Umbrele Nopții

Capitolul 38 - Rămas bun

„Bazinul se umple cu apă, focul se aprinde cu foc, iar sufletul cuiva se modelează datorită sufletului altcuiva." –  Rabindranath Tagore

          Îmi descalț tenișii imediat ce intru în living, îndreptându-mă apoi spre bucătărie. Nu am apucat să mănânc nimic toată ziua, deși m-am plâns de nenumărate ori că îmi e foame. Cumva, Lena și Kalista au reușit să mă convingă să le însoțesc la cumpărături, iar deși nu e activitatea mea preferată, am acceptat. Nu le puteam refuza din moment ce nu aveam planuri pe astăzi. Speram totuși să nu dureze chiar atât de mult.

Entuziasmată, deschid frigiderul și îmi iau o felie de pizza rămasă de seara trecută, apoi mă îndrept spre camera mea. Kyle e cel mai probabil în camera lui și se joacă cu mama, iar tata e plecat în patrulă. A fost și azi dimineață, dar nu i-am reproșat nimic când a zis că va merge și în această noapte. Dacă lui îi place să tragă de el până nu mai poate, nu am să-i zic nimic.

Închizând ușa în urma mea, mă întind pe pat și mușc din felia de pizza, începând să răsfoiesc o veche revistă de modă. Sunt mult mai atrasă de moda din anii precedenți decât de cea actuală. Nu îmi pot închipui cum o persoană normală s-ar putea îmbrăca în hainele ridicole ce sunt promovate în prezentările actuale. Nu ar trebui să se mai numească haine din moment ce sunt doar câteva ațe. După ce închid, mă ridic din pat și mă îndrept spre fereastră. Întuneric a început deja să se lase peste oraș, dar umbrele nopții nu se plimbă încă pe străzi.

Vreau să mă întorc spre dulap, dar un plic alb ce este așezat pe tocul geamului îmi atrage atenția. Cu siguranță nu eu l-am pus acolo, deoarece nu țin nimic în plicuri. Curioasă, îl ridic și îl întorc, citind scrisul caligrafic de pe verso: Jules.

Nathan, gândesc eu, deschizând plicul.

„Bună, Jules!
Știu că nu vrei să mai auzi de mine, iar chiar dacă nu înțeleg în totalitate motivul din spatele deciziei tale, ți-o respect. Tocmai de aceea aceasta ultima dată când îți mai cer ceva. Îți amintești unde ne-am întâlnit prima dată? Voi fi acolo la ora douăzeci. Te rog să fii și tu, vreau să-mi iau rămas bun de la tine."
– Nathan W.

Îmi ridic privirea spre ceasul ce atârna pe perete, observând cu disperare că este deja 8:11 PM. Nu stau pe gânduri. Îmi apuc rucsacul pe umăr și alerg spre ieșire, uitând de foamea pe care încă nu am apucat să mi-o potolesc în totalitate, uitând să mă schimb, uitând să-mi mai iau arcul, uitând până și să-mi anunț plecarea.

Nu înțeleg la ce s-a referit Nathan când a scris „rămas bun", tocmai de aceea îmi e frică că ar putea face ceva nechibzuit, asta dacă nu a făcut deja. Inima îmi bate nebunește în piept când alerg spre mașină. Nu am cum să ajung în pădure în câteva minute, dar voi încerca. Trebuie să încerc. Apăs cu putere pe accelerație, blestemându-mă în minte că am dezactivat walkie-talkie-ul prin care vorbeam cu el. Aș vrea să-l pot anunța că voi întârzia, dar nu mai am posibilitatea.

— La naiba, Nathan, te rog să nu faci nicio prostie! șoptesc, cotind mașina pe după localul Samuel's pentru a intra în pădure.

Accelerez mai mult datorită drumului neasfaltat ce îmi îngreunează situația. Observ câteva umbre ale nopții pe măsură ce mă adâncesc mai mult în pădure, dar le ignor cu vehemență. Când, în sfârșit, opresc mașina, privesc la ceasul din board și observ că e 8:48 PM. Am întârziat, bineînțeles. Cobor din mașină, privind disperată în jurul meu. Nu am greșit locul, sunt sigură că aici l-am întâlnit pe Nathan, dar nu e nici urmă de el.

— Nathan! strig, înaintând în speranța că îl voi întâlni.

Îmi trec degetele prin păr, permițându-i unei lacrimi să-mi alunece pe obraz. Nathan, ce ai făcut? gândesc eu, întorcându-mă dintr-o parte în alta. La naiba! Dacă aș fi găsit acel plic mai devreme, poate aș fi ajuns la timp, poate l-aș fi putut convinge să nu facă nimic prostesc, poate aș fi...