Încearcă să îmi reziști

3. Ademenirea Diavolului

Aprinse toate luminile la parter, bucuroasă că lăsase căldura la temperatură ridicată. Ryan o urmă în tăcere până în bucătărie. Neştiind ce să facă, se întoarse stânjenită spre el.

— Vrei ceva de băut?

Începu imediat să se agite, uitându-se prin dulapuri. Nu poate să îi dea cafea la ora asta, dar sigur nu e mare băutor de ceai. Nici alcool nu poate, pentru că... se trezi smulsă din avalanşa ei de gânduri de atingerea lui Ryan. O prinse blând de braţ şi o întoarse spre el.

— Ce vreau e să mergi să faci un duş şi să te schimbi de hainele ude. Eu o să îţi fac un ceai cald şi te aştept aici.

Mai că îi dădură iar lacrimile. Aprobă simplu din cap şi trecu pe lângă el, fugind la etaj. Dumnezeule, e o avalanşă emoţională, altfel nu îşi explică cum tonul blând al lui Ryan şi felul în care îi înţelege situaţia o atinge într-un asemenea fel. Asta sau poate faptul că nu se aşteptase vreodată ca el să fie capabil de asemenea bunătate.

Chiar dacă şi-ar dori să facă o baie lungă şi să îşi gonească tot frigul din oase, se rezumă la un duş fierbinte şi rapid. Nu avu habar cum să se îmbrace, având în vedere compania. El e încă în costum, aşa că nu o să se simtă prea stăpână pe sine stând prin preajma lui în pijamale pufoase. Oricum nu o să fie stăpână pe situaţia asta nici într-o rochie de seară, aşa că alese un trening ce o acoperi bine din cap până în picioare, fără să o facă să arate ca un sac de cartofi, îşi frecă încă o dată părul ud şi coborî înapoi la el.

Intră în bucătărie şi îl găsi stând cu spatele la ea şi privind pe fereastră. Tăcerea în care e învăluit şi silueta lui înaltă şi dominantă o făcură din nou să se simtă moale şi neajutorată. Pe blat e o cană din care iese abur. Din obişnuinţă, privi în jur, căutând mizeria şi pregătindu-se să cureţe, dar Ryan nu e Derek, iar el pare capabil să facă o cană de ceai fără să devasteze bucătăria, ba chiar nu lăsase vreo urmă.

Nu scoase niciun sunet, dar el păru să o simtă şi se întoarse spre ea.

— Te simţi mai bine?

Ea aprobă uşor şi schiţă un zâmbet, apoi merse să îşi ia ceaiul. Sorbi cu grijă, să nu se ardă, dar descoperi că e perfect. Făcuse ceai de lămâie, dar folosise fructul, nu un pliculeţ, şi încă o dată îi ghicise gândurile. Se întrebă dacă ştie asta din vizitele ei la familia Steward sau aşa îi place şi lui. Un zâmbet amuzant i se întinse pe buze când el veni în faţa ei şi se rezemă de spătarul unui scaun, cu braţele la piept.

— Lămâia încă e arma ta, nu?

Dându-şi seama la ce se referă, Ryan zâmbi şi el.

— E bună în orice situaţie; să chinui un frate sau să încălzeşti o femeie îngheţată.

Sam se simţi încălzită, brusc şi inexplicabil, aproape că se înecă cu următoarea înghiţitură de ceai. Tuşi uşor, încercând să nu observe zâmbetul din colţul gurii sale. Henry e alergic la lămâie, iar Jenn îi povestise cum fratele său mai mare exploatase fără milă această slăbiciune în copilărie şi nu numai. Trebui să recunoască că şi ea fusese uneori tentată să îi strecoare puţină zeamă de lămâie în băutură, doar să îl vadă plin de mâncărimi şi să se amuze pe seama lui, aşa că nu îl poate acuza pe Ryan că fusese crud.

— Eşti sigur că tu nu vrei nimic? Trebuie să îşi găsească ceva de făcut, o să fie fericită chiar dacă o pune să îi facă o pizza acum, numai să nu mai stea prinsă în capcana privirii lui ce e imposibil de citit.