Umbrele Nopții

Capitolul 40 - Fără complicații

„But I know some day I'll make it out of here, even if it takes all night or a hundred years" – Lovely, Billie Eilish, Khalid

        Cartierul Mirabelei nu a fost niciodată văzut ca fiind potrivit familiilor, dar reputația căpătată nu a fost un impas pentru oamenii care au decis să-și cumpere case aici. Totuși, asemenea oricărui alt cartier rău famat, fiecare e pentru sine – obicei care doar s-a amplificat după apariția umbrelor nopții.

Tocmai din acest motiv, în ciuda faptului că vecinii se plimbă pe străzi de zor, Mirabela ne-a asigurat că nu vom avea probleme cu ei. Nathan a insistat totuși ca, odată ce părăsim casa, să ne ascundem fața cel puțin în glugă, ca măsură de precauție.

— Am vorbit cu Sam.

Afirmația Mirabelei îmi atrage atenția. În partea opusă a încăperii, îl ajută pe Nathan să îndese în rucsac câteva pungi de sânge din frigider – pe care le-a înșfăcat tot de la el, înainte de a părăsi subsolul în urmă cu câteva zile.

— Când? o întreb.

— Câteva zeci de minute. I-am spus că a trebuit să rămân în oraș și că nu mă voi mai întoarce în New York. Până mâine, când vei ajunge acolo, va uita de mult că exist.

— Era... bine? Nu am apucat să mai vorbesc cu el de ceva vreme.

— Nu știu. Nu am vorbit prea mult, îmi mărturisește, ridicându-se în picioare când termină de îndesat toate pungile. Dar cu siguranță nu-și va mai pune întrebări în legătură cu dispariția mea.

— Asta contează cel mai mult, ne spune Nathan, așezându-și pe spate rucsacul. Atâta timp cât el stă departe de lumea asta, vei fi în siguranță în apartamentul din New York, Jules. O vei avea și pe Lissa la dispoziție când ai nevoie.

— I-ai spus ce ai de gând?

— O să afle când e cazul, afirmă, trecând pe lângă mine pentru a ieși în living.

Îl urmez în pas alert.

— Nu crezi că ar trebui cel puțin să-i spui? Poate te va ajuta!

— Ar încerca să mă oprească.

— Normal că ar face-o! Nathan, nici măcar nu ști de unde să începi. Te arunci în gura leului fără nicio armă!

Se întoarce și îmi cuprinde mâna într-a lui, zâmbindu-mi slab în semn de încurajare.

— Știu ce fac, OK? În două săptămâni, ne vom vedea în New York și vom recupera tot timpul pierdut, în regulă?

Vreau să-l cred, chiar vreau.

Încuviințez, deși sunt rezervată în legătură cu veridicitatea vorbelor sale.

— Dacă ați stabilit asta, eu voi pleca.

Mirabela e deja în pragul ușii, cu gluga hanoracului peste cap și o poșetă pe umăr – care, cel mai probabil adăpostește o pungă de sânge.

— În regulă, afirmă Nathan, urmând-o. Planul rămâne același, Mirabela: Vei ieși prima din oraș cu mașina. Odată ce treci granița, ne anunți dacă drumul este liber. Imediat ce ajungem în Gainesville, Julie va lua mașina și se va întoarce în New York. Fără complicații, în regulă?

Încuviințez odată cu Mirabela, acoperindu-mi capul cu gluga hanoracului împrumutat de la ea.

— Ne vedem pe partea cealaltă! ne zice Mirabela, ieșind pe ușa din spate înaintea de a se face nevăzută printre copaci.