Șantaj și compromisuri

Capitolul 1

Nu a fost dintotdeauna astfel. Nu am încălcat niciodată regulile, nu m-am aventurat mai mult decât am știut că pot materializa, și cu siguranță părinții nu mi-au plătit ore de dans. Însă, lucrurile nu sunt niciodată ceea ce par. Iar eu nu am fost doar o altă adolescentă tăcută și ignorantă. Am luptat întotdeauna pentru ceea ce mi-am dorit, chiar și atunci când toți ceilalți erau împotriva mea. Am iubit de la o vârstă fragedă și ne-am despărțit cu zâmbetul pe buze. Am greșit. Și nu doar o dată.

Și după toate acestea, vei crede că mi-am învățat lecția. De vină o fi neamul din care mă trag. Doamna K. obișnuia să-mi spună că sunt leită bunicul. Nu am de unde să știu. A murit pe când eram de-o șchioapă. Așa că, nu-mi rămâne decât s-o cred. La urma urmei, mă cunoaște de când m-am născut.

Este un joc de noroc. Viața noastră. Ruleta rusească, cum îmi place mie s-o numesc. Doar o dată te naști. Pleci învingător ori pierzător. Depinde de tine. Și de karma, afurisită să fie ea. Pentru că a naibii să fiu dacă știu ce se întâmplă atunci când faci toate lucrurile cum trebuie, iar când te aștepți mai puțin, te trezești fără nimic și realizezi că totul a fost o minciună.

O minciună nenorocită.

— E rândul tău, Peach, mă anunță Hannah, părăsind scena în pași de dans și, totodată, mă trezește din reverie. Arăți teribil, dragă. Sigur nu vrei să pleci acasă?

Scutur vehement din cap și îmi așez masca neagră pe ochi.

În mod normal, nici măcar nu ar trebui să mă mai aflu aici. Este trecut de ora patru dimineața, iar eu am cursuri dis-de-dimineață. Singurul motiv pentru care am rămas, îl reprezintă Lucas. Dacă nu s-ar fi îmbolnăvit și nu ar avea nevoie de îngrijiri suplimentare, m-aș fi cărat de mult. Și așa, îmi risc pielea în fiecare seară dansând într-un loc ca ăsta.

Majoritatea îl numesc bordel, cei înguști la minte. Eu, îi spun localul lui Paul. Știu că sună și mai teribil decât prima variantă, dar merge în ceea ce mă privește.

Strâmbând din nas, urc fără niciun chef pe scenă, unduindu-mi șoldurile pe ritmul muzicii, până ce ajung în centrul scenei, de unde toți mă pot remarca și eu pe ei. Cu buzele pliate într-o linie dreaptă, apuc bara din spatele meu și execut una dintre mișcările care m-au consacrat de-a lungul timpului, ropotele de aplauze măgulindu-mă și scârbindu-mă în aceeași măsură.

Nu e cu mult diferit de dățile în care mă privesc în oglindă. De când lucrez aici, a ajuns să-mi fie scârbă de propria-mi persoană. Barbara spune că sunt prea dură cu mine și că ar trebui să încetez cu asta.

Desigur, tot ea face parte din categoria aceea a societății care te-ar arăta imediat cu degetul dacă ar afla despre locul ăsta și de tot ceea ce sunt nevoită să suport din partea clienților. Chiar și atunci când, tot ei sunt mai răi decât tine.

— Haide, fato! Arată-ne de ce ești în stare!

Îmi mut atenția pe bărbatul robust așezat la una dintre mesele rotunde de lângă scenă, a cărui singură preocupare pare a fi să-și învârtă mustața sură între degete și să mă privească cu poftă.

Ai greșit prada, moșule.

Bineînțeles, nu este ceva ce pot rosti cu voce tare, având în vedere că aș fi concediată în secunda imediat următoare, iar ăsta chiar nu este un lucru pe care să mi-l permit cu atâta ușurință. Am nevoie de slujba asta ca de aer.

Și, spre rușinea mea, asta este tot ceea ce știu să fac.

Douăzeci și cinci de minute mai târziu cobor de pe scenă împleticindu-mă în propriile picioare, oboseala spunându-și cuvântul. Dau buzna în cabină și învârt cheia în urma mea, sătulă de musafirii nepoftiți. Nici până acum nu au înțeles că "marfa" nu se atinge.