Aleasa (Volumul II)

Capitolul 39

Pulsul nebunesc ce il aveam pana atunci s-a intețit din cauza șocului, in timp ce aproape ca zburam in spatele persoanei. Din doi timpi si trei miscari eram in intunericul si mai profund al parcului.

- Ai innebunit??? aproape ca a racnit la mine, dar a facut-o in soapta.

Am inghitit in sec. Ma asteptam ca o sa fie suparat, dar nici chiar asa... Pare ca vrea sa ma omoare... am inghitit in sec. Tocmai am scapat din ghearele unui psihopat si am cazut in ale unui nervos... Mult mai bine.... am gandit cu sarcasm.

- Ce te-a apucat sa iesi noaptea din casa?! Plus la asta, chiar singura?!

- Imi pare rau... am spus pe un ton jos.

- Iti pare rau? Iti pare rau???a spus pe un ton si mai ridicat. Doar atat ai de spus???

Cu toate ca vorbea in soapta, efectul tonului sau asupra mea era acelasi. Imi venea sa intru in pamant. L-am suparat de-a binelea... Cred ca am intrecut masura... putin.... putin mai mult....

- Nu puteam sa dorm si am iesit sa iau o gura de aer. am spus eu sincera si cat se poate de nevinovata.

- Poftim? a intrebat, nevenindu-i sa creada ceea ce tocmai auzise. Realizezi cat de mult te-ai pus in pericol? Realizezi, macar???

M-a privit fix in ochi, iar eu mi-am lasat capul in jos rusinata. Nu puteam sa ma uit mai mult de doua clipe in negrul acela apasat. Simteam ca sunt inghitita de cele doua gauri negre, sticloase si fara sfarsit.

- Adam... Te rog...  am zis imploratoare. Stiu ca am gresit... Crede-ma... Chiar stiu.... am spus, simtind cum o lacrima fierbinte mi-a alunecat pe obraz. Nu stiu ce a fost in capul meu...

Am inghitit in sec, pentru ca nu suportam sa strige Adam la mine. De fiecare data, oricat de mult s-ar fi enervat pe mine, imi vorbea calm, dar acum aproape ca țipa.

- Si da... Am facut aceeasi greseala pentru a doua oara... Nu trebuia sa ies afara, am inteles... am continuat printre suspine. Sunt o proasta...

Adam a ramas fara grai.

- Lunna... a spus vinovat, dar nu aveam putere sa il privesc. Eu... si-a strans buzele intr-o linie dreapta. Scuza-ma, nu am vrut sa strig la tine... mi-a spus, voind sa ma linisteasca.

Mi-am incrucisat bratele la piept, incercand sa ma fac cat mai mica.

- Nu... Ai avut dreptate... Nu trebuia sa ies din casa.... am spus neinteligibil, iar obrajii imi erau scaldati in lacrimi de vinovatie. Sunt in pericol... Trebuie sa raman doar la adapost... Sunt o toantă...

Am simtit ca a inghitit in sec. Cu toate ca nu il priveam direct, ii puteam remarca fiecare miscare. Se uita in toate partile, incurcat, nestiind cum ar trebui sa reactioneze.

- Nu am spus asta... s-a apropiat de mine mai mult, dar eu m-am dat in spate. Lunna... a zis rugator si m-a tras alaturi. Imi pare rau... a soptit, strangandu-ma in brate cu putere.

Lacrimile mele au inceput sa curga si mai intens, umezind tricoul lui negru. Ma simteam cea mai mare netrebnica, pentru ca faceam numai probleme celor din jur, in special lui Adam.