34. Accident

2K 130 8
                                    

Timpul a trecut pe nesimtite, iar eu si Damon ne apropiasem tot mai mult. Zilele trecute reusisem sa o pun la punct pe Ivy si acum pastra distanta, desi stiam ca nu va dura mult.
O vedeam cum ma priveste cu ura de fiecare data, insa imi era indiferent. Damon avea dreptate. Era mult prea disperata si nimanui nu i-ar placea pe cineva asa.
Blair inca era trista, caci nu primise nici un raspuns de la "iubitul" ei secret, iar Dara parea si ea abatuta. Le molipsisem totusi putin cu starea mea euforica, datorata lui Damon.
Urma ca in aceasta seara sa fie o mica petrecere la barul hotelului, dat fiind faptul ca maine de dimineata ne vom intoarce acasa si peste alte doua zile, va incepe scoala.
Acum ne aflam cu totii pe partie si incepusem sa schiez mult mai bine. Nu imi mai era frica sa ma avant in pante abrupte si reuseam sa ma tin dupa Damon, care totusi ma menaja si nu mergea pe unde si-ar fi dorit. Incepuse sa imi placa si eram mandra ca din aiurita care nu putea sa coboare nici cinci metri fara sa cada, ma transformasem intr-o curajoasa.

- Ia-o mai usor, iubito, ma roaga Damon chicotind si un ranjet dracesc imi apare pe buze.

- Ultimul care ajunge jos pierde! Strig si ii tai calea lui Damon, luand-o in fata.
Prinsesem viteza si imi venea sa rad de fata lui Damon uimita, insa nu ma lasasem. Coboram pe partie ca o experta.

- Iubito, ai grija, e un canal mare acolo jos, striga el.

- Ce? Strig inapoi si inainte sa imi dau seama, in canalul acela eram eu.

- Jessica! Tipa Damon, auzindu-l tot mai aproape de mine insa nu ma puteam misca.
O durere groaznica se simtea in piciorul meu stang si nu imi puteam abtine icnetul.

- Damon! Strig aproape plangand si incerc sa imi schimb pozitia, insa durerea devenise tot mai puternica.

- La dracu, ti-am spus sa ai grija! Striga si se apleaca asupra gropii in care cazusem. Era un afurisit de pom ce imi zgariase toata fata si incercam din greu sa indepartez crengile ce ma intepau.

- Damon, ma doare ingrozitor piciorul, spun incepand sa plang si sa ma panichez.
Damon sarise dupa mine in groapa si am auzit gheata de sub talpile lui cedand, apoi hainele mele se umplusera de apa.
Indepartase el crengile si venise langa mine nestiind ce sa faca.

- Te doare altceva in afara de picior, ma intreaba ingrijorat si pare ca ma analizeaza.
Dau dezaprobator din cap, inca plangand. Ma ustura fata si imi dadusem zdravan cu fundul de gheata si coastele ma deranjau putin, insa nu voiam sa il sperii mai tare.
Ma luase incet in bratele lui, incercand sa nu imi miste piciorul ce ma durea tot mai rau.
Incepusem sa tremur tot mai tare, caci hainele imi erau acum pline de apa, la fel si picioarele lui.

- Blair, cheama ajutoare! Cred ca si-a rupt piciorul, striga la blonda ce venise intr-un suflet la noi, urmata de Chris.

- Lasa-ma sa te ajut sa o scoti de acolo, intervine Chris si Damon aproba.
Ma ridicase in brate cat de sus reusise, apoi Chris ma luase in brate. Ma agatasem mai tare de el, caci frigul devenise si el greu de indurat. Damon reusise sa iasa singur intr-o clipita si ma recuperase imediat din bratele prietenului sau.
Blair deja plecase dupa ajutoare si am observat schiurile lui Damon la cativa metri de noi.
Chris isi daduse geaca jos si o asezase pe mine, observandu-mi probabil tremuratul.

- Haide, vom urca putin pana vin ajutoarele, spune Damon, care ma prinsese si mai bine in bratele sale. Rezista iubito, ma roaga sarutandu-mi fruntea.
Nu apucasem sa mergem prea departe, caci un snowmobil se auzise imediat venind si am fost urcata pe un fel de targa, apoi dusa la centrul de prim ajutor, caci spitale nu erau in apropiere.
Cei de acolo ne informasera ca pentru asa ceva, este nevoie de o radiografie si fusesem transportata la un spital, impreuna cu Damon, care nu dorise nici in ruptul capului sa ma lase singura si cu domnul Richardson, care imi tinuse o morala de toata frumusetea.
Din fericire, fusese doar o entorsa, nu reusisem sa imi rup nimic. Cu toate astea, piciorul mi se umflase teribil si trebuia sa port o fașă elastica si sa nu calc pe el, urmatoarea saptamana.
Aveam cateva vanatai zdravene pe fund si in zona coastelor, iar pe fata se puteau observa cateva zgarieturi superficiale, ce nu vor lasa semne.
Am fost nevoiti sa ne oprim la o farmacie, pentru a lua cele prescrise de medic. Abia pe seara, ne-am intors in camera noastra si Damon incepea sa se mai relaxeze. Il speriasem, rau si stiam ca morala domnului Richardson nu se va compara cu cea pe care o sa mi-o tina Damon.

-  A fost cea mai proasta idee din lume sa te invat sa schiezi! Concluziona el si se aseazase pe marginea patului meu.

- Sunt bine, am fost doar neatenta, incerc sa ma scuz, furandu-i un sarut, pentru a-l face sa taca.
Maraise pe buzele mele si se indepartase, luand iarasi aceea postura serioasa.

-Ar fi putut fi mult mai grav. Puteai sa te lovesti la cap sau sa-ti rupi cine stie cate oase. Jessica, trebuie sa fi mai atenta, mai ales in...lucrurile pe care le facem noi, spune facand referire la treburile lui Aliid. Ar putea iesii rau, ma mustreaza in continuare si desi stiu ca are dreptate, nu ma pot abtine sa nu imi dau ochii peste cap.

- Gata, iubitule, mi-a ajuns morala pentru ziua de azi, spun pisicindu-ma in bratele lui si adoptand cea mai dulce voce a mea.

- O sa ma omori cu zile, afurisito! Spune si isi baga mana in parul meu, oferindu-mi un sarut zdravan, dupa care tanjeam de mult.
Desi la parterul hotelului, la bar, se tinea acum petrecerea, noi nu mai coborasem. Eram mult prea obositi.
Damon facuse bagajele amandurora, studiind pe rand fiecare lenjerie intima a mea, ignorand protestele mele cu desavarsire. Adormisem tarziu oricum si dimineata aproape intarziasem. Noroc cu Blair care venise sa ne trezeasca.
Zborul cu avionul fusese lin, insa lucrurile s-au zguduit abia dupa aterizare, caci primisem o surpriza de proportii, in aeroport.

********

Ghiciti surpriza :)) 😈

Devilicious.Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum