Încearcă să îmi reziști

4. Bătălii Cu Propriul Sine

— Mulţumesc, domnule Steward. O să vă ţin la curent cu desfăşurarea campaniei. Dacă totul merge bine, vom putea organiza prima expediţie peste două luni.

Bărbatul întinse mâna spre el în timp ce se ridică de pe scaun şi Ryan o strânse cu forţă şi aprobă scurt din cap.

— Îţi aştept cu interes informaţiile, Michael.

Musafirul părăsi biroul, iar Ryan privi cu un zâmbet satisfăcut în urma lui. Organizaţia lui merge ca pe roate şi deja îi e mai dragă decât s-ar fi aşteptat, chiar dacă o începuse doar ca pe o promovare personală de imagine. Reveni la problemele mult mai puţin plăcute ale băncii, însă abia de reuşi să deschidă un dosar înainte ca telefonul să îi vibreze. Rareori se întâmplă să îşi înceapă munca fără să îl dea pe silenţios şi o păţeşte de fiecare dată. Nu se lasă niciodată uşor de contactat, imposibil atunci când e a la birou sau are alte probleme de rezolvat. Cine vrea să ia legătura cu el, o face mai întâi prin secretara lui, ăsta e secretul unui om de afaceri adevărat. Când te apuci de ceva, concentrează-te doar pe asta.

Fu gata să închidă apelul şi să se întoarcă la treabă, dar numele fratelui său îi atrase atenţia. Chiar dacă nu se mai urăsc ca înainte, nu înseamnă că acum comunică mai mult. Henry îl sună când are vreo problemă gravă sau îl invită la vreo petrecere, iar acum nu are chef de niciuna din cele două. Dar e clar că fratele său e insistent. Frustrat, luă telefonul şi răspunse.

— Henry.

La celălalt capăt, el păru uşurat.

— Ryan, am nevoie de ajutorul tău. Ştiu că nu o să îţi placă asta şi, crede-mă, nu te-aş fi băgat în aşa ceva dacă aveam altă posibilitate.

Curios de tonul tensionat al lui Henry, Ryan deveni atent. Se roti în scaun şi se întoarse spre peretele de la sticlă, admirând priveliştea New York-ului de la etajul 35.

— Acum m-ai făcut curios.

Henry oftă.

— Eu şi Jenn trebuie să fim prezenţi la un eveniment diseară. E petrecerea organizată de Elle, Jenn apare pe copertă în numărul următor şi nu poate să lipsească şi nici să meargă singură, din moment ce e prezentată ca femeia de afaceri ideală, soţie şi mamă, aşa că trebuie să o însoţesc.

Ryan îşi dădu ochii peste cap, pierzându-şi repede din interes.

— Ţi se scurge timpul, Henry. Dacă m-ai sunat să îţi lauzi soţia, sunt deja foarte conştient de calităţile ei.

— Nu, fir-ar să fie. Dădaca ne-a dat papucii în ultimul moment. O înţeleg, azi-dimineaţă Timmy era cât pe ce să îi dea foc la păr, dar era ultima pe care o mai aveam. Restul nici nu vor să audă, indiferent câţi bani le-am oferi. Jenn nu vrea să aducă o necunoscută, iar mama şi tata sunt plecaţi în Austria. Mai sunt 4 ore până la eveniment, iar noi habar nu avem cu cine să îl lăsăm pe Timmy. De când i-ai adus leul ăla e imposibil de controlat, nu îi e suficient să se joace o oră pe zi cu el.

Chiar dacă înţelese încotro bate Henry şi în niciun caz nu o să se implice în aşa ceva, Ryan se amuză de agitaţia fratelui său.

— De ce nu îl luaţi cu voi? Dacă îşi prezintă soţul, de ce să nu apară şi fiul?

— Ryan, îl cunoşti foarte bine pe Timmy. Primul şi singurul eveniment la care a participat s-a sfârşit cu un panou de trei metri doborât peste fotografi. Şi pe atunci abia se ţinea în picioare.

Ryan zâmbi scurt, amintindu-şi. Se distrase de minune atunci. Încercase să ajungă la o veveriţă de pe imagine, parcă fusese la premiera unui film animat.