Capitolul 1 - Privește înainte

3.1K 326 107
                                    

Trecutul este doar începutul unui început." – H. G. Wells

          Cu două beri într-o mână și o ceașcă de cafea în cealaltă, ies pe terasa localului și le așez pe masă, în fața celor doi bărbați și a femeii roșcate. Dar cei trei par a fi mult prea prinși în discuția lor contradictorie pentru a-mi mai și mulțumi. M-am obișnuit cu asta. Newyorkezii sunt nepoliticoși. Mă întorc spre tejghea, observând că Sam încă stă pe scaun și se joacă pe telefon, deși doi clienți așteaptă să fie băgați în seamă. Mă grăbesc să le preiau comenzile, întorcându-mă apoi spre amicul meu cu brațele încrucișate la piept.

— Sam!

Nu-mi răspunde.

Urăsc jocurile care devin populare peste noapte, poate și pentru că Sam trebuie întotdeauna să fie în trend cu „moda" și să le descarce, ignorându-și îndatoririle preț de câteva zile, până se plictisește de ele. Pou, Flappy Bird, Piano Tiles, PixWords, Pokemon Go, Sam le-a avut pe toate. Ce joacă în prezent? Un joc numit Helix Jump ce urmează să mă scoată din sărite. Îmi așez palma pe ecranul telefonului său, moment în care scoate un sunet de surprindere și se grăbește să-mi dea mâna la o parte.

— Amice, mă faci să pierd!

Un alt obicei prost de-a lui Sam, este de a mă numi „amice". Din păcate, am deprins și eu obiceiul și am ajuns să-l numesc la fel. De aceea, între noi, nu suntem „Julie" și „Sam", ci „amice".

— Credeam că ești la muncă, amice! îmi retrag mâna de pe ecran când sunt sigură că a pierdut.

Oftează.

— Te descurcai atât de bine că am zis să nu te încurc, sare în picioare, îndreptându-se spre chiuvetă pentru a spăla paharele rămase. Plus de asta, e deja unsprezece noaptea, Julie, închidem în jumătate de oră, nu ar trebui să mai servești pe nimeni.

— Camerele acelea nu sunt puse acolo de formă! îi arătă cu degetul spre camerele de filmat din colțul încăperii.

— Sam, Julie, mă servește vreo unul cu o bere sau mă lăsați să mă usuc aici?

Un bărbat cu o statură intimidantă intră cu încredere în local, așezându-se pe unul dintre scaunele din fața tejghelei. Joseph Fuller nu a fost niciodată un bărbat dur, întotdeauna s-a comportat cu angajații săi de parcă i-ar fi prieteni, tocmai de aceea m-am bucurat când mi s-a zis că îmi pot relua locul de muncă. E un bărbat destul de suplu, cu ochii căprui și părul castaniu, îmbrăcat întotdeauna la cămașă albă. A devenit un obicei să dea buzna în local fără să anunțe, tocmai de aceea încerc se nu-mi iau pauze decât atunci când este scris în contract – ceea ce nu de poate spune despre Sam. Sunt sigură că a confundat pauzele cu orele de muncă și invers.

— Depinde, șefu', vreți o bere cu sau fără alcool? întrebă Sam, ștergându-se pe mâini cu un prosop.

— Sunt cu mașina.

— Cu alcool să fie! se îndreaptă spre frigider.

Domnul Fuller pufnește amuzat.

Întotdeauna am invidiat hedonismul de care Sam dă dovadă. Nu-i pasă cu cine vorbește, ce face sau unde, atâta timp cât el se simte bine și îi face plăcere. Dar pot spune că glumele sale și veșnicul optimism m-au ajutat să mă acomodez din nou în New York.

Când am ajuns în fața ușii sale în urmă cu două luni, eram un dezastru din punct de vedere emoțional. Mă simțeam trădată, părăsită și nu mai aveam pe nimeni. Sam m-a primit atunci în apartamentul lui, unde, spre norocul meu, nimeni nu îmi închiriase încă camera. Tot el a fost cel care a vorbit cu Joseph să mă reangajeze, în ciuda dispariției mele din toamnă. Am fost totuși nevoită să-i ofer explicații, așa că i-am zis că am rămas în Warrenton cu familia mea pentru că tata era bolnav, iar faptul că m-am întors se datorează însănătoșirii sale. Totuși, mi-a fost destul de greu să găsesc un motiv pentru care nu l-am sunat nici măcar odată cât am fost plecată. I-am zis că mi-am pierdut cartela și că nu-i știam numărul pe de rost. A trebuit să-l mint și în legătură cu internetul, spunându-i că nu aveam semnal în casă și nu mi-am bătut capul să caut un local care să aibă wi-fi. După multe explicații născocite pe loc, am reușit să las acea parte a trecutului de-o parte și să-mi continui viața departe de tot ceea ce însemnă umbrele nopții. Oarecum. E un proces dificil.

Umbrele NopțiiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum