13th Street

Epilog

    
     ¶După un an și două luni¶
   
     Țin în mâini cana de ceai și privesc cu drag spre strada luată cu asalt de toți prietenii noștri. Zăpada acoperă fiecare centimetru de asfalt și fiecare casă. Ninsoarea a venit la începutul  lui decembrie, iar orașul a intrat de pe atunci în febra sărbătorilor. Ninge de trei zile întruna, iar azi e Ajunul Crăciunului. River și Julian s-au întors înapoi în timp și se distrează asemenea unor copii din școala generală. Amândoi se dau cu sania, alături de toți prietenii noștri. Și când zic toți, mă refer chiar la toți. De la Olivia până la Rylee și de la Nico până la Angel. Copiii de pe stradă i-au provocat și acum se iau la întrecere cu săniile. Râd de o jumătate de oră. Copiii le țin piept destul de bine. Doi oameni lipsesc de aici și inima mea abia așteaptă să-i revadă. Au trecut șapte luni de când nu l-am mai văzut pe Kike Masse și un nenorocit de an de când Alejandra a plecat în Norvegia fără să se mai întoarcă în Bronx nici măcar o dată.

     Iar în noaptea asta am reușit să-i conving pe amândoi să vină acasă. Tot ce a existat vreodată între ei a murit anul trecut. De atunci nu s-au mai căutat deloc și s-au distanțat încet și sigur de noi. Alejandra a aplicat la o universitate din Norvegia și când i-a venit răspunsul, a plecat fără să se mai uite înapoi. A fost cea mai tristă despărțire posibilă. În acea seară când ea a plecat, Kike a intrat în spital din cauza faptului că s-a luat la bătaie cu toată echipa de hochei de la facultate. Erau la o petrecere a frăției și unul dintre ei a strigat cât l-a ținut gura că i-ar trage-o Alejandrei până ce ar leșina. Ce a urmat a fost un măcel. L-au bătut atât de tare că a intrat în comă. Asta se întâmpla cu o zi înainte de Crăciun. Tot în acea noapte, River și Julian au fost încătușați. S-au dus după toți cei care au participat la măcel și i-au băgat jumătate din ei în spital cu răni grave. Au stat închiși o lună de zile. S-au tras sfori după sfori de către Angel și Ford, iar într-un final au reușit să-i scoată. Dar apoi au urmat șase luni de muncă în folosul comunității.

     Acea lună a fost oribilă. Kike a ieșit din comă abia după trei săptămâni. În fiecare zi am stat cu el și de multe ori adormeam plângând pe scaun, strângându-l de mână. Alejandra, nu Coco, pentru că din momentul în care a plecat ne-a rugat să nu-i mai spunem nicicând Coco, nu a aflat niciodată despre aceste întâmplări. De ce? Pentru că, atunci când a plecat, Coco a murit pentru totdeauna. A renunțat la tot ce a legat-o vreodată de acea poreclă. Și-a șters toate conturile de social-media, a distrus cartela de telefon și a dispărut în Norvegia.

     Au trecut treizeci de zile până ce m-a sunat. Nu am avut curaj să trec peste promisiunea pe care i-am făcut-o lui Kike, așa că nu i-am spus niciodată Alejandrei. Nu i-am spus că omul ei a fost la un pas de moarte. Nici după ce lunile au trecut, nu i-am spus că omul pe care l-a iubit cu nebunie, a început să consume cocaină. Nu i-am spus nici despre faptul că el a plecat de acasă spre naiba știe unde și că nu putem da de el deloc, decât atunci când el ne sună. Ne-a rugat să nu-l căutăm, iar noi i-am respectat dorința. Ea nu a întrebat nici măcar o dată de el. Nici o singură dată. S-a simțit și se simte ca și cum Kike și Coco nu ar fi existat niciodată.

     Mă doare enorm de mult că nu-i mai am aproape de mine pe amândoi. Nimeni nu o poate înlocui pe ea, iar lipsa lui Kike mă înnebunește rău de tot. La început, după plecarea lui, au fost momente în care mă suna și era beat sau drogat, în acele acele clipe îmi vorbea despre ea până ce adormea. Apoi erau momente în care mă suna de la petrecerile pe unde mergea, iar tipele cu care o ardea îi luau telefonul și mă trimiteau naibii. După trei luni, a încetat să îmi mai vorbească despre ea. Nu i-a mai pronunțat nici măcar o dată numele. Oftez. Dorul și îngrijorarea pentru el mă termină. Nici măcar nu-mi dau seama cum se controlează atât de bine River și Julian.