Încearcă să îmi reziști

1. Şarpele În Trup De Leu

Închise telefonul şi îşi rezemă capul în palmă, oftând cu atâta frustrare, încât începu să o usture gâtul. Asta îi mai lipsește: o ciondăneală cu maică-sa, care nu poate să înţeleagă că, oricât şi-ar dori, nu se poate duplica şi nu poate fi în două locuri în acelaşi timp.

Sam apăsă din nou butonul de pe laterală şi de data asta îi ieşi un suspin printre buze, văzând cât e ceasul. A întârziat. Şi rău de tot.

Ţâşni din pat şi aproape că se împiedică în hainele lui Derek. Mormăi silenţios şi îşi luă halatul din dulap. Băiatul ăsta e ordonat şi curat ca un produs dezinfectant când vine vorba de munca lui, dar atunci când ajunge acasă, din ucigaş de microbi devine gândacul ăla enervant pe care îl alergi cu papucul prin bucătărie. Locuiesc de mai bine de un an împreună, dar deja blondul ei natural s-a transformat într-un alb natural.

Îşi trase halatul pe ea şi coborî la parter. Încă locuieşte în acelaşi duplex pe care îl avusese în perioada facultăţii cu Jenn, şi la cât de repede se mişcă Derek cu planurile lor pentru viitor, pare că o să mai şteargă câteva kilograme de praf de pe aici până când o să se mute într-o casă nouă. Ceea ce e al naibii de stresant, se simte de parcă nu a evoluat deloc de la absolvire.

Îl auzi pe Derek vorbind la telefon, din bucătărie. Respiră pe nări şi îşi strânse pumnii pe cordonul halatului când intră. Dacă nu l-ar cunoaște deja foarte bine, ar zice că o face intenţionat. Altfel nu poate să înţeleagă cum e un om capabil să facă atâta dezordine doar cu o cană de apă şi o lingură de cafea.

Îi făcu semn să îşi îndrepte atenţia spre ea. Derek îşi lipi telefonul de umăr şi se întoarse, suflând în cana de cafea.

— E târziu. Trebuie să ajungem la petrecerea de ziua lui Timmy, îi şopti ea, iar el îşi privi ceasul de pe mână, pe care nu îl dă jos nici când doarme. Oftă sâcâit şi aprobă din cap în semn că a înţeles, apoi se întoarse la discuţia telefonică, ca să pună capăt.

O privi, luând o gură mare de cafea, parcă încercând să bea tot conţinutul cănii.

— Sunt gata în zece minute.

Sam îşi puse mâinile în sân.

— Asta dacă în zece minute eşti capabil să faci duş, să te îmbraci şi să cureţi dezastrul ăsta. Arătă în jurul ei, iar Derek afişă zâmbetul ăla afurisit, care însă nu mai are efect asupra ei. Îşi mijii ochii la el şi nu cedă atunci când el veni spre ea şi o prinse de şolduri, trăgând-o spre el cu o intenţie şmecheră ce o făcu să îşi dea ochii peste cap.

— Ştii că şi atunci când fac curat, tot dezastru rămâne. Tu eşti expertul la asta.

Îşi puse palmele pe pieptul lui şi se ridică pe vârfuri să îl muşte de buză.

— Îmi asum riscul de data asta. Mai rău de atât nu poate să fie, strâmbă ea din nas, privind urmele de cafea măcinată de pe blat, de parcă se plictisise în timp ce fierbea în cafetieră şi se apucase de desenat cu cea din pachet.

— Mă duc să fac un duş. Nu îi dădu voie să protesteze, îl sărută repede pe buze şi dispăru din bucătărie, lăsându-l cu văicărelile.

Ea poate să sară peste cafea, deocamdată. O să bea la Jenn, acum e mai important să ajungă acolo.

Auzi zgomot de cratiţe lovite între ele şi încă un sunet ciudat ce îi făcu pielea să se zbârlească, apoi îşi clătină capul şi intră în duş.

Chiar dacă întârziaseră, rămase câteva minute sub jetul de apă, cu aceeaşi stare nenorocită depresivă pe care o are de ceva timp. Poate sunt de vină oamenii din jurul ei, care se mişcă incredibil de repede, sau ea, care nici măcar nu mai bate pasul pe loc, parcă a împietrit în timp.