13th Street

24. Mi-am pierdut ancora

     24. Mi-am pierdut ancora.

     Are puls. Are puls. Are puls.

     Asta e tot ce îmi repet de mai bine de câteva minute agonizante. Rylee este deasupra lui, iar ochii ei îl analizează în detaliu. Într-o zi va deveni medic intern, iar eu am aflat asta când s-a năpustit asupra noastră, cerându-i cu o voce hotărâtă lui Julian să o lăsăm lângă Riv. S-a uitat cu mare atenție asupra membrelor lui Riv, apoi s-a concentrat pe gâtul lui, iar apoi a respirat ușurată, dând de înțeles că are speranțe că niciun os nu este rup. Carson și ceilalți s-au dat în lături, privind cu părere de rău spre Riv. Kike și Coco stau lângă mine, ținându-și amândoi câte o palmă pe umerii mei. Suntem la puțină distanță de Rylee și Julian și detest să stau cu mâinile în sân și să nu pot face nimic. Tremur din toate încheieturile, dar asta nu pare să fie o problemă atât de mare, nu acum când el zace inconștient în zăpada asta blestemată, naiba știe de cât timp.

     — Cred că a leșinat când s-a lovit la cap. Dar costumul ar fi trebuit să...

     Vocea lui Rylee piere și cu rapiditate în mișcări, îi cuprinde fața în palme, aplecându-și capul spre fața lui. Nu îmi dau seama ce se întâmplă, dar picioarele mele vor să afle. Mă duc spre ei și cad în genunchi lângă trupul lui Riv. Ochii i se luptă să stea întredeschiși, iar buzele încep să-i tremure. Și-un tremur oribil îi curentează tot corpul. Îi simt pe ceilalți în spatele meu, iar pe Carson îl aud spunându-le celorlalți că River și-a venit în fire.

     — Oh, Doamne! murmur sfâșiată de o sumedenie de sentimente.

     — River! îi spune apăsat numele Rylee, iar el se forțează să se agațe de vocea ei. Sunt aici. Sunt reală, îi spune  ea, încercând să-l ancoreze în realitate. O să te scoatem din iadul acesta cât ai clipi, îi vorbește pe un ton blând și cald.

     — Mi-e atât de frig! se forțează să vorbească și oroarea mă acaparează când îl văd tremurând atât de violent. Unde sunt? se forțează iar. Mă doare... abia a mai reușit să vorbească.

     — Pare confuz și e evident că a intrat în hipotermie, dar mi-e frică să nu se degradeze și mai rău. Julian, este imperios să-l ducem cât mai repede la cabană. Îmi asum riscul ăsta! Trebuie să-l luăm de aici! Acum!

     — Am încredere în tine, Rylee! îi spune serios, apoi se apleacă pe vine și-l privește pe River.

     — Te scoatem imediat de aici, îi spune, aplecându-se și sărutându-l pe frunte pe Riv.

     Inima mea crapă când Riv nu reacționează deloc. Julian înghite în sec, apoi se ridică și pleacă înjurând de lângă noi.

     — Putem face o targă din plăcile de snowboard, o aud în spatele meu vorbind pe Coco. Carson, nu ai prin ghiozdanul ăla, din întâmplare, niște chingi?

     Mă apropii mai tare de Riv, îmi trag căciula de pe cap și i-o așez pe capul său, apoi îi trag și gluga pe care o are la geacă, încercând să-i redau puțin din căldura pe care a pierdut-o treptat corpul său. Îi iau gâtul între palmele mele și-mi las fruntea să o atingă pe-a sa. Îmi închid ochii, nesuportând să-l văd atât de slăbit. Se chinuie să respire, dar respirația lui se transformă într-un șuierat.

     — Mereu ai ascultat de mine, de ce tocmai acum ai ales să nu o faci?

     Degetele mele se mișcă pe pielea sa înghețată, iar furnicăturile pe care le simt în toată palma, îmi spun că totuși am reușit să-l produc puțină căldură pentru amândoi.

    — Juli! vocea lui Kike mă trage înapoi în realitate.

     Îmi răsucesc capul spre ei și văd că au reușit să improvizeze o targă din două plăci de snowboard. Mă ridic fără tragere de inimă și fac pași în spate, nedorindu-mi să văd cum îi vor ridica corpul fără vlagă. Mă întorc cu spatele și mă cuprind în brațe, simțindu-mă dintr-odată epuizată. Îi aud pe fundal cum strigă unul la celălalt să aibă grijă cum îl ridică și simt că mă înec din cauza lacrimilor. Așa a fost mereu. De câte ori el pățea ceva, eu mă speriam și ajungeam să mă pierd cu capul. Este un cerc vicios din care nu voi ieși niciodată.