Șantaj și compromisuri

Capitolul 26

Ceva s-a schimbat. Și nu doar între mine și Cade. Ceva s-a schimbat și între Cade și Barbara. Nici măcar nu se mai privesc, darămite să-și vorbească. Cade, pentru că îi este rușine să o facă. Și Barbara, pentru că a ajuns la concluzia că, Cade, este un nemernic cu acte în regulă.

Ei bine, în alte împrejurări, aș fi fost total de acord cu ea, dar nu și acum. Și faptul că am contribuit la asta, mă face să mă simt vinovată. Toată vacanța s-au ignorat. La întoarcere, Barbara a ales să stea lângă mine, iar Vladimir s-a mutat lângă Cade. Și chiar nu aș fi dat doi bani pe părerile pe care le au unul despre celălalt, dacă asta nu mi-ar fi influențat și mie viața. Acum, nu mai pot să mă apropii de Cade fără ca asta să pară suspect, iar cel mai tare, mă doare că, fără să conștientizez, am distrus și o prietenie frumoasă.

Chiar dacă vina nu este în totalitate a mea, asta nu mă face să mă simt mai puțin prost. Nu că aș putea să mă culc și acum pe o ureche. Vladimir și Nathan au aflat deja adevărul. Și la cum stau lucrurile cu Nathan, mă aștept oricând să strige în gura mare că m-a prins sărutându-mă cu prietenul lui cel mai bun.

Totuși, știe că dacă asta se va întâmpla, o să rămână fără moștenitori. Vreau să cred că m-am făcut înțeleasă atunci când l-am amenințat; tocmai în debaraua cabanei unde au fost cazați. Scutur capul și îmi trag singură două palme mintale. Nu știu când am devenit atât de categorică și tupeistă, dar pot doar să presupun că și Cade are ceva de-a face cu asta.

Profit de faptul că Barbara este plecată la părinții ei și mă aranjez pentru întâlnirea mea cu acesta. Prima noastră întâlnire adevărată.

Peste două săptămâni este Crăciunul, iar eu mă voi întoarce în Minnesota, la mama și sora mea. Le sunt datoare cu mai mult decât o explicație pentru tot timpul în care nu le-am sunat și nu le-am răspuns la apeluri. Le iubesc și sunt totul pentru mine, dar când sunt aici, parcă nu vreau să-mi amintesc de trecut. Și știu că nu ele sunt vinovate de moartea tatei, nimeni nu este. Cândva, poate că o să fiu împăcată și cu asta.

Ca un ultim retuș, aplic puțin din rimelul prietenei mele, reușind astfel să-mi scot ochii de căprioară în evidență. Deși afară gradele sunt cu minus, am optat pentru o rochiță neagră cu bretele și o pereche de dresuri, la care voi mai adăuga și perechea mea de cizme peste genunchi. Nimic exagerat.

Cel puțin, asta îmi place să cred. Că nu voi exagera. În plus, nu e ca și când noi doi cinăm pentru prima oară singuri. Îmi amintesc de fiecare seară în care m-a scos în oraș prefăcându-se că eu sunt Barbara, doar ca în final, să ajungem să ne scoatem ochii reciproc.

Și având în spate un trecut ca acesta, încep să mă îndoiesc de cum vor evolua lucrurile între noi. Nu știu dacă vom avea parte de unul dintre acele finaluri fericite, dar nici nu vreau să mă gândesc la asta momentan. Fără să mai trag de timp, ies din baie fredonând o melodie nouă auzită la radio și îmbrac paltonul, iar poșeta mi-o agăț pe umărul stâng.

Exact cum ne-am înțeles, Cade mă așteaptă în fața blocului, rezemat de capota mașinii și îmbrăcat la patru ace.

Oare există ceva care să îmbrace și să nu-i vină ca turnat?

Trezește-te, aiurito! Ești îndrăgostită, nu blondă, tună vocea mea interioară, de a cărei existență nu am știut până astăzi.

― Bună. îmi vine el în întâmpinare, plasându-mi și un sărut pe obrazul drept.

― Bună, murmur abia, de parcă cineva mi-ar fi îndesat o șosetă în gură.

Revino-ți, Peach! Ești mai obraznică de atât.