13th Street

20. Nu o să știe niciodată

     20. Nu o să știe niciodată

     Zâmbesc, gândindu-mă că deși nu mi-am dorit să fac asta, Tamara mi-a făcut o favoare fără ca măcar să știe. Sărutul dintre mine și ea, a fost doar o atingere mai apăsată a buzelor noastre. Nimic sexi, nimic pasional. Și sunt sigur că a făcut-o pentru că s-a lăsat dusă de val, și nicidecum pentru a agita apele sau mai știu eu ce. Suntem familiari unul cu celălalt și pentru că niciunul dintre noi nu suntem într-o relație cu altcineva, ne permitem unele lucruri. Din acea noapte în care Juls a intrat în casa mea și ne-a surprins făcând sex, între mine și Tamara nu s-a mai întâmplat absolut nimic cu caracter sexual.

     — River, îmi pare rău! Am fost fericită și m-a luat euforia, îmi șoptește când se retrage din sărut.

     Tamara este orice, dar nu proastă. Probabil și-a dat seama de anumite lucruri, de unde și afirmația de mai devreme. Zâmbesc strâmb, apoi o sărut pe frunte, vrând să o liniștesc. Nu a făcut niciodată nimic care să pară dubios, mereu a încercat să nu supere pe nimeni și-a știut tot timpul când să asculte, sau când să se retragă.

     — Fii pe pace! Eu și ea... este complicat, Tam. Nici nu știu măcar ce se întâmplă. Acțiunile ei mă dau peste cap și urăsc asta. Mereu mă pierd în preajma sa, și ajung să fac lucruri pe care de altfel nu le-aș face.

     — E Juls a ta, River, crede-mă, te pricepi tu să faci să fie simplu. Și nici măcar nu încerca să mă convingi că nu simți ceva pentru ea sau că o urăști.

     Zâmbesc ca un tâmpit. Îmi place cum sună. Juls a mea.

     — Tam, de ce trebuie să fii tu atentă la oamenii din jurul tău? râd, primind un cot în stomac de la ea.

     — Pentru că îmi place să știu ce le place persoanelor din viața mea. Ador să văd fețele surprinse ale oamenilor când își dau seama că am fost atentă la detaliile mici ale personalității lor.

     — Ești aur pur, Tam! îi spun, aruncându-i un zâmbet recunoscător.

     — Știu, spune înfumurată, începând să râdă.

     Se desprinde de mine, plecând spre Nico, care se uită la mine, având pe față o expresie între amuzament și seriozitate. Mă răsucesc pe călcâie, aruncându-mi ochii pe nimeni alta decât ticăloasa asta mică care se joacă cu emoțiile mele. Am intrat în nenorocita aia de sală chiar atunci când tipul a dus-o spre perete. Când s-au sărutat am crezut că o să înnebunesc de-a binelea. Și-am urât faptul că nu pot să fac nimic, chestie care mă distruge mereu. Urăsc să nu am control asupra lucrurilor. Și-am urât și faptul că mi-am simțit inima explodând. De când am sărutat-o, mintea mea o caută în fiecare noapte, ceea ce mă termină. Și înainte de sărutul ăla, ea se afla acolo, dar după el a început să facă ravagii și nu-mi face bine deloc.

     Mereu mi-a plăcut să mă joc, dar jocul ăsta nu-mi priește deloc. Fata asta este capabilă să mă facă să-mi pierd controlul în toate momentele, făcându-mă să renunț pur și simplu la mine. Și ea nici măcar nu este conștientă de acest lucru. Când Asher a bătut-o, am simțit că mă rup în bucăți. Clipele acelea când am ieșit afară din bar și-am văzut-o atât de speriată, atât de neprotejată, atât de a nimănui, îmi vor rămâne multă vreme întipărite în minte. M-am urât atât de tare pentru că nu am fost acolo pentru ea, încât gândul că merit să mă pedepsesc a părut cel mai rezonabil. Iar faptul că am fost la un pas de-al ucide pe Asher, mi s-a părut ce-a mai bună pedeapsă. Ironic, cel care m-a oprit, a fost Javier. Și, nu mâinile sale m-au oprit, ci cuvintele lui. În nebunia momentului de atunci, cuvintele lui mi s-au strecurat cumva în creier și-au reușit să-mi aducă la viață acel strop de rațiune de care am avut nevoie.