21. Intrus

4.7K 343 17
                                    

Mi-am pus mâna la gură văzându-l pe bătrân prăbușit pe podea și probabil cu nasul spart.
Privea speriat spre cel din spatele meu, iar târfele de la masa lui s-au evaporat subit.
Am respirat lung știind deja cine se află chiar în spatele meu. Îi puteam simții parfumul. De fapt, îi simțeam deja prezenta. Trupul meu deja îl recunoștea pe al lui dintr-o mie.
Două brațe puternice mi-au prins mijlocul, izbindu-mă puternic de pieptul tare. Refuzam să mă întorc cu fața spre el.

- Îndrăzneşte doar să o mai privești! Scuipă spre cel căzut la pământ și mă strânge mai puternic de șolduri. Vocea lui îmi provoca fiori iar modul în care mă ținea lipită de el îmi făcea pielea de găină.
I-am prins mâinile și le-am dat la o parte încercând să mă îndepărtez de el. Nu mă urmase.
Nu auzeam nici un pas în urma mea și mă simțeam ușurată că nu trebuia să îi vorbesc acum, dar furioasă că nici nu încerca să se scuze.
Totuși, îl refuzasem categoric, nu îmi era dator nu nimic, nici măcar cu fidelitatea. Mă amăgeam singură în privința lui. Nici măcar faptul că își mărturisise sentimentele nu avea să schimbe prea multe. Eram conștientă că nu poți schimba stilul de viață al unui om într-un timp atât de scurt.

- Hei, am văzut ce s-a întâmplat acolo. Ești bine? Batranitura aia ti-a facut ceva?

Din nou, îl aveam lângă mine pe Mark, care părea îngrijorat. Mă încruntasem văzându-l iarăși în preajma mea. Nu îmi doream companie. Nu aveam chef de palavragit. Eram doar obosita psihic și vroiam să se termine seara mai repede.

- Sunt bine, îi răspund sec începând să șterg blatul barului, deși era curat. Aveam nevoie doar de o ocupație. De ceva care să mă țină "în priză" și să nu mă gândesc la acel cineva care îmi dădea întreaga lume peste cap.
Nu regretam nici o secundă că venisem aici, căci atunci ăsta era singurul mod de a-mi salva fratele și familia, însă nu puteam spune că îmi plăcea stadiul în care am ajuns cu Damon.
Duceam o viață liniștita înainte, poate chiar plictisitoare iar acum primisem adrenalina și pericolul în doze înzecite. Trebuia să recunosc, totuși, că până acum, nu trăisem cu adevărat. Nu am avut niciodată prieteni atât de uniți, care să facă orice pentru cei apropiați lor.
Începeam să cred că Damon intr-adevăr nu se înșelase, și chiar eram făcută pentru asta, mai mult decât credeam eu. Nu aș mai putea niciodată să mă rezum la viața pe care o aveam înainte de ei. De noua mea familie.
Și totuși, postura pe care o aveam acum nu era cea mai bună. Eram vinovată doar eu, căci lăsasem lucrurile să o ia razna.
Le provocasem certuri lui Damon și Kevin, eram sigura că nu se vor mai privii la fel de acum. Pentru asta nu eram mandra. Și mă aflam în nenorocitul ăsta de bar intr-o costumație care mă cataloga drept dama de companie. Ăsta era încă un minus.
Mi-aș fi dorit să fi fost mai calculata în privința relațiilor, sa fi înțeles înainte să greșesc fata de Kevin că nu poți alege de cine să te îndrăgostești.
Asta era ironic, pentru că eu îl alesesem pe Damon. Singurul motiv pentru care eram reținută era teama că el nu se va îndrăgostii. Îmi era frică să nu mă îndrăgostesc de un om care nu m-ar putea iubii niciodată.

- Și...Damon e iubitul tău? Sau fostul, sau ceva? Am văzut cum se uita la tine. Și cum tu îl evitai.

- Observi cam multe, nu crezi? Îi răspund răutăcioasa.

- Îmi cer scuze. Am fost cam bagacios.

- Îmi pare rău.. nu sunt prea bine dispusă. Și da..Damon e..ceva.

- Păcat! Mi-ar fi plăcut să fi liberă!

I-am zâmbit, neștiind cum ar trebui să răspund la asta. Cu siguranță nu eram liberă!
Am plecat să duc o comandă, pentru a scăpa de Mark. Chiar nu aveam dispoziția necesară și nu vroiam să încep să fiu nesimțită și răutăcioasa cu cei din jur.
Blair dispăruse și eram puțin suspicioasa cu privire la ea. Dispărea tot mai mult în ultimul timp. Părea schimbată și eram sigură că ascundea ceva.

- Haide să vorbim, aud vocea răgușita a lui Damon în spatele meu și înghit în sec.

- Nu astăzi, Damon! Îi răspund cu vocea tremurândă.

Mă afecta al naibii de tare orice făcea sau spunea el.

- De ce? Haide, nu mai suport presiunea asta. Îmi șoptește la ureche, imbratisandu-ma din spate. Sunt un bou, știu. Dar dă-mi o șansă.

- Ti-ai irosit șansa în noaptea asta. Când erai între picioarele lui Alice, i-o tai scurt. Mă abțineam din greu să nu îi sar în brațe, însă ce făcuse depășise orice limită de a mea.

- Ți-am strigat numele în timp ce eram în altă femeie. Atât de disperat sunt.

- Crezi că mă încălzește cu ceva, Damon? Ba chiar mă irită.
Pufnesc enervată spre el. Mai avea obrăznicia să îmi și spună astfel de lucruri.

- Ar trebui. Pentru că ești singura la care mă gândesc.
Spune și mă întoarce cu fața la el, privindu-mă în ochii. Am încercat să îl împing, însă se apropiase și mai mult. Îmi țineam mâinile pe pieptul lui, menținând o oarecare distanță intre noi. Uitasem să respir, privindu-l, căci totul la el era perfect. Aura de mister din jurul lui, părul mereu răvășit, siguranța de sine, ochii pătrunzători și al dracu de intimidanți..Era suficient cât să devin moale în brațele lui.

- Haide, Jessica...m-am îndrăgostit ca cel mai mare idiot. Și nu știu ce trebuie să fac, dar știu că te vreau. Mai mult de o noapte.

- Astea sunt doar vorbe, Damon. Ce ai să faci? Vei fugii în brațele alteia de fiecare dată când ne vom certa? Pentru că nu îmi doresc să îmi fac viața mai complicată, strig aproape plângând, fiindu-mi din ce în ce mai greu să îl resping, când inima mea îl cerșea.

- Nu am să o fac! Nu văd altă femeie decât pe tine! Nu am nevoie de alta de când te-am cunoscut.

Deși cuvintele lui îmi făceau corpul să tremure și îmi topeau inima, avea nevoie de mai mult de atât. Tocmai se culcase cu o târfă.

- Haide, lăsa-mă să te duc acasă și vorbim mâine.

- Nu vreau să merg cu tine. Ne vedem și vorbim tot mâine. Acum pleacă!

- Nu te încăpățâna.. nu ai încă o mașină. Vreau să te duc eu. Nu am să te las cu vreun taximetrist ce ar putea fi violator, sau cu alt tip din bar ce se plimba după fundul tău, face el aluzie la Mark.

Mi-am dat ochii peste cap și am acceptat. Vroiam să merg acasă și vroiam să meargă și el. Nu îmi plăcea să îl știu în preajma ăleia.
Am urcat pe locul din dreapta și mi-am tras centura.
Priveam pierdută pe geam, meditând la ce ar trebui să fac acum. Eram încă surprinsă de mărturisirea lui Damon, însă mult prea dezamăgită de ce făcuse. Dacă începeam ceva serios cu el, îmi puneam singura ștreangul la gât și inima în pioneze. Însă dacă nu o făceam mă stingeam oricum încet. Căci nu era un om ușor de uitat..și mai ales, nu când locuia în camera alăturată.
Am înaintat rapid spre camera mea, ignorându-l pe Damon care mă striga și mă implora să îl aștept. Astăzi chiar nu îl puteam asculta.
Ușa din spate se trântise puternic și pași apăsați se auzeau îndepărtandu-se. Cineva tocmai fugise din casă. M-am întors privind pe prima fereastră spre locul din care se auzeau pașii. O silueta se vedea vag în întuneric, iar Damon își scosese imediat arma.

- Te rog, Jess! Vino repede la mine. Cineva a fost în casă...poate mai e.

Devilicious.Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum