Devilicious.

13. Adrenalină

Îl vedeam înghițind în sec și evitându-mi privirea. Tot curajul de mai devreme dispăruse, nu mai eram în stare nici să mișc un deget în fața lui.
Eram din ce în ce mai ruşinată de ce fusesem capabilă să fac și mai dezamăgită. Eu eram cea care spusese că nu îi va pica în plasă, însă tot eu îl ademeneam, îi dădeam motive să continuie, ba mai mult, îl provocam. Ce naiba era cu mine?

- Nu știu, șoptește în final, iar dacă eu eram uimită de nesiguranța lui, el era mai rău. Părea că până nici el nu înțelegea ce se întâmpla cu adevărat între noi. Ori asta, ori nu vroia să accepte ideea.
Îl văd trecându-si mâna prin par și intrând în mașină, în locul pasagerului, de data aceasta.

M-am conformat, urcând la volanul mașinii și îmi simţeam inima bătând de 10 ori mai rapid.
Nu din cauză că aveam să conduc o mașină cu prea mulți cai putere, căci îmi plăcea viteza, deși nu avusesem ocazii sa conduc prea mult, ci din cauza celui care se afla aproape de mine.

- Și acum ce? Îmi fac curaj să întreb.
- Acum o să te învăț cum să stăpânești o fiară pe 4 roți, îmi răspunde având același zâmbet de milioane.

( Vreau neapărat sa dați play la melodia Get low - Dillon Francis & Dj Snake. Și replay până se termină acțiunea. )

Nu avusesem destul timp la dispoziție, dar Damon reușise sa mă învețe destule lucruri cât sa cobor mașina de pe platforma și sa rămân în viață. Fusese răbdător și foarte explicit.

Așteptam sosirea tirului, puși strategic așa cum stabilisem. Eram ascunși și răsfirați, astfel încât cei ce apară tirul să fie distrasi de primele mașini ce le vor ieșii în cale și sa trecem cât de cât neobservați.
Trebuia sa creadă că sunt doar 7 mașini și sa își concentreze atenția pe ele. Oricum, înțelesesem ca ei vor avea maxim 5.

Întunericul făcea camuflarea mașinilor negre mai ușoară. În jur totul era pustiu, drumul aflându-se în pădure, la distanță de câțiva kilometri de oraș. Stabilisem că 3 mașini vor ieșii în calea tirului, orbindu-i cu faruri puternice pe cei care îl însoțeau. Celelalte patru aveau să atace din lateral, din întuneric. Iar noi, la fel. Diferența era ca noi trebuia sa urcam în tir, prin partea din spate a acestuia. Damon și Kevin se ocupaseră mai devreme de chei. Le puseseră pe fiecare în masina care trebuia, atunci când șoferul fusese oprit la un motel dintr-un oraș pentru a se odihnii. Nu puteau fura mașinile în mijlocul orașului, ar fi fost prinsi imediat. Dar măcar se strecurasera, lăsând totul pregătit.
Toți aveam casti prin care puteam comunica. Trebuia sa anunțăm când urcam în mașini și când plecam, căci sincronizarea trebuia să fie perfectă.
Imediat ce mașina 1 pornea trebuia sa plece și mașina 2, căci imediat ce roțile lor se aflau în miscare, platforma de deasupra se prăbușea, deci cea de sub rotile mele.
Aici începea partea grea. Trebuia să las totul să se prăbușească stând în mașina 3, iar când platforma de sub mine era perfect lipită de cea dinaintea ei, trebuia sa accelerez puternic și sa mă îndepărtez cât mai rapid, altfel riscam să fiu prinsă în explozie. Tot planul era bine pus la punct și părea desprins din cele mai bune filme de acțiune. Totul trebuia făcut ca la carte, și o singura secundă mai devreme sau mai târziu ne putea fi fatală.
Dacă as cobori mai devreme platforma s-ar prăbușii peste Dara și Blair, iar eu as sării în gol, distrugând rampa de coborâre, mașina și as murii în explozie. Iar dacă as face-o mai tarziu... aș prinde explozia din plin.
Observam faruri apropiindu-se tot mai tare, și tensiunea dinăuntrul meu creștea tot mai tare. Adrenalina era incredibilă. Trăiești sau mori. Era ca o ruletă rusească, iar viețile noastre erau în joc. Riscam totul. Din locul în care eram ascunși nu vedeam foarte bine, dar auzisem tirul franand brusc, claxoane, zgomote de armă și tot felul de sunete ce anunțau dezastrul ce se petrecerea. Îmi țineam respirația așteptând semnalul la care trebuia sa ne punem în mișcare.