Umbrele Nopții

Capitolul 35 - Apariție neașteptată

„Such a burden, this flame on my chest, no insurance to pay for the damage, yeah, I've been burning up since you left" – Sam Smith

          Regulile de circulație îmi devin străine în drum spre casă. Depășirile neregulamentare și trecutul pe roșu nu îmi sunt caracteristice, dar fiind vorba de fratele meu, nu mă pot abține. Probabil ar fi trebuit să-l întreb pe Nathan despre ce este vorba înainte să închid, dar rezultatul ar fi fost același. 

Parcând la câțiva zeci de metri de casă, ies din mașină și încep să fug spre intrare. 

Lumânările sunt aprinse în living, dar nu e nimeni. Nu sunt nevoită să fac vreo mișcare, căci, o secundă mai târziu, Nathan îmi apare în față. Suspinând, îmi duc mâna la piept și respir ușurată. 

— Trebuie să încetezi să mai faci asta! îi reproșez, grăbindu-mă să-l iau în brațe.

Își înconjoară mâinile în jurul taliei mele, sărutându-mă prelung pe creștet. Căldura pe care mi-o oferă este inegalabilă. E cel mai de temut prădător, dar, cumva, e singurul care poate să-mi ofere siguranța de care am cu disperare nevoie.

— Vino cu mine, îmi spune după un moment, cuprinzându-mi mâna într-a sa.

— Unde? îl chestionez pe măsură ce ne îndreptăm spre dormitor. Nathan, ai spus că ai aflat ceva despre fratele meu, ce--

Nu îmi termin fraza.

Pășind în dormitorul înconjurat de lumânări aprinse, mă opresc.

Kyle, fratele meu mai mic, despre care cei mai mulți dintre locuitorii orașului – inclusiv părinții mei –, presupuneau că e mort, stă în șezut pe pat cu mâinile împreunate peste genunchi.

Preț de o clipă, sunt incapabilă să scot vreun sunet. Entuziasmul ce ia naștere în interiorul meu este acompaniat de o ușurare profundă, care nu-mi permite să fac vreo mișcare.

Kyle... Kyle trăiește!

— Dumnezeule mare! exclam într-un final, smulgându-mi mâna dintr-a lui Nathan pentru a alerga spre pat.

Mă arunc în genunchi în fața fratelui meu și îl strâng în brațe înainte de a apuca să facă vreo mișcare. Nu-mi vine să cred că e aici, acum, lângă mine. Entuziasmul nu-mi permite să-l eliberez nici chiar când îl aud gemând de durere. 

— Unde... când... un-unde ai fost?! reușesc să bolborosesc o amărâtă de întrebare, prinzându-i ambele brațe în palme când îl eliberez din strânsoare. 

— Am încercat deja asta, mă informează Nathan, apropiindu-se de noi. Nu-și amintește decât că urma să fie atacat de un vampir când traversa tunelul, apoi s-a trezit azi dimineață în mașina unui bărbat. Kyle, poți să-l descrii din nou pe cel care te-a adus în oraș?

Privind spre Nathan, Kyle face întocmai. 

— Avea părul șaten, tuns scurt și era îmbrăcat într-un costum gri. Era vampir, mi-am dat seama de asta pentru că ochii îi erau de culoare neagră. Nu părea bătrân, dar nici foarte tânăr. Probabil avea în jur de treizeci de ani. Mi-a spus doar să nu-mi fac griji și să nu mă sperii, căci nu vrea să-mi facă rău. M-a lăsat la o stradă distanță și mi-a indicat exact unde să merg. Mi-a spus că vei fi aici, Julie, nu știu nimic mai mult. Nu-mi amintesc ce s-a întâmplat până la acel moment. După ce am văzut vampirul venind spre mine în tunel--

— Îți sună cunoscută descrierea? îl întrerupe Nathan, luându-mă prin surprindere cu această întrebare.

— Ar trebui?