Umbrele Nopții

Capitolul 33 - Ești sigură?

„We are still kids, but we're so in love
Fighting against all odds"
– Perfect, Ed Sheeran

         Strâng în pumn pătura și expir zgomotos, întorcându-mă pe partea cealaltă a patului. Îmi e incredibil de somn, dar nu reușesc să adorm. Încerc de jumătate de oră s-o fac, dar nu pot înceta să mă gândesc la ziua de mâine. La Kyle. La Mirabela. La Warren. La Nathan. La Nathan și mine. Există măcar Nathan și mine?

Îmi doresc să existe, dar mă simt atât de egoistă. Nu ar trebui să mă gândesc la asta acum, când fratele meu e încă dispărut și Mirabela e la doar un pas de a intra în panică.

Am stat cu ea ore în șir încercând să-i răspund întrebărilor alături de Nathan. Chiar dacă acum e mai liniștită, știu că îi vor trebui cel puțin câteva zile până va putea accepta schimbările venite la pachet cu vampirismul. Dar cel puțin nu are tendințe sinucigașe...

Când ceasul a bătut peste miezul nopții, Nathan mi-a propus să urc în dormitor și să dorm câteva ore. Mâine vom încerca să aflăm cine a vrut să ne facă să credem că fratele meu e mort, așa am nevoie de somn. Nu vreau să fiu atât de extenuată încât să nu pot lupta dacă vom fi puși în situația de a o face. I-am dat ascultare, dar îmi e imposibil să adorm când am atât de multe pe cap.

Oftând, mă întorc din nou pe partea cealaltă a patului. Urmând zicala „vorbești de lup și lupul la ușă", suspin surprinsă când îl văd pe Nathan rezemat de tocul ușii, privindu-mă pierdut cu brațele încrucișate la piept.

Nu e acolo decât de câteva secunde, dar nu l-am auzit venind. Prefer să dau vina pe agilitatea lui de vampir decât pe faptul că eram atât de prinsă în gânduri, încât nu am mai putut acorda atenție zgomotelor din jurul meu.

— Cum se simte? îl întreb, scufundându-mi mai bine capul în pernă.

Ridică din umeri.

— Va fi bine, mă asigură. Nu poți dormi?

— Nu chiar...

Se împinge de la ușă și se apropie de pat, întinzându-se lângă mine pe saltea. El nu are nevoie de somn, de aceea știu că e aici doar pentru mine. Nici măcar nu mă gândesc de două ori înainte de a mă ghemuit lângă el și a-mi duce capul pe pieptul lui. Nu-i aud bătăile inimii, nu are, dar reușește să mă liniștească prin simpla sa prezență.

— Ar trebui să dormi, Jules.

Își înconjoară brațul în jurul taliei mele și mă sărută pe creștet, rămânând cu buzele în părul meu. Delicatețea din gestul său îmi crează fiori pe șira spinării. Cum am putut să trăiesc fără el toată primăvara?

Îmi fixez privirea într-un punct mort de pe perete și încep să mă joc cu degetul pe tricoul lui, bucurându-mă de liniștea plăcută din încăpere.

Îmi doresc ca acest moment să nu ia sfârșit. Să rămânem aici, amândoi, izolați de restul lumii. Într-o lume perfectă, nu m-aș fi îndrăgostit niciodată de Warren, nu aș fi fost atât de naivă încât să trădez familia Waldgreave și Nathan nu ar fi devenit... vampir. Am fi fost împreună și poate acum am fi făcut exact același lucru, dar fără toate problemele din spatele nostru.

— Julie, șoptește, observând cât de prinsă sunt în propriile gânduri, nu ești singură, bine?

Nu, nu sunt, dar ar trebui.

— Nu te merit, murmur după câteva clipe, ceea ce-l face să-mi prindă bărbia între degete și să-mi ridice privirea într-a sa.

— Nu mai spune asta.