25. Another Damon

4.2K 293 57
                                    

Buzele noastre se frământau de zor, unele peste altele și nu simțeam nevoia sa mă opresc. Kevin nu fusese niciodată atât de pasional și de sălbatic, ba chiar mă enerva cu grija sa exagerată.
Ceva în mine se aprinsese, căci eram complet pierdută în acel sărut.

Mă apropiase mai tare de el, adancind sărutul la maxim. Mana lui era în parul meu, forțându-mă să nu mă dezlipesc de buzele lui, deși nici nu aveam de gând.
Mă acaparase complet, îi răspundeam în aceiași măsură. Își puse palma stânga pe soldul meu, încercând să mă tragă în poala lui și mă mutasem imediat.
Ne sărutam nebunește pe marginea șoselei, fără să ne gândim la absolut nimic timp de câteva minute bune, până ce el se oprește, trezindu-mă brusc la realitate.
Îl priveam rânjind și m-am mutat imediat înapoi spre scaunul meu.
Nici măcar nu intenționase să îmi ofere un ultim sărut, ci să îmi demonstreze mie că nu imi doresc să fie ultimul, că mă poate face să îmi pierd mințile în doar câteva secunde dacă dorește. Era un test și tocmai îl picasem. Mă testa și acum că îmi găsise slăbiciunea avea să profite de asta. Presupuneam că tocmai îi declarase război lui Damon.

Mașina pornește, iar viteza ajunge imediat cu mult peste limita maxima din oraș.
Am coborât imediat ce am ajuns acasă și instinctiv căutasem mașina lui Damon cu privirea. Lipsea, la fel și a celorlalți, în afară de Dara și Zayn.
Am intrat în casă fără să îl aștept vreo secundă pe Kevin și am mărit pasul cât de repede am putut spre camera mea. "Nu îmi vine sa cred că face asta!", mi-am spus în gând.
Eram bulversata de cât de multe lucruri noi pot sa simt și cât de complicat mi se părea totul. Îl părăsisem pe Kevin tocmai pentru că nu reușea să aprindă nimic în mine, iar cu câteva minute în urmă îmi dăduse foc.
Totuși, după fiecare sărut cu Damon mă simțeam îmbătata, hipnotizata..chiar vrăjita. În schimb, după ce sărutul cu Kevin luase sfârșit revenise luciditatea și tot ce puteam simții, era vinovăție.
Hormonii mei chiar nu se mai potoleau, căci singurul lucru pe care îl trezise Kevin în mine erau chiar ei. Damon scotea totul.. părțile mele rele, sălbatice..scotea pasiunea. Și asta întrecea cu mult încercarea celuilalt, ce acum că mă liniștisem îmi părea banală. Aveam să îi transmit asta imediat ce mai încearcă și eram sigura că o va face.
Așa cum am dedus și înainte, acela nu avea sa fie ultimul sărut, ci primul împotriva lui Damon.

Am luat telefonul în mână, tastând un mesaj rapid către Damon, întrebându-l unde e, însă răspunsul întârzia să apară.
Unde mama naibii sunt toți? Mă întrebasem de câteva minute bune. Mașinile lor lipseau și nici unul dintre cei plecați nu răspundea. Dispăruseră chiar și Kevin și cei doi amanți, pe care chiar îi auzisem și observasem că era adevărat ce îmi spusese Chris despre ei. Erau împreună.
Stăteam în camera mea pe întuneric, încercând să adorm, însă agitația mă cuprinsese. De ce toți au plecat? De ce fără mine?
Presupuneam că apăruse ceva și Aliid îi chemase, însă pe mine de ce nu mă anunțase nimeni? Uram să nu știu nimic despre ei, mai ales ca știam ce lucruri periculoase fac. Eram îngrijorată și aveam de gând să merg la bar.

Chiar înainte să apăs clanța ușii, câteva susoteli se aud de pe hol. Mă opresc instant și aștept ca cei ce vorbeau să se apropie.

- Sunt toți cu Aliid, pot în sfârșit să te am! Mi-ai lipsit atât de mult! Se auzii o voce feminina.
Era Blair, sărutându-se cu un tip cu glugă în cap, bine-facut. Corpul micuț al lui Blair abia se putea zării în brațele barbatului ce o săruta de parcă avea să nu o mai vadă niciodată.
De asta se ascundea mereu? Avea un nou iubit și se temea să nu se împotrivească ceilalți?
Asta era absurd. Eram sigura că toți s-ar bucura văzând-o fericită, refăcându-şi viața.
Îmi simțisem însă lumea prăbușindu-se imediat ce am văzut chipul bărbatului.

- Damon?! Strig ieșind furtunos din cameră, îndreptându-mă spre noul cuplu descoperit. M-au făcut pe la spate! Lacrimile deja îmi acoperisera fața și o durere în piept își făcuse simțită prezenta. Așa se simțea când aveai inima franta?
Damon îmi aruncase o ultima privire apoi se intorsese cu spatele ca un laș nenorocit ce era, iar Blair rămăsese cu gura deschisa.
La dracu! Damon nu încercase să o protejeze când o certase, ci era gelos. Dumnezeule! Au fost chiar sub nasul meu în tot acest timp, iar eu fusesem o idioată și nici nu bănuisem!
Ce naiba era în casa asta? Damon cu Blair, Kevin cu mine și Dara cu Zayn? Ce era în neregulă cu ei? Deși îi văzusem până acum ca o familie, părerea mea se schimbase radical. Familia nu ți-o trage pe la spate, iar intre ei nu mai era loialitate. Se înjunghiau unii pe alții.

- Măcar fi barbat și înfruntă situația, nenorocit mincinos ce ești! Strig împingând-o pe Blair din calea mea și trăgând de mâneca nemernicului din calea mea. Nu reactionase, nici măcar nu se întorcea sa mă privească. Nu știam dacă era din cauza furiei mele, sau ceva era diferit la el.

- Jessica.. încearcă Blair să îmi explice ceva, probabil să îndruge alte minciuni.

- Nici măcar să nu încerci! Mă întorc țipând spre ea. E ceva ce trebuie sa rezolv cu Damon. Nu îmi vine sa cred ca tocmai tu mi-ai făcut asta!

- Ascultă-mă puțin! Nu e ceea ce crezi!

Am pufnit, începând să râd ironic. Niciodată nu e, nu-i așa? Deși eram curioasa ce explicație ar mai putea să îmi dea, furia era mai puternica decât curiozitatea. Mă simțeam trădată și mințită. Si-au bătut joc de mine!

- Ce ar putea fi? Te-am văzut sărutându-te cu iubitul meu, ba chiar te-am auzit spunându-i ca toți sunt cu Aliid! Ce mama dracu putea fi?

- Ascultă, nu e iubitul tău, e..

- Evident că nu mai e! Nenorocitul ăsta nu merita de la început nici un gram de atenție, iar în tine nu trebuia sa am încredere!

- Jessica, el nu e Damon!

Aveam impresia că este un coșmar, căci Blair încă mai continua să mintă, deși îi prinsesem împreună. M-am întors cu ultimul gram de răbdare spre Damon, încercând să îi arat că o văzusem când se săruta cu el.

- Uite, Damon e chiar aici și-.. mi-am înghițit cuvintele imediat ce imaginea barbatului de lângă mine apăruse în raza mea vizuală. Își îndepărtase printr-o mișcare bruscă hanoracul larg, ce îi dezvaluise multe alte aspecte care fuseseră ascunse înainte.

- Nu e Damon! Murmur apoi numai pentru mine, fiind complet șocată de chipul identic cu al iubitului meu, trupul la fel de masiv și...totul, totul era identic. Totul în afară de o cicatrice ce îi brăzda o parte a feței și câteva tatuaje ce îi acopereau brațele.

*********

Vă las pe voi sa trageți concluzii :)) e scurt, dar cu esență.

Devilicious.Donde viven las historias. Descúbrelo ahora