Umbrele Nopții

Capitolul 5 - Opt minute

„Durerea de azi este victoria de mâine." – Dennis Wolf

        Îmi prind părul într-un coc, în timp ce cobor grăbită spre parter. Trebuia să fiu plecată deja. Mama și Kyle sunt încă în oraș, iar tata tocmai s-a întors de la patrula de dimineață. Stă tolănit pe canapeaua din living și citește pe jumătate adormit dintr-o carte cu o copertă maronie. O recunosc ca fiind una dintre cele despre vampiri – de care, sper eu, mă voi apuca zilele acestea.

        Când tata a fost informat că David s-a oferit să mă antreneze, a părut destul de încântat de idee. A subliniat chiar că nu putea găsi pe cineva mai potrivit pentru mine. Desigur, în traducere, nu putea găsi pe cineva mai strict în supravegherea căruia să mă lase.

        — Tată, strig după el, începând să-mi încalț tenișii din fața ușii, eu plec!

        Își închide cartea și își ridică ochii spre mine.

        — Știi unde stă David, nu?

        — Ăăă...

        — Te duc eu! își lasă cartea pe canapea și se ridică în picioare, apropiindu-se de cuier pentru a-și lua geaca.

        — Nu e nevoie, mă pot descurca singură.

        Își ridică o sprânceană.

        — Vrei să întârzii în prima ta zi?

        — Nu voi întârzia.

        — Prea bine, cedează, așezându-și geaca înapoi în cuier înainte de a se întoarce spre canapea. Ți-o asumi. Strada Gaines, succes!

        În sfârșit, gândesc, întorcându-mă să ies pe ușă. Sunt în stare să găsesc o afurisită de stradă, cât de greu poate fi?

        — Tată? îmi întorc capul spre el înainte de a ieși pe ușă. Nu voi avea nevoie de arme?

        Pufăie amuzat, scuturându-și capul.

        — Nu, îmi răspunde ferm, reluându-și lectura. Sunt sigur că îți poți alege una din colecția lui Warren, Julienne.

        Strâmb din nas și ies pe ușă. Aceasta este deja a treia oară când aud numele fiului lui David, iar până acum, tot ce știu despre el e că are o colecția de arme, ceea ce sună destul de tulburător, chiar și în condițiile vitrege ale orașului.

        Datorită frigului ce pare chiar mai intens decât în ziua precedentă, sunt nevoită să alerg până la mașină. După ce o retrag de pe alee, pornesc spre casa lui David. Luând curba spre strada Gaines, observ un local cu geamurile sparte și ușa ruptă în două, înconjurată fiind de mai mulți oameni cu arme în mână.

        Probabil a fost atacat de umbrele nopții azi noapte.

        Numele localului este scris pe o plăcuță care se zbate în vânt: „Samuel's". Sam. Numele prietenului meu cel mai bun îmi traversează mintea în mod involuntar. Nu am mai vorbit cu el de trei zile, iar pentru noi, ăsta e un record. Sigur e îngrijorat. Oare a sunat deja la poliție? Sper că nu o făcut-o.

        Când văd plăcuța cu numele străzii pe care trebuie să ajung, încetinesc viteza.

        Majoritatea caselor pe lângă care trec, arată la fel. Aceeași structură cu două etaje și mansardă, construite în mod asemănător una lângă alta.

        Încep să citesc numele fiecărei familii de pe cutiile poștale, fără a mă aștepta cu adevărat să recunosc vreo unul. Anderson, Thompson, Collins, toate numele de familie îmi sunt străine, mă simt ca o intrusă în orașul natal. Trec câteva minute lungi până ce dau de cutia poștală inscripționată cu numele de Clarke.