13th Street

28. Ești fata mea sălbatică

     28. Ești fata mea sălbatică
    
     Nu s-a întâmplat ca în filme. River nu a lăsat totul baltă și să se întoarcă înapoi în brațele mele. Nu mi-a răspuns nici măcar la un mesaj din multele pe care i le-am trimis. Părinții lui i-au spus mamei că el este mai bine și că a decis să își petreacă câteva zile cu Julian, Kike și Rylee. Mama s-a liniștit și nu m-a mai urmărit cu aceeași intensitate. Îngrijorarea mea, în schimb, a început să prindă tot mai mult contur, urând că sunt atât de legată de el. Au trecut șase zile de când au dispărut toți, iar singurul care a rămas pe zonă este Chase. Nu a mai vrut să-mi spună nimic, dar nici eu nu i-am făcut viața mai ușoară. În fiecare pauză i-am pus câte-o întrebare, reușind să-l enervez.

     Asher a dispărut și el din peisaj, iar ghemul de nervi care se tot mărește în stomacul meu amenință să se spargă în mii de bucățele dacă nu se întoarce totul la normal cât mai repede. Sunt atât de furioasă încât încep să mă port tot mai rău cu oamenii din jurul meu. De două nopți abia mai pot să dorm, iar asta se vede pe mine în fiecare dimineață. Chase ne-a târât pe mine și pe Coco în fiecare zi în 13th Street, petrecându-și timpul cu noi exclusiv. Nu o să mint spunând că nu m-am simțit ca soția celui mai rău traficant din Mexic.

     Acum este sâmbătă, iar Coco s-a străduit cât a putut de mult să ne facă să arătăm bine pentru petrecerea dată de părinții lui Carlos. Nu am vrut să mai mergem, dar Chase s-a trezit de dimineață și-a venit la mine acasă cu cafea pentru toată casa. Mama ni s-a alăturat și Chase și-a dat drumul la gură, spunându-i de petrecere și atât mi-a fost. M-am milogit de ea să nu mă oblige să merg, dar mi-a spus că mama lui Carlos i-a fost prietenă bună în anii facultății și ar fi urât din partea mea să-i las pe oameni fără fotograf. L-am urât pe Chase instantaneu. A știut foarte bine unde îmi este mintea și cât de rău mă țin pe linia de plutire.

     — Sincer, mă așteptam să-i găsim aici, aud din dreapta mea comentariul plin de furie al lui Coco. Nici măcar Carlos nu s-a întors.

     Stăm amândouă pe scările verandei din spatele casei lui Carlos, privind spre curtea decorată cu bun gust. De-a lungul gardului s-au pus mese în formă de U. Câțiva copăcei împrăștiați prin curtea mare sunt îmbrăcați cu ghirlande de lumini. Pe mese găsești aranjamente florale dintr-un capăt în altul, alături de mâncare care să hrănească o stradă întreagă. În mijlocul meselor s-a improvizat un ring de dans, care este ocupat deja de toate vârstele prezente. În ciuda faptului că în aer plutește atât de multă fericire, eu simt că mai am puțin și izbucnesc în plâns. Pe lângă furie și îngrijorare, s-a strecurat și dorul de Riv, iar asta mă omoară încet.

     — Tu îți dai seama în ce ne-am băgat amândouă? o privesc în ochii ei reci și mai albaștri decât ieri, asta dacă e posibil așa ceva.

     — Suntem în Bronx, pe cea mai dată dracului de stradă. Am crescut văzând atât de multe ilegalități până ce pentru noi a devenit ceva normal. Cumva a fost predestinat, nu crezi?

     Strâng din dinți pentru că are dreptate. Privesc în pământ, simțindu-mă dintr-odată copleșită pentru a nu știu câta oară pe săptămâna asta. M-am luptat cu realitatea, încercând să o ignor, dar ea m-a lovit peste față ori de câte ori am încercat să mă conving de altceva. Știu foarte bine unde a plecat Riv și ce face și cât de grav este acest lucru, dar ideea este că reacția mea nu este normală și asta mă sperie mai tare ca orice.

     — Cum faci față atât de bine? abia articulez.

     Vreau să știu cum naiba reușește să accepte totul atât de ușor. Coco își lasă capul într-o parte, zâmbind amar.