13th Street

26. Tocmai ați deschis ușile iadului

26. Tocmai ați deschis ușile iadului!

Totul.

Totul a luat-o razna. Iar eu îmbrățișez haosul ăsta frumos fără a-mi păsa că mă arunc în necunoscut. Pentru că oricât am ajuns să-l cunosc pe River, niciodată nu am mai fost pe drumul acesta cu el. Și la cum mă simt în acest moment, în adâncul sufletului meu știu că după ce vom termina ce am început acum, eu nu voi mai fi la fel. Dacă aș fi suficient de cerebrală, mai mult ca sigur că nu aș accepta să joc un asemenea joc. Și totul e ironic. Pentru că cu bună știință mă las pradă dorinței, știind că mă voi arde. Dar când am avut paisprezece ani, am fugit de River fix pentru a nu a mai avea parte de pierderi, iar acum că știu exact cum se va încheia această aventură, ce fac?

Nimic nu va mai fi la fel.

Îmi reazem capul de geam privind spre casa de peste drum. Nicio mișcare. Mașina lui Julian lipsește de mai bine de trei ore. Mai exact de când am ajuns acasă. Pe când eu și Riv ne-am trezit, ceilalți aveau deja pregătite toate bagajele. Julian și Kike au fost cuprinși de îngrijorare și au decis că este mai important River decât distracția. Riv a protestat o oră întreagă, spunându-ne tuturor că se simte bine, dar niciunul dintre noi nu am mai vrut să stăm acolo. În final a înțeles că nu are cu cine să se ia la harță și-a renunțat, dar spumega de furie.

Dar Riv este epuizat, lucrul care s-a văzut cu ochiul liber, chiar dacă el a încercat să se ascundă de noi. Și cred că a fost pe marginea prăpastiei dinainte de hipotermie, iar acum este la pământ. Tot drumul spre casă mi-a dormit cu capul pe picioare, fără a se trezi deloc. L-am trezit când am ajuns acasă, iar el a știut că frații lui îl vor duce direct la spital de acolo, pentru că mi-a spus că va veni mai târziu pe la mine. De atunci nu am mai primit niciun semn de la el, lucru care mă neliniștește.

- M-am întâlnit cu părinții lui Asher la Walmart. Știai că Asher este în spital? mă întreabă iscoditor, iar eu devin agitată. Mi-au spus că niște hoți l-au jefuit și bătut lăsându-l inconștient, apoi niște colegii de-ai voștri au trecut prin zonă și l-au dus la spital. Săracul băiat, adaugă mama cu părere de rău.

Înghit în sec, rugându-mă în gând să nu mă dau de gol în fața mamei. Când am ajuns acasă am găsit-o uitându-se la fermecătorul Patrick Jane cum reușește să intre în mintea criminalului atât de ușor. Este serialul ei preferat și dacă vreodată cineva are curajul să spună vorbe rele despre serial, este vai și amar. Într-o zi va trebui să termin și eu serialul pentru a afla odată și pentru totdeauna cine este Red John. Totuși, încă nu a venit acea zi. Apoi i-am povestit tot ce s-a întâmplat și ea m-a ascultat în tăcere, fără a se impacinenta sau să se lege de inconștiența de care a dat dovadă Riv. Dar a respirat ușurată când i-am spus că River a mers la spital. Mă întorc spre ea, sperând din inimă că nu va reuși să-și dea seama că sunt speriată.

- Vineri am aflat și noi când am luat masa. Vestea s-a răspândit prin tot liceul, mint, având curajul să o privesc direct în ochi.

- Îmi pare rău pentru el. Nu mi-a plăcut niciodată, dar acum chiar mi-e milă de el. Poate ar trebui să-l vizitezi, așa ca prietenă și atât.

Îmi vine să vărs. Dacă ar ști adevărul ar fi în stare să meargă la el în salonul de spital și să-i mai dea o bătaie soră cu moartea.

- Cred că vor organiza colegii ceva și voi merge și eu, îi spun, forțându-mă să zâmbesc.

Pe naiba! Nu organizează nimeni nimic.

- Bine, spune zâmbind leneș. Nu ai primit nicio veste de la River?

Scutur din cap în semn negativ, iar ei îi apare o cută între sprâncene. Își duce cana cu ceai spre buze, sorbind încet. Mă întorc înapoi spre geam, lipindu-mi iar privirea de casa de peste drum. De ce nu m-am dus cu el la spital? Pentru că sunt o idioată.