Unde e?... m-am ridicat privind in jur.

Am pus intrebarea ce ma tot rodea de cateva minute bune, dar a fost pasul gresit, pentru ca l-am suparat mai mult.

- Asta nu ar trebui sa te intereseze... Tu inca nu iti dai seama ce a incercat mizerabilul sa iti faca, nu?

- Ba da... Dar urasc sa fiu eu cauza unui conflict.... am spus ca un copil nevinovat, folosind aceeasi privire de ingeras. Nu vreau sa ai probleme din cauza mea... am soptit ca pentru mine.

Se pare ca l-am atins unde-l durea, pentru ca si-a mutat imediat privirea de pe mine. Doar pret de doua secunde, ca mai apoi sa se justifice.

- Nu din cauza ta am probleme, ci din cauza lui... Mereu imi face zile fripte...

M-am lasat jos, pe propriile picioare, pierzandu-mi pentru prima data echilibrul din cauza ametelii, ce nu a plecat de tot. Dupa ce am castigat lupta cu gravitatia, am spus cu mandrie:

- Cand cineva arunca in tine cu pietre, tu daruieste-i flori. Fiecare da celuilalt ce are in suflet.

Am trantit-o ca nuca de perete, pentru ca asta l-a facut sa pufneasca in ras.

- Tu glumesti, nu? m-a intrebat ironic. Ce flori sa ii dau? Nu-s genul...

Am privit la el serioasa.

- Urca in masina. Te duc acasa. initial nu am inteles daca vorbeste serios, dar urmatoarea replica m-a adus cu picioarele pe pamant. Ce mai astepti? Invitatie speciala? acum a zambit ironic.

L-am ascultat si am urcat in masina, iar el a inchis portiera dupa mine si a urcat in locul soferului. Am privit neajutorata spre cladirea in paragina din care m-a scos Adam, iar el si-a dat seama la ce ma gandeam, pentru ca a oftat din greu si mi-a zis nepasator, pornind masina.

- Se descurca...

Am hotarat sa nu mai insist asupra faptului, ci sa intreb ceva ce era cu adevarat important.

- Cum ai reusit sa ma gasesti?

A zambit smechereste.

- Un magician bun nu isi dezvaluie niciodata secretele. a zis ironic.

L-am privit ca un copil mic prin oglinda retrovizoare, dar mi-a facut semn ca nu imi spune. M-am mai gandit putin si am pus o alta intrebare.

- De ce a venit Kyle dupa mine? Adica, am facut eu ceva gresit?

De data asta s-a facut serios.

- L-a pus Sam sa o faca... Sa i te aduca... Vrea sa fie sigur ca nu iti amintesti nimic din ce s-a intamplat acolo.... a privit spre mine prin oglinda retrovizoare. Ai spus ceva ce ar putea sa te dea de gol?

M-am blocat pret de cateva clipe, incercand sa imi amintesc ceea ce s-a intamplat cu Kyle. Cand mi-am dat seama ca Adam inca asteapta raspunsul meu, am spus:

- Nu am spus nimic, din cate imi amintesc...

A inspirat adanc.

- Din cate iti amintesti... Nu ma prea ajuta....