Umbrele Nopții

Capitolul 23 - O ultimă respirație

„Inima e cel mai bun prieten al omului. Il tradeaza o singura data."
– Grujo Lero

          Pentru mijlocul verii, răcoarea nopții se resimte destul de puternic aici, în pădure. Trebuie să merg la cumpărături, pentru că ceva îmi spune că nu-mi voi recupera rucsacul de la Warren prea curând, iar hainele lui Nathan nu sunt întocmai mărimea mea. Dar asta e o problemă ce ține de ziua de mâine, în noaptea asta trebuie să mă concentrez pe a-l găsi pe Kyle. Sau pe Florian. Asta dacă într-adevăr mai e în viață.

Probabil că șansele sunt mici, dar dacă broșa pe care o purta în noaptea incendiului era în tunel, înseamnă că el a trecut pe acolo. Problema e că ar fi putut s-o facă înainte ca oamenii din oraș să apară în fața casei lor...

Cel puțin Nathan asta crede. Tocmai de aceea nici măcar nu vrea să ia în considerare posibilitatea ca fratele lui – familia lui – să fie încă în viață. Refuză să vorbim despre asta. Pe de o parte, îl înțeleg. A trăit atâtea luni încercând să accepte ideea că familia lui s-a stins, dacă acum își pune speranțele în ceva ce s-ar putea dovedi a fi fals, ar fi de parcă i-ar pierde pentru a doua oară. Tocmai de aceea îi respect decizia și încerc să nu aduc vorba de Florian, cel puțin nu până nu aflăm ceva concret.

— Julie, Nathan îmi atrage atenția, așezându-și mai bine arcul pe umăr, după ce îl găsim pe Kyle, ce ai de gând să faci?

Îmi strâng buzele într-o linie dreaptă, ocolind tufișul ce-mi răsare în cale. Nu-mi place să-mi planificat viața, pentru că știu cât de imprevizibilă e. Nu vreau să rămân dezamăgită dacă planurile nu-mi vor decurge așa cum mi-am dorit. Deocamdată, vreau doar să-mi găsesc fratele mai mic, orice altceva poate aștepta.

— Nici nu știm dacă îl vom găsi, Nath...

— În vom gă-- bine, presupunând că îl vom găsi, rectifică el, ce ai de gând să faci după?

Ridic din umeri, ducându-mi mâinile în buzunarele hanoracului.

— Nu știu, îi mărturisesc. Chiar dacă îl vom găsi, încă mai avem multe de rezolvat...

— Mirabela?

— Una dintre probleme.

— Care sunt celelalte?

Noi...

Nu-i răspund, deși cuvântul îmi stă pe vârful limbii. Încerc să-mi fac ordine printre gânduri, dar mi se pare egoist din partea mea să mă gândesc la asta acum, când atât de multe persoane depind de noi. Știu că Nathan e îndrăgostit de mine, dar asta nu mă oprește din a mă gândi dacă există măcar „noi". Nici măcar nu știu dacă am putea să fim vreodată împreună având în vedere... diferențele dintre noi. Nu-mi pasă că Nathan e vampir... cel puțin deocamdată, dar peste zece ani? Douăzeci? Voi mai gândi la fel?

— Julie...

Nathan se oprește din mers, făcându-mi semn să-i urmez exemplul.

— Nu știu ce urmează după ce o vom ajuta pe Mirabela, Nathan, dar știu că vreau să fiu cu--

— Julie! își ridică totalitatea vocii, determinându-mă să mă opresc din vorbit confuză. Mă prinde de braț și mă trage spre el, chiar în momentul în care o săgeată de lemn traversează pe lângă mine și se oprește în trunchiul unui copac.

Cu privirea fixată asupra săgeții, încep să suspin speriată. Îmi înfig unghiile în brațul lui Nathan, căutând să mă liniștesc. Ce a fost asta?! Încă câțiva centimetri și săgeata aceea ar fi trecut direct prin mine! Mă întorc spre locul de unde a fost lansată, dar întunericul ce ne înconjoară face să-mi fie imposibil să deslușesc ceva.