Încearcă să îmi reziști

9. Zeiţa Aleasă

           

Se întoarse în sala de bal ameţită şi încă excitată. Ryan îi dăduse voie să iasă prima din baie, iar el urmează să revină mai târziu, semnele excitării lui nu sunt aşa uşor de potolit, însă mergând acum printre oamenii eleganţi şi veseli, Sam nu fu sigură că asta nu e evident şi la ea. Picioarele îi tremură şi are impresia că îi arde tot corpul. Simţi nevoia să ia câteva cuburi de gheaţă şi să le bage în decolteul rochiei.

— Pe unde umbli?

Tresări violent şi fu cât pe ce să ţipe. Se întoarse spre Jenn şi tot ce făcuse mai devreme reveni ca o trezire a conştiinţei, dar chiar şi privind-o pe prietena ei cea mai bună şi dându-şi seama ce greşeală teribilă făcuse, tot nu îi păru rău. Dracu' să o ia de etică, dacă felul în care încă simte atingerea lui înseamnă ceva, atunci o să suporte consecinţele. Zâmbi şi îşi trecu palma peste gâtul ce se simte transpirat.

— Am luat o gură de aer. Stresul mă sufocă.

Jenn îi zâmbi înapoi şi o trase spre o masă, apoi îi dădu un pahar de şampanie pe care îl luă cu recunoştinţă.

— Totul a ieşit foarte bine, Sam. Ai făcut o treabă minunată.

— Amândouă am făcut. Jenn râse şi, din obişnuinţă, îşi aruncă privirea după Timmy.

— Te-ai fi descurcat la fel şi fără mine, probabil mai mult te-am încurcat alergând toată ziua după Timmy. Râseră împreună, privindu-l pe micuţul monstruleţ agăţat de mâna tatălui său. Henry îl ridică în braţe şi Timmy se simţi atât de important să fie astfel inclus în discuţie, încât rămase potolit şi zâmbăreţ ca un îngeraş.

— Mi se pare mie, sau e prea cuminte? Sam îşi miji ochii la el, Jenn oftă cu putere.

— Am observat şi eu. Pregăteşte ceva, aşa că trebuie să fim cu ochii pe el ca pe o bombă ce ticăie.

Sam zâmbi şi i se înmuie din nou inima privindu-l pe micuţ. Dumnezeule, ce mai creşte! Are deja înălţimea unui băieţel de 6 ani şi e la fel de voinic. Părul lung până la umăr şi cârlionţat, pe care îl poartă la fel ca tatăl său, îl face să pară o adevărată versiune în miniatură a lui Henry, mai ales în seara asta, când poartă amândoi costume identice. Henry e atent la discuţia pe care o are cu doi oameni de afaceri, dar deseori îl priveşte pe Timmy şi nu se poate abţine să nu îl sărute pe tâmplă sau să îl îndemne să îşi lase capul pe umărul lui. Sunt atât de frumoşi, încât deveniră dureros de privit, apoi senzaţia se amplifică observând cum se uită Jenn la ei. Fericirea şi dragostea din ochii ei e aproape palpabilă, iar Sam căută din instinct ceva ce îi poate oferi alinare în momentul ăsta chinuitor.

Din obişnuinţă, îl căută pe Derek. Poartă o discuţie extrem de înflăcărată alături de un doctor cardiolog celebru şi tatăl său. Râde şi e evident că se străduieşte prea tare să se facă plăcut. Sam încercă să şi-l imagineze cu un copil în braţe, un băieţel care să îi semene, şi înţepătura din pieptul ei deveni şi mai rea atunci când nu reuşi să îşi picteze imaginea în minte. Fulgerător, în raza ei vizuală apăru Ryan. Expresia fioroasă de extaz dispăruse şi acum are din nou calmul de piatră şi zâmbetul acela perfect studiat al unui bărbat ce ştie că poate controla orice. Scânteia se aprinse în mintea ei mult prea repede să o poată controla, şi izbucni în flăcări atunci când îl văzu brusc ţinând în braţe un băieţel cu părul negru ca smoala şi ochii albaştri.

O înspăimântă atât de tare propria imaginaţie, încât se trezi tresărind şi abia acum observă că Jenn se uită la ea, cu ochii mijiţi de curiozitate.