Umbrele Nopții

Capitolul 9 - Pradă tentației

„Te iubesc si te voi iubi toata viata, iar daca si dupa moarte oamenii iubesc, atunci te voi iubi pentru totdeauna." – Dante Alighieri

          Alături de Nathan, întotdeauna m-am simțit în siguranță, moartea era doar o glumă când el îmi zâmbea, căci știam că, indiferent de ce se va întâmpla, vom fi bine. Amândoi. Dar acest sentiment a dispărut în acea noaptea. Acum îl privesc în ochi și nu mai sunt în stare să-l recunosc. E încă acolo, știu asta, dar îmi vine greu să nu mă las înșelată de aparențe când nu pot citi decât dorință în privirea sa.

— Nathan, îmi duc degetele pe obrazul său, obligându-l să-și mențină privirea asupra mea, dă-i drumul, te rog...

Bărbatul începe să se zbată sub strânsoarea în care este ținut, scăpând chiar și câteva înjurături, dar niciunul dintre noi nu-i mai acordă atenție. Nathan mă calculează din priviri, încercând parcă să mă recunoască. Pe cât de dureros este să-l văd în această stare, nu am de gând să-l las să se piardă pe sine, chiar dacă asta înseamnă că mă voi pierde pe mine. Îmi duc și cealaltă mână pe obrazul său, ceea ce-l determină să-l elibereze pe bărbat pentru a se putea întoarce cu totul spre mine.

— Ești bine, OK? îi șoptesc.

Nathan începe să expire pe gură, privind în jurul său cu o oarecare disperare. Urăsc să-l văd atât de pierdut, atât de debusolat, simt cum inima mi se sfâșie în mii de bucăți când privirea i se oprește din nou asupra mea, dar de data aceasta, nu cu acea furie înspăimântătoare, ci cu o sclipire de neajutorare. Vreau să-l fac să înțeleagă că nu trebuie să lupte cu natura sa de unul singur, sunt alături de el, fie că-i place, fie că nu.

Îmi înconjor brațele în jurul gâtului său când micșorez distanța dintre noi, strângâdu-l într-o îmbrățișare ce pare să-l ia prin surprindere. Îi simt mâinile înconjurându-mi spatele după câteva clipe de ezitare, îi simt bărbia așezându-se pe umărul meu, iar la fel de bine îi simt și cei doi colți atingându-mi ușor pielea gâtului.

Respirația sa caldă începe să-mi mângâie pielea, creându-mi fiori în tot corpul. Presiunea ușoară a colților săi mă face să-mi strâng pleoapele, rămânând nemișcată în strânsoarea brațelor sale.

Chiar de va fi să mă pierd pe mine...

— E în regulă, murmur, așteptându-mă ca din clipă-n clipă să-i simt colții pătrunzându-mi în venă.

Dar asta nu se întâmplă.

Nathan se trage înapoi, retrăgându-și colții în momentul în care îmi întâlnește din nou privirea.

— Chiar m-ai fi lăsat să te infectez, constată el.

— Nu plecați nicăieri, am chemat poliția! ne informează paznicul, ceea ce ne determină pe amândoi să ne întoarcem cu fața spre el. Nu știu ce droguri ați consumat, dar sunt sigur că poliția se va bucura să afle de unde ați făcut rost de ele!

Bărbatul stă într-o poziție de apărare, fiind parcă pregătit să contraatace în caz de nevoie. Ultimul lucru de care avem nevoie acum este intervenția poliției, iar conștientizând asta, Nathan își înconjoară brațele în jurul meu, făcându-ne nevăzuți printre copacii parcului în următoarele clipe. Îi aud strigătul paznicului de undeva din spate, dar bineînțeles că nu mai apucă să ne prindă din urmă – viteza căpătată de Nathan ca și vampir este cu mult superioară până și celui mai experimentat sportiv.

Când ne oprim undeva pe margine de drum, Nathan mă eliberează, grăbindu-se să se depărteze de mine. Își sprijină palma de zidul unei clădiri, expirând aerul pe care pare că îl ținuse în piept încă de când am plecat din parc. Îmi fac loc până la scările buticului în fața căruia ne-am oprit, așezându-mă pe una dintre trepte. Niciunul dintre noi nu mai spune nimic, fiind parcă capturați în propriile gânduri.