Aleasa (Volumul II)

Capitolul 62

L-am privit neajutorata pe Adam.

- Chiar tu esti... a insistat cu toate ca nu i-a raspuns nimeni prima data.

- Cine sunt?... am intrebat, pentru ca nu mai rezistam confuziei aceleia.

- Lulu... a mormait. Ti-ai facut asta cand erai micuță... a spus ca pentru el, neluandu-ma in seama.

Isi trecea degetul mare peste cicatricea mea, de parca ar fi fost vrajit de ea. De unde stie?... m-am intrebat incurcata. Nici Adam nu stia mai multe despre ce delira Sam. Era la fel de confuz. Zici ca era aici, iar mintea sa - undeva departe. Lulu... mi-a rasunat de o mie de ori in minte vocea lui.

- Ai cazut peste masă... Imi amintesc de parca ar fi fost ieri... a continuat sa vorbeasca singur.

Avea dreptate. Ceilalti ar fi spus ca e un V, dar era asimetrica si mi se asocia mai mult cu un L. Ma obisnuisem cu ea si o apreciam, oarecum. Ma reprezenta pe mine si nu imi imaginam cum ar fi fost sa imi lipseasca. Aveam un an, cand mi s-a intamplat. Abia faceam primii pasi, cand mi-am pierdut echilibrul si am cazut peste măsuța joasa de sticla din mijlocul sufrageriei. Nu imi aminteam cand o facusem, era acolo de cand ma stiam. Aflasem povestea ei de la mama.

- Cine esti? am intrebat zapacita. De unde stii asta?

M-am ferit de el, privindu-l urat, tragandu-mi tricoul inapoi pe umar si strangand geaca la mijloc, cat sa ma acopere in intregime. A ras cu un oarecare regret, dar si speranta puteam vedea pe chipul sau... Si satisfactie incarcata de surprindere...

- Nu te-ai intrebat niciodata care ar fi motivul ca ai parul negru?... Mama ta il avea blond, iar tatal e șaten... a zis sec, privindu-ma cu putere fix in ochi.

M-am incruntat confuza. Ce naiba? Sam e din ce in ce mai ciudat... Parea ca s-a informat de toata viata mea. Cicatricea... Acum culoarea parului parintilor... Ce relevanta aveau aceste detalii, daca el voia doar sa ma omoare? Dean mi-a spus ca Sam se informa despre tot si toate, dar nu am crezut ca e chiar atat de exagerat.

- Nu vad nici o legatura. i-am taiat-o dur, ca doua secunde mai tarziu ochii mei sa se lipeasca de parul sau.

Am ramas muta de o oarecare surprindere, dar nu voiam sa cred. Si el avea parul negru ca pana corbului, dar parea atat de imposibil... M-am uitat speriata spre Adam. Vrea sa se joace cu mintea mea... Cum e de fiecare data... Nu trebuie sa il las sa o faca... Vrea sa ma distruga din interior... Crede ca, daca mimeaza niste sentimente, o sa imi castige increderea si mila? Actoria lui nu ma frapează...

- Esti un ciudat... Nu am nici cea mai vaga idee de unde stii tu asta, dar lasa-ma in pace... Nu imi pasa... i-am spus lui Sam si am fugit in bratele lui Adam.

- Esti copia fidela a mamei tale... a continuat cu o oarecare melancolie si afectivitate fata de mine, totusi - inca voia sa ramana distant. Nu am observat pana acum... Singura diferenta e culoarea parului...

Nici Adam nu intelegea mai multe, dar parca voia sa ma protejeze pana si de cuvintele lui Sam. Totusi, privea cu o oarecare curiozitate spre el, de parca ar fi vrut sa auda mai multe. Am clatinat din cap ca sa imi alung gandul ce ma tot incerca. Asta e imposibil... Nu are cum sa se intample asa ceva... Dar... Totusi... De unde stie cum arata si cum o chema pe mama?... E moarta de atatia ani...